Ce facem cand nu facem?
Este si aceasta o intrebare si ca orice intrebare ea se naste din existenta unui raspuns, a unui adevar pe care e necesar sa il cercetam daca vrem sa il aflam.
Facem mereu tot felul de lucruri, fiind constienti doar de cele pe care le introducem in zona intelectului, fapte pragmatice de care suntem siguri ca sunt executate.
Orice astfel de fapta are efecte secundare si chiar si in situatia in care decidem sa nu ne implicam intr-o actiune, fara sa vrem, ne implicam in alta.
Poate fi o bucurie pentru cei care se considera lenesi, cei care nu au chef sa faca nimic si chiar si-ar dori sa ajunga la acest statut.
Doar ca este mai dificil sa nu faci nimic, e mai simplu sa faci ceva, acest ceva are niste granite, o forma limitata, e un fapt finit, il faci si gata.
Dar sa nu faci nimic ar trebui sa realizezi dimensiunea infinita a Nimicului, iar pentru asa ceva este cazul sa recunosti in tine dimensiunea Totului.
Totul sau Nimic nu este un ultimatum, ci o alegere, o constiinta asupra absolutului care implica felul in care actionezi, sa nu faci nimic ca sa lasi sa se manifeste totul sau invers.
Sunt elemente extreme aceste viziuni, nu ai cum sa faci totul fiindca mereu mai ramane ceva de facut si nici nimic fiindca tot faci ceva.
Unul din exemplele prin care mentalitatea speculativa sociala ni le induce este legata de alegeri, de democratie.
Daca votezi cu o tabara, ai facut ceva, daca iti anulezi votul nu ajuti pe nimeni, dar inca mai crezi ca acest sistem functioneaza fiindca te raportezi la el si ii folosesti instrumentele.
Daca nu votezi deloc tot faci ceva cand nu faci, iti arati atitudinea fata de intreaga clasa politica si iese la vot, procentual, sa guverneze cine e decis din cei care voteaza.
Democratia asa cum o stim nu mai functioneaza demult, societatea isi cauta o noua forma de organizare, mai eficienta si invatand din greselile trecutului.
Dictaturile sunt compromise ca forme de tortura in masa, democratiile sunt formate din partide politice cu doctrine, cel putin asa au functionat si au fost un instrument util.
Acum nu mai sunt, dealtfel nici nu mai exista doctrina cat extremism, probabil in 30 de ani partidele vor fi istorie.
Felul de functionare spre care se indreapta societatea acum seamana mai mult cu firmele private, cu cei care isi asuma proiecte ramanand in functii doar daca le realizeaza.
In acest caz poti decide mai repede si mai punctual, nu doar la anumite intervale care pot sa foloseasca acest ragaz ca sa perverteasca ideile colective.
Daca nu esti de buna credinta nu mai merita sa te cateri in fotolii inalte!
In functie de pragmatismul dovedit se poate ramane mai mult sau mai putin pe pozitie, insa dispare aceasta culcare pe o ureche vreme de patru sau cinci ani, validata de mandatele iesite din vot.
Asa-zisele doctrine aduc dezbinare, haos si coruptie, pe cand inlocuirea lor cu un soi de bionica sociala genereaza armonia realizata prin intelegerea si rezolvarea necesitatilor.
Ca un organism viu, societatea umana isi dezvolta un sistem imunitar care scapa de partidele politice ca de microbii daunatori.
Acum ne aflam in starea omidei care vede ca vine sfarsitul lumii, dar nu al tuturor, ci al lumii ei de omida, se termina felul in care a existat pana acum mergand pe crengi si mancand frunze.
Ii plac frunzele, sunt suculente, au seva si clorofila, de ce sa fie frustrata de acest mod de viata asa de confortabil?
Vine evolutia peste ea si intra in staza, in mintea ei isi spune ca acesta este sfarsitul, dar al lumii ei de pana atunci, intra in cocon si se face intuneric.
Deodata se umple de lumina, iese din cocon si se trezeste fluture, are aripi frumos colorate, zboara printre copaci, isi largeste orizontul si cunoasterea.
Iar hrana este formata din polen si arome suave, din culorile florilor si parfumul ierburilor. Din acest moment se schimba felul in care gandeste si creeaza, imagineaza si infaptuieste in noua sa ipostaza de fluture!
Sunt elemente mult mai fine si mai delicate decat seva frunzelor.
Politica revine la ceea ce este, administrarea polisului si acest lucru la un nivel mai larg, mai planetar, folosind invatamintele experientei de pana acum.
Oricum faci ceva si este firesc acest lucru, doar prin simplul fapt ca existi influentezi mentalul colectiv, mediul in care traiesti la un mod destul de direct.
Fiecare dintre noi reprezentam o vibratie, o energie care vibreaza si este legata de marele ocean al vibratiilor universale.
Asa ca faci ceva doar fiindca esti!
A fi este esential odata ce realizam ca este cazul sa ne cunoastem pe noi si sa ne schimbam din interior, sa evoluam, iar in acest fel energia particulara si cea generala are de castigat.
Printr-o forma ignoranta de a exista incepem sa decidem chiar si inconstient, sa acceptam ideile sociale si general aprobate ca fiind adevarate.
Nu sunt verificate si lumea din jurul nostru le manifesta fara sa le puna la indoiala, fara sa le testeze.
De exemplu, credem ca avem nevoie de armata si toti cei care detin armate, mai mici sau mai mari, sustin ca o fac pentru aparare.
Fiecare tabara crede ca se inarmeaza si antreneaza ca sa se apere, cu imagini emotionante, isi apara tara si familia, copilul si purcelul, glia si locul de parcare.
Ironia face ca asa-zisul dusman sa creada acelasi lucru si, pana la urma, nimeni nu are treaba cu glia, purcelul si locul de parcare al celuilalt.
Probabil ca s-a observat, doar sunt difuzate cu mare larghete, zilele nationale ale diverselor state, de curand a fost si randul Romaniei, unde elementele militarizate sunt eroii principali.
Cred ca orice om de bun simt isi doreste ca rolul armatei sa fie doar la defilari!
Sunt spectaculoase, multa tehnica militara, multi afaceristi care fac miliarde apasand pedala unui potential conflict, tinand oamenii intr-o stare de tensiune ca sa le creasca conturile.
Oamenii s-au descurcat mereu mai bine si asa sunt si conceputi, prin colaborare si mai putin prin agresiune.
Majoritatea statelor defileaza in amintirea unor razboaie atroce de ziua lor nationala, chiar si in Statele Unite mai apar niste uniforme istorice amintind de razboiul de independenta si cel de secesiune.
Sunt singurele care s-au desfasurat pe teritoriul lor, restul lumii le-au cam trait pe la ei pe acasa.
Exista teorii prin care multe inventii si dinamizari ale tehnologiei au aparut pe timp de razboi, conflictul fiind un catalizator.
Cu siguranta ca Niels Bohr ar fi lucrat mai eficient cu Einstein si ar fi descoperit lucruri minunate si mai utile decat niste bombe.
Probabil ca si Ecaterina Teodoroiu ar fi preferat sa fie un superb pedagog si sa invete bunul simt si carte mai multe generatii decat sa ramana erou secerat de gloante.
Jeanne d” Arc ar fi activat in manastirile mai evoluate ale acelor vremuri si ar fi ramas in istorie ca un intelept.
Cateodata, chiar ai ceva mai bun de facut!
Acceptarea se transforma in filozofii de viata pentru mase mari sociale si mase mari de oameni ajung sa se miste si sa gandeasca la comun, cu idei comune, cu reactii comune, cu trairi comune.
Un comunism neimpus, ci indus, iar baza sa este materialismul!
Iar in acest fel nu vorbim despre teorii ale conspiratiei cat despre o forma de organizare a ignorantei.
Toamna frunzele pica din copaci si par ca se duc in aceeasi directie nu fiindca cineva le dirijeaza, doar bate vantul din acelasi sens, ele cazand, totusi, in legea lor.
Pentru o gandire superficiala e conspiratia frunzelor de toamna, doar puteau sa cada si ele in directii diferite.
Fiindca nu exista niste explicatii clare legate de felul in care existam prin acest plan de manifestare ne uitam la institutii care par stiutoare, insa sunt formate din acelasi fel de indivizi speriati.
Unul din efectele secundare ale ignorantei este teama, iar ea la randul ei genereaza violenta.
Curajul nu este absenta fricii ci controlul ei, rodul recunoasterii radacinilor temerilor si decizia de a merge inainte fara sa iti lasi viata dominata de fobii si angoase.
Pentru o masa neindividualizata un stimul genereaza acelasi tip de reactie tuturor indivizilor care formeaza aceasta masa.
Ce facem cand nu facem ceva cu noi ar fi mai corect spus si cum ajungem daca incepem sa gandim la fel chiar daca suntem unici.
Fiecare traieste ca sa fie mai civilizat, sa se ridice deasupra sa si a mentalitatilor sale si mai putin deasupra altora.
Se numeste evolutie, iar rolul existentei oricui asa cum este relevat de toate scrierile spirituale si de bunul nostru simt este sa evolueze.
Acest lucru este format din diversele experiente pe care le imbraca activitatea noastra sociala, toate au rolul de a ne face sa constientizam cate ceva.
In mijlocul marelui univers care ne inconjoara suntem noi!
Cand nu ne punem intrebari suntem sclavii raspunsurilor altora!
Iar accentul pica pe a ne pune intrebari, nu a le exterioriza, iar aici nu ma refer la absurditati prin care sa nu mai intrebi pe nimeni nimic, doar ca este cazul sa treci prin filtrul tau aceste raspunsuri din exterior.
Un filtru care functioneaza bine este mentinut mereu curat printr-un proces de autocunoastere constant. Poate ca in aparenta nu faci mare lucru, nu primesti cheia orasului, insa atunci cand nu faci valuri in iluzie construiesti in realitate.
Una din ideile care sunt general acceptate este cea referitoare la locul de munca si ultranecesitatea sa.
Este nevoie de un loc de munca ca sa iti platesti facturile si creditele, sa iti duci copii la scoli mai bune, sa ai un trai decent.
Asa suna teoria aproape religioasa care este general acceptata si cine citeste aceste randuri spune ca da, asa este.
Sau poate nu toti cei care citesc spun asta!
Este firesc sa fim destul de vigilenti cu o asemenea ideologie, care printr-o asa raspandire duce spre dependenta, dependenta de o idee poate genera un sevraj mai mare cand vrei sa scapi de ea.
Cel mai puternic drog inoculat societatii este dependenta de un loc de munca.
Unii seriosi acum se revolta si este bine, inseamna ca mai are ce sa se revolte!
Inlocuind denumirea – loc de munca – cu termenul activitate si experienta, parca suna ceva mai diferit, oricine are nevoie de o activitate si mai putin de un loc de munca. Prin activitate si experienta evoluezi, prin ideea de loc de munca te plafonezi!
Locul de munca rezoneaza cu o forma de sclavie si legare de un loc la care trebuie sa muncesti, in general pentru altul care este la fel de sclav ca tine, poate mai bine.
O societate formata din oameni care au activitati, care lucreaza mai creativ, amplifica calitatea colaborarii dintre entitati ce sunt mai libere si mai imaginative.
Aceasta societate care a ales sa se asume si mai putin sa accepte este in formare acum.
Sunt deja milioane de oameni destul de liberi sa inteleaga ca au ales sa nu mai faca gesturi de rutina, ci sa intre in rezonanta cu cei care isi dezvolta originalitatea.
Mai multe originalitati construiesc, nu se confunda!
Vedem aparentele lucruri mari din lume si la care orice om normal se gandeste ca nu sunt necesare, ca nu e nevoie de ele, dar ce poate sa faca, el e mic, lumea e mare?!
Blocajul apare in clipa in care gandim prin dimensiuni, mic sau mare, lat sau ingust, subtire sau gros, diferente formale.
Ele pot fi de folos in aspecte practice, construiesti o sosea sau un costum, dar nu le introduce in lumea realitatii interioare, a ideilor profunde si a vibratiilor inalte.
Ignoranta se raspandeste repede si se instaleaza adanc; intelepciunea e ca aerul, o respiram toti dar mai putini fac si exercitii de respiratie.
Nu suntem mici si nici lumea nu este mare, avem aceleasi puteri si drepturi facand parte din aceeasi baie vibrationala.
Energia universala pe care o reprezentam nu are notiunea de mic sau mare; are notiunea de determinare, de asumare si de responsabilitate.
Totul se modifica daca folosim limbajul universal care se traduce prin rabdarea cu tine ce transforma totul in jurul tau.
Am vrea modificari rapide si spectaculoase dintr-un sentiment de graba determinat de teama unui final care nu exista.
Avand rabdarea faptelor noastre toate celelalte le urmeaza indiferent de forma, culoare, dimensiune.
Cate putem sa facem cand nu facem, imbinand in viata noastra manifestarea si meditatia, utilul si subtilul, elemente care traiesc impreuna cu noi, simultan, mai mult, chiar din ele suntem creati.
MarcelAlyna – Elta Universitate
Bucuresti
18.12.2018
O bombaneala
In racoarea diminetii sa traversezi un parc poate fi o experienta invioratoare, mai ales ca solul care sustine iarba e reavan si respira in ritmul lui.
Copacii arunca o perdea de crengi infrunzite si pregatite sa racoreasca pe trecatorul care s-ar aventura pe acolo la orele amiezii.
Undeva, intr-un squar, o arteziana isi reimprospateaza energiile prin ethericul condensat al apei care sare in picaturi jucause si mereu altfel, ca viata care nu are astampar fiind mereu noua.
Dupa o curba a aleii mai apare un om cu un catel in lesa, se mai iveste un trecator grabit, beneficiar inconstient al minunii lui a fi, o mama cu copilul in carut sau in rucsac.
Nu vorbim aici de maltratarea copiilor, sunt rucsaci speciali pentru purtarea lor, aproape de corpul mamei.
Probabil ca de aceea cei mici au mereu o figura linistita, strans uniti organic de fiinta care le ofera protectie si hrana si adapost.
Nevoile primare sunt asigurate, urmeaza si alte nevoi pe care nu le vezi decat atunci cand copilul devine adult, daca si educatia este la fel de atenta.
Vorba lui Nicolae Iorga, copii nu ne datoreaza atat nasterea, cat educatia!
Nimeni nu vine pe lume parintele perfect, dar fiecare face tot ce poate mai bine sa fie cat mai minunat pentru copii lui.
Frunze deshidratate de vara care este pe final danseaza pe aleea parcului, inca nu sunt acele frunze de toamna maturate.
Din sens invers vine o mama impingand caruciorul ocupat de un copil si vorbind la telefon intr-o simultaneitate a operatiunilor – multitasting.
Cuvintele sale in scurtul moment in care ne-am petrecut mergand in sensuri diferite au fost “imi doresc spitale curate unde sa ma tratez mai bine”, dupa care ne-am departat.
Dar au ramas aceste cuvinte spuse din suflet, aveam chiar impresia ca vorbeste la un post de radio, insa crede in ce spune.
Urmand drumul incep sa bombanesc in sinea mea, niste lucruri pe care doresc sa le dezvolt, ca sa nu ramana doar simple bombaneli.
Iar bombaneala spunea ca nu sunt necesare spitale curate, cat un grad de sanatate atat de mare incat sa nu mai fie nevoie de atatea spitale.
“Sa ne tratam”, reluam expresia, de ce sa ne tratam?
Sa ne tratam fiindca suntem bolnavi si suntem bolnavi fiindca acceptam un mod de viata impus cu tot cu credintele lui false si distructive.
Vii pe lume ca sa evoluezi si in loc sa faci asta te tratezi!
O societate ignoranta este si suferinda asa ca are un rol mult prea mare industria medicala, iar capusarea se extinde in sistemul religios care indeamna la capitulare in fata inevitabilului.
Ce inevitabil? Aici sunt mai multe capitole, odata ca starea ta de sanatate, ca individ, nu depinde de tine ci de altii.
Ca esti o fiinta care te degradezi inevitabil si acest lucru nu depinde nici el de tine, ci de asa a vrut Dumnezeu pentru religiosi sau asa este mersul materiei in univers pentru atei.
Toate acestea sunt o capitulare neconditionata mentala care ne dirijeaza intreaga viata si toate actiunile sunt bazate pe o filozofie a fatalitatii unde tu esti victima.
Aparentul nu ai incotro se bazeaza pe teama indusa pe toate fronturile, teama sociala, teama de pierdere a sanatatii, teama de lipsa de manturie.
Nu este nimic inevitabil, nici intalnirea cu medicul fiindca poti sa ai grija de sanatatea ta, nici cu preotul fiindca stii sa te ocupi de sufletul tau.
Ramai fara ocupatie odata ce iti externalizezi toate calitatile esentiale, credinta si sanatatea merg impreuna, mai ales ca nici medicul si nici preotul nu au aparut inaintea credintei si sanatatii.
Ca sa nu se simta nimeni exclus, fiinta umana este educata de pedagogi care traiesc in acelasi tip de mentalitate pesimista si speriata.
Singura sansa este sa indraznesti sa descoperi ce comori se ascund in tine insuti!
Insa te simti mai bine ca nu esti singur, sunt peste sapte miliarde de victime, e mai bine, ne prostim impreuna.
Revenind la cel din caruciorul care aude ce spune mama cum sa nu creada ca asa e viata cand se face mare asa isi educa la randul lui copii, predand o stafeta cu guturai generatiilor urmatoare.
Sansa evolutiei unui sistem este ca nu toti accepta doar fiindca ceilalti sunt mai multi si ar trebui sa se presupuna ca au dreptate.
Faptele nu dau dreptate decat adevarului fara sa le pese de mofturile noastre psihosomatice.
Nici macar aceasta bombaneala nu ajuta daca este lasata asa, fiindca ramane doar frustrarea din ea fara sa fie vazute obiectiv toate planurile.
Mai ales faptul ca aceasta este un pretext prin care omul se trezeste si trezirea este mai putin spectaculoasa ca adormirea.
In primul rand este mai lenta, cand te dai jos din pat nu incepi sa topai, te intinzi, mai casti, incepi sa te lamuresti ce faci si ce ai de facut, e o intreaga perioada de adaptare.
Adormirea e mai simpla, mai ales daca este in urma unui efort, pui capul pe perna si trecerea in alt plan se manifesta ca o decolare pe pilot automat, sau ca o lansare a unei rachete.
De multe ori ajungem buimaci in alte planuri fiindca am iesit prea repede in afara atmosferei constientului, ne trezim plutind in spatiul cosmic al mintii noastre subtile fara gravitatia atat de familiara.
Acesta este motivul pentru care trezirea pare mai lenta, fiindca ai nevoie de ceva ragaz ca sa te adaptezi la noua forma de constientizare.
Si aceasta si este trezirea, constientizare, care este mereu mai actuala, treapta cu treapta, senzatia la inceput fiind ca urci niste trepte pe intuneric, insa poti cand prinzi ritmul.
Pe masura ce urci, incepe sa se vada si ceva lumina crescand cu fiecare treapta!
Daca pana aici ai senzatia ca nu intelegi unde merge acest text, zambeste, acest lucru detensioneaza imaginatia si elibereaza mintea, te face mai deschis, nu mai vulnerabil.
Adevaratii vulnerabili sunt cei care se tem si se inchid in realitatea lor interioara cerand sa fie afectati intr-un fel sau altul.
Tot incepem cu imaginea unui copil, copilul din noi este liber si netemator, dornic mereu sa ofere un zambet din orice pretext sau niciunul.
Cat suntem copii plini de incredere si cu dorinta de a invata cu mintea deschisa, ne construim pe noi insine pe masura ce experimentam.
Din momentul in care devenim altceva decat suntem, formule date la varsta adulta, atunci incepem sa fim infantili.
Infantilismul este snobismul social in care crezi ca ai nevoie de masti si valuri unul mai trist ca altul.
Inocenta si deschiderea, curajul de a cerceta, joaca prin care sa aduci beneficii si altora, reprezinta felul serios prin originalitatea sa in care lucreaza copilul din noi.
Si nu este acel copil care ramane speriat de mic cand striga mama la el, ”nu baga mainile in nisip ca faci febra”.
Unde oare o fi auzit si minunea asta?!
Atat filozofii si religii, forme de organizare sociala performante sau mai putin, inventii, tot ce stim ca este construit de fiinta umana asa cum o cunoastem sunt realizate de cineva care a trait intre doua ipostaze, de sugar si de pensionar.
Cam limitata deschidere!
Doar ca aceasta este numai o stare si mai putin o realitate, suntem niste fiinte pe cale sa ne descoperim potentialul universal, ca pulbere de stele original organizata.
Chiar daca de la inceputul calatoriei intr-o intrupare avem de-a face cu ideile si emotile celor prin care venim pe lumea aceasta, nu avem de ce sa le acceptam pe toate.
Pastrand copilul din noi treaz avem acces la ce suntem cu adevarat, Spiritul Universal, manifestarea unicitatii, Christ, cum vrem sa denumim.
MarcelAlyna – Elta Universitate
Bucuresti
29.10.2018
Jocul ne invata
Intram in sala si aranjam, masutele si bancile pentru prima grupa care urmeaza sa intre, sosim ceva mai devreme ca sa avem ragazul necesar.
Pe o masa alaturata incepem sa punem ingredientele care reprezinta materia prima pe care o vor folosi amicii nostri in creatiile lor.
Asezam bolurile cu nuca, tarate de ovaz, pudra de roscove, cacao, fulgi de ovaz, floarea soarelui, mac, susan, scortisoara, pudra de portocale…
Sunt si borcanele cu stafide, prune si curmale in forma de pasta, ca sa fie mai usor de folosit, caise, miere si cocos.
Acestea sunt o parte din ingrediente, ele sunt asezate intr-un mod strategic, tinanad cont de experientele anterioare, sa nu para un fel de bufet suedez pentru cei mici.
Ca veni vorba despre cei mici, ei sunt structurati pe diferite niveluri de varste, o grupa cuprinsa intre 6 si 9 ani este formata din 16 copii, iar alta intre 9 si 12 ani este formata din 14 copii.
Le punem pe masa farfuriile necesare, boluri si pahare, lingurite pe care sa le foloseasca, prosoape de hartie la indemana fiindca sunt necesare.
Incep sa vina cei mici, intre 6 si 9 ani, se aseaza pe unde reusesc si pe unde vor, un soi de miscare browniana, particule ce gasesc un mediu pe care sa se fixeze.
Incepem sa ii intrebam pe masura ce intra cum se numesc si cand s-au nascut, cel putin sa avem o imagine astrologico-energetica a amicilor nostri.
Care cum intra, exuberant si cu atentia peste tot, ii intrebam cum te numesti si cand te-ai nascut?
Am procedat la fel cu ambele grupe de copii si in felul acesta ne-am imprietenit ceva mai bine.
Dupa al noualea sau al cincisprezecelea mi-a iesit intrebarea combinata “Cum te-ai nascut?”
“In regula, nu asta are importanta, nu este expresia corecta”, ii spun si trecem peste moment.
O parte dintre ei stiu data si ora, o fetita spune ca este nascuta pe 11-a 11- a 2011, fiind foarte mandra de asta!
Cate unul mai oscileaza, nu e foarte prieten cu matematica, insa este prieten cu alte lucruri, cum ar fi arta, asa cum vedem dupa felul in care isi structureaza lucrarile.
Dar se gaseste cineva din apropiere care sa il intrebe cati ani are ca sa ii faca calculul si sa ajunga, astfel, la anul de nastere.
Cel care se ofera sa faca calculele, l-am mai intalnit si in alte grupuri de copii, ca personaj generic, nu ca persoana, este inteligentul grupului.
El stie ca se poate remarca prin rapiditatea prin care isi foloseste intelectul, fata de altii, iar acest lucru ii ofera o posibilitate prin care iese in evidenta.
Ceilalti nu inseamna ca sunt inferiori, au alte calitati, unele artistice, altele empatice, insa cel care isi descopera in intelect un instrument de impunere sociala este mai agresiv.
E constant in mai multe grupuri, desteptul grupului, intre ghilimele, e mai incisiv, fara sa fie mai creativ, doar ca isi gaseste un mod facil de a domina.
Privind acest mic inteligent al gastii ma uitam la un protoacademician, cel care face cariera tocind si castigand diplome peste diplome, ascunzandu-se in spatele lor ca sa poata sa puna “pumnul in gura” oricui, fiindca la box nu se pricepe.
Sunt cei care nedirijati cum trebuie ajung in functii inalte si cu expertize teoretice, in unele cazuri facute cu premeditare eronat, dupa care se razbuna pe societate.
Acum are in jurul sau doar cativa copii care il privesc cu invidie mai mult decat cu prietenie.
Evolutia face ca societatea sa se transforme si aceste elemente care pot fi negative, in oricare dintre noi in faza incipienta si nu numai, se pot corecta.
Incepem sa facem ceaiul la temperatura camerei din plante deshidratate, menta, soc, cimbrisor, trandafiri, aronia, macese.
Le punem paharele si incepem sa aducem pungile cu plante pe la fiecare; la o masuta de trei copii vin cu punga de menta si o fetita spune ca nu vrea.
Poate ca nu ii place, insa mai spune acelasi lucru si cea din fata ei si inca o fetita de la masa alaturata.
Pe ea o intreb de ce nu vrea?
Nu a spus nimic, insa aici apare instinctul gregar al copiilor, daca unul spune ceva se trezesc mai multi ca il imita.
Miros punga de menta cu un aer de satisfactie, de parca as fi gustat dintr-o prajitura buna si imediat se trezeste interesul.
„vreau si eu sa miros, si eu, si eu…”
Toti au vrut menta in ceaiul lor, din curiozitate si imitatie ca sa nu ramana unul mai prejos decat celalalt.
Pun constiinciosi plantele in paharele lor si le dam apa si etichete sa isi scrie numele pe pahar, ca sa vedem a doua zi ce gust are.
Incepem partea a doua legata de amestecul cremelor de prune, stafide, curmale si alte elemente in boluri.
Una dintre fetite ia bolul si il pune pe cap, cand inca era gol!
“Sa inteleg ca esti un fel de capac”, ii spun.
“Cum asa sunt capac?”, zice ea intrigata.
“Ai acoperit castronelul cu capul, asa ca poate te crezi capac pentru bolul din fata ta”.
Isi scoate bolul de pe cap si se face ca nu se intampla nimic anormal, chiar incepe sa amestece cremele pe care le punem in bolul ei.
Inca se uita in jurul ei, lor le pasa mult mai mult ce crede gasca despre propria persoana, nici nu vor sa dezamageasca, nici sa ramana in urma provocarilor sociale, cum suntem noi cu atelierul realizat impreuna.
Cand trecem la a pune miere in castronele celula nepervertita de gusturi nesanatoase din ei doreste sa absoarba aceasta substanta naturala si cer din ce in ce mai multa.
Le oferim cat este necesar ca sa nu simta socul trecerii de la dulcele plin de zahar la dulcele apropiat de corpul lor biologic sub forma de miere.
Unul dintre baieti vrea mai mult pretinzand ca el este bondar si are nevoie de mai multa miere.
Amicul din dreapta lui ii spune ca “bondarul este puturosul stupului”.
Am cugetat un pic daca sa le spun ce este bondarul si ce e trantorul, insa nu a mai fost nevoie fiindca cel declarat bondar s-a redeclarat urs.
“E mai bine sa fii urs, bagi o laba in stup si iei miere cat vrei”, zice el. Dupa care a facut ca ursul un fel “mooorrrrr” lung.
O fetita cu ochelari din fata lui s-a intors calma spre mine si a spus ca “a zis ca moare”.
E genul care vede lucrurile care cad pe jos, situatiile deranjante, tendinte spre a fi un adult pesimisto-serios.
“A scos sunetul unui urs viu si dornic de miere, nu a zis ca moare”, ii spun.
“Daca tot esti urs, cauta sa ajungi la stup nu seara cand se intorc albinele si sunt toate, mergi dimineata cand se imprastie roiul”, ii dau un pont ca intre ursi.
Amicul de langa el inca este prins in discutie si uimit, cand “ursul” de ocazie se intoarce spre el si il sperie ridicand bratele cu un marait fioros.
“Da-te mai incolo ca m-ai speriat”, ii zice el si sare intr-o parte.
Pe rand, mai multe ateliere se desfasoara in incinta Kogaion, unul de fizica, unde se realizeaza experiente care sa ii incite si sa ii faca sa le placa domeniul, altul de istorie, impreuna cu mentorul lor construiesc macheta unui castru roman.
Mai este cel de arhitectura care le dezvolta vederea in spatiu, altul de comunicare si autoobservare, prin care incep sa se inteleaga mai bine.
Toate au rolul lor, in cazul nostru rolul este legat de imunitate, fizica si de aici psihica si intelectuala, o viziune mai clara in cel de arhitectura, pasiunea pentru legile naturii in cel de fizica, cunoasterea istoriei ca sa ai capacitatea de a invata din experiente.
Intre ateliere mai sunt si pauze, aici intra intr-o incapere cu mingi moi, pufoase si isi mai dau cu ele unul in altul.
Grupul mare este intr-una din aceste pauze si face un mare taraboi in camera cu pricina, asa ca intru sa le povestesc ca cei mici pot fi deranjati de galagia lor.
Am incercat sa le dau si o solutie, daca tot le place sa isi dea cu acele mingi pufoase unii in altii sa o faca in liniste.
Una dintre fete vorbeste in numele grupului si spune ca nu vor mai face zgomot, chiar a promis acest lucru.
Am fost de acord si am iesit din incapere, fara sa cred prea mult ca se vor tine de cuvant, cel putin nu toti.
Au trecut cateva minute, nu se auzea mai nimic; cand copii fac liniste, de obicei, pun ceva la cale si este bine sa fii pe faza.
Intru si chiar este liniste, in sensul ca isi dau cu acele mingi speciale unii in altii in liniste, altii se joaca pe salteaua de pe jos.
Au respectat consemnul si sunt chiar seriosi in acest sens!
In permanenta este un schimb de experienta si invatam lucruri noi unii de la altii, indiferent de varsta, iar cel mai mult preiau din exemplu personal decat din ce le prezinti intelectual si voit.
Cum dupa o saptamana de activitate impreuna cu multe creme si maini pline de miere si cacao, atat pe nas cat si pe urechi, una din fetite ii spune Alynei:
“Dar tu nu te enervezi niciodata?”
Cugetarea ei este rodul unei experiente impreuna in care dincolo de partea pragmatica si experientele pe care le facem impreuna, starea de spirit este cea pe care o remarca.
Venim pe lume si intr-o societate plina de oameni care isi pierd cumpatul si au reactii mai mult sau mai putin deplasate asa ca daca nu ai asemenea reactii devii observabil, iesi in evidenta.
La finalul primei saptamani de ateliere avem intalnire cu parintii, intr-o sala de la parter cei din grupa mica si in alta, la etaj, cei din grupa mare.
Copii, parinti, mentorii care au sustinut atelierele, suntem impreuna si povestim ce am facut cu copii in atelierele noastre.
Aici as vrea sa remarc ca atmosfera nu are nici o legatura cu sedintele cu parintii din scoala in care veneau si copii.
Atmosfera apasatoare, directii in care trebuie sa se respecte o programa ce nu are prea mare legatura cu evolutia unei fiinte umane aflate la inceput de deschidere a ochilor.
In cazul nostru atmosfera este destinsa si degajata, parintii sunt curiosi sa afle cum s-au distrat creativ copii lor, mentorii le prezinta lucrarea intinsa pe mai multe zile, iar copii, aspectul cel mai important, nu sunt tensionati.
Ei nu se afla intre profesorul clasic si parintele critic, ca o omiduta care abia asteapta sa isi ia zborul de acolo.
Sunt relaxati si participanti, simtindu-se bine cu atmosfera creata de cei care realizeaza cursurile, avand senzatia ca participa la ele impreuna cu parintii.
Nu in ultimul rand este si meritul parintilor care au un nivel mai deschis de perceptie asupra realitatii si al sensului dezvoltarii copilului intr-o societate care devine din ce in ce mai originala.
Iar acest lucru este confirmat din discutiile pe care le avem dupa terminarea momentului oficios chiar daca e si haios.
In prezentarea noastra mai spunem niste lucruri la care parintii trebuie sa fie atenti, iar copii gusta aceste lucruri savurandu-le ca poante adresate parintilor.
Este sfarsitul primei saptamani si mai urmeaza una cu alta grupa de copii!
La un moment dat iese un fel de sinteza a comunicarii dintre noi, mentorii se completeaza unii pe altii si se leaga niste idei simple, practice, utile, la care fiecare are de meditat.
Una dintre ele este data de amicul care prezinta cursul de fizica, el este medic pasionat de fizica si afirma acest lucru de cate ori are ocazia.
In timpul in care vorbeam noi cu parintii si copii, el se aseaza pe jos printre ei sa stea mai bine, i se pare mai comod, dar avea si o alura relaxata.
Este momentul in care se creaza sinteza intalnirii noastre cu totii, aratand cu mana spre el si afirmand ca daca avem grija de noi lasam si medicii sa isi vada de pasiunile lor reale.
Jocul este chiar felul in care se manifesta viata, prin el invatam si reprezinta o forma creativa asa cum este insusi Spiritul, de intelegere.
Prin joc suntem destinsi si detasati, lucizi si atenti, lucizi ca Lumina care stie mereu sa ne arata Calea.
MarcelAlyna – Elta Bucuresti
31.08.2018
Printre pedale
La un moment de sfarsit de primavara merita sa te gandesti sa iesi cu bicicleta pe undeva, pe oriunde.
Oriunde este mai bine decat niciunde!
Iar in aceasta dupa amiaza minunata de inceput de vara ies cu bicicleta; nu este nimic spectaculos in acest lucru si cu siguranta ca filmele documentare pot fi mai interesante decat ceea ce spun in continuare.
De exemplu, prin fata blocului trece un grup de cateva sute de oameni pe biciclete, de toate varstele, familii, oameni care se cunosc pe parcurs, grupuri create ad-hoc.
Trec undeva spre un pod mare din Bucuresti, Podul Basarab si se intorc ca sa isi continue traseul spre centrul orasului.
Ii astept la intoarcere, ies pe strada principala, si incerc sa intru in randul lor cand trec prin fata mea.
Dupa un copac, la intersectia cu un drum secundar, mai sunt oameni cu biciclete care ii asteapta si vor sa se integreze in acest grup.
Chiar noi devenim un grup in sine care asteptam Marele Grup, asteptam pe cei care devin familia mai mare in care vrem sa ne integram.
In ceea ce ma priveste nu am o idee exacta daca stiu in ce vreau sau daca vreau sa ma integrez, ce am reusit sa aflu este ca se bicicleste pentru un oras mai curat si mai ecologic, in care sa aiba loc si cei care vor sa mearga pe biciclete.
Vin primii politisti pe motociclete si masinile de politie care creaza spatiul asigurat pentru aceasta manifestatie.
Dupa ei incep sa curga sutele de oameni pe biciclete si este un peisaj minunat, personaje de toate varstele, familii intregi cu unul sau mai multi copii, fiecare pe bicicleta aferenta marimii lui.
Ca niste haiduci, noi, cei care asteptam pe margini intram in grup, dar fara sa il atacam, cum faceau haiducii, ci sa ii intarim.
Dupa aceasta imagine semiistorica si semieroica, nu facem decat sa intram in randul lor si pedalam impreuna.
Un bunic isi vegheaza nepoteii de pe bicicleta sa mai mare in timp ce parintii sunt mai in spate, au si ei bucuria de a pedala impreuna.
Un biciclist echipat profesionist are si o casca cu un soi de mot deasupra ei, motul fiind o camera web; iar moturile acestea le sesizez la mai multi.
Mania directului, in sensul sa va arat online ce fac acum, este din ce in ce mai mare, daca ar fi si mania trairii in prezent la fel de mare decat o simpla filmare, cetateanul ar fi mai responsabil.
Ne apropiem de Piata Victoriei si nu intram prin pasajul subteran, mergem pe deasupra, trecand pe langa terasele care se afla la parterul blocurilor din zona.
Tocmai isi terminase masa un baiat in costum de la una din terase si se apropie de fluxul de biciclisti, intreband – pentru ce protestati?
In clipa aceea trec prin dreptul lui si firesc ca ma intreaba pe mine, insa era prea mult de explicat, asa ca ii fac un semn generalist din mana, pentru toate, alege ce doresti!
Intram pe Calea Victoriei in grupul nostru compact sesizand ca undeva in stanga o biciclista are pe spate fixat o foaie A4 cu tematica manifestarii.
Tocmai ma depaseste asa ca pedalez mai tare ca sa citesc ce scrie acolo pana intervin altii care intra intre noi, insa apuc sa vad ca este vorba despre un oras bun de locuit pentru oameni.
Mi-a placut ideea asa ca nu am mai incercat sa o ajung din urma, pe ea, nu pe idee!
In fata Palatului Regal facem o pauza, asa este organizarea marsului; in dreapta este Palatul, cu toata istoria sa, productiva, din multe puncte de vedere pentru tara.
In stanga monumentul eroilor cazuti la Revolutie un fel de teapa care trece printr-un cartof abia scos din jar.
Ceea ce iese in evidenta la acest monument este ideea de teapa, o transformare sociala acaparata de oportunisti cu ticuri mafiote si cu iluzia ca societatea nu o sa evolueze niciodata asa de mult incat sa ii arate cu degetul.
Ei bine a evoluat, chiar in ciuda felului in care stau lucrurile acum, negurile dinaintea zorilor fiind marcate de primitivi ce se pun cat mai in varf.
Doar ca si teapa, in sensul civilizat al termenului, are un varf!
La un moment dat se da semnalul si plecam toti, trecand prin fata hotelului Capsa, prin fata Cercului Militar, coboram pe bulevard spre Cismigiu dupa care trecem Dambovita ocolind parcul Izvor.
Ajungem langa Casa Poporului si incepem sa urcam dealul spre Ministerul Apararii, drumul fiind mereu deschis de politie.
Din acest punct de vedere al mersului pe bicicleta este minunat sa poti sa pedalezi fara sa mai ai grija semafoarelor sau a masinilor, culoarul fiind asigurat.
Chiar daca stii ca este o actiune organizata, asta nu inseamna ca nu te poti bucura de facilitatile acestui moment in care ai prioritate fara limite.
Singura atentie se indreapta spre colegii de traseu, sa nu ne incurcam ghidoanele intre noi, insa toti avand aceeasi preocupare, lucrurile se misca armonios.
Ce este diferit, ca atitudine, dispar atentiile exterioare, semafoare, masini, pietoni, pisici sau catei, singura noastra grija este sa fim atenti unul la celalalt.
Trecem pe langa Casa Poporului incepand sa urcam dealul care duce spre Ministerul Apararii, era sa scriu misterul apararii, cu filmari de pe telefoane, cei care au deja montata pe casca camera filmeaza oricum.
Incepand sa urcam dealul au ramas doar cei care au camera pe casca la filmat, ceilalti care filmeaza cu o mana intinsa isi pun telefonul in buzunar si incep sa traga ceva mai tare la pedale.
Acest deal care urca pe langa Casa Poporului spre Ministerul Apararii l-am urcat de mai multe ori si stiu ce tip de efort implica, nu in sensul ca este mare sau mic, insa ce intensitate e necesara.
Pedalam unul pe langa altul si in grupul in care ma aflu un copil de vreo 6 ani, cu casca pe cap, pedaleaza din toti rarunchii lui incurajat de mama sa care il vegheaza din spate.
“Hai, poti, pedaleaza!”, il incurajeaza mama sa.
“Mai e putin si ai ajuns,” ii spune un alt biciclist.
Urcand toti in grup si cu acest mic episod cu eroul nostru cu ochi scanteietori de sacrificiu care a ajuns victorios in varful dealului, realizez ca per ansamblu, aproape ca nu am mai depus acelasi efort.
Am urcat impreuna, intr-o energie comuna, dar construita din participarea individuala, liber consimtita, a fiecaruia.
Fiecare a oferit cate ceva celuilalt, ne uitam unul la altul si ne incurajam, oferim din energia care curge prin noi, in acest fel te simti mai usor cand daruiesti.
Simultan, folosesti energia care vine de la ceilalti si urcam cu totii dealul, impreuna, mai uniti si mai relaxati.
Evolutia nu se face la gramada, dar se poate confirma prin grupuri formate din individualitati care doresc sa participe la o constructie.
Odata ce ne punem originalitatile in colaborare iese o societate care poate fi compacta, din exterior, insa unica prin fiecare individ, in interior.
Urmeaza varful dealului si incepem sa coboram pe partea cealalta spre bulevardul care duce spre Piata Unirii.
Suntem la vale, prindem viteza si preocuparea noastra este sa tinem directia, in acelasi timp sa nu ne apropiem prea mult unul de altul, mai ales acum.
Tot grupul coboara in aceeasi viteza fara sa mai faca efort, atentia este concentrata personal, fiecare la fiecare, tinand cont ca relieful ne ajuta.
In viata, putem spune ca la nivel loial Universul ne ajuta sa mergem mai dinamic si sa invatam colaborarea cand toti trebuie sa depunem un efort, dar sa fim atenti la noi cand nu mai e necesar efortul.
E necesara individualizarea nu ca egoism, cat o participare prin care sa nu incurcam dinamica grupului.
Tot o forma de colaborare!
O fata de vreo 13 ani tine ghidonul ferm si are ochii atintiti in fata, parul blond este la orizantala in spatele ei in bataia curentului de aer.
Pare un fel de cometa, e asa de concentrata incat nu vede decat calea ei in fata, probabil ca nu a mai mers cu o asemena viteza pe bicicleta pana acum.
Momentul prezent este diferit pentru fiecare, insa se realizeaza un punct de intalnire pentru toti cei care se trezesc in eternitatea lui acum.
Fata aceasta traieste cu totul in prezent prin felul in care tot universul ei este concentrat in felul in care tine ghidonul si directia pe care merge.
Ne intalnim in acelasi prezent fiindca o observ, unghiurile sunt doar diferite; mai trece o familie care vine cu copii pe centru si parintii pe margini, veghind.
Cei mici sunt mai detasati, se distreaza, parintii se uita mai ingrijorati la ei!
Alta forma de prezent, aici ne traim toata existenta si noi alegem cum sa o facem, mai ingrijorati, mai relaxati, mai concentrati.
Avem acces la arta momentului prin spiritul de observatie, el il modeleaza, ii da culoare, forma, sunet, lumina, viata, intr-un cuvant.
Spiritul sfinteste eternitatea, ca sa parafrazam!
Continuam sa pedalam pana la Parcul Tineretului si aici este finalul cursei noastre, ne oprim toti, unii mai obositi fizic, chestiune de antrenament, altii cautand sa isi adune familia la un loc, altii cautandu-si grupul din care fac parte.
Pana sa ajungem aici eram intr-o formatie de cros, un sir fluid ce se prelinge pe marile bulevarde curgator si compact, totodata.
Acum suntem o multime de oameni si biciclete, organizati intr-o masa uniforma, destul de amestecata.
Mergand prin aceasta masa incepem sa ne recunoastem din privire, ne stim de pe drum, nu ne cunoastem, insa ne recunoastem.
Un fel de “salut, ai ajuns si tu!”, spun privirile cand ne recunoastem.
Poate la inceput aceasta multime de oameni era doar o gramada care a pornit la un drum, insa vibratia unei experiente comune ne transforma intr-un grup.
Rezonanata energiei noastre construita impreuna ne uneste si ne ofera o stare de apartenenta la o experienta traita impreuna.
Maine fiecare isi vede de ale lui, insa dinamica unei energii la care participi si care construieste ceva in mentalul colectiv ramane.
Sunt create aceste varfuri de energie, puncte de referinta care se regasesc inconstient in rutina; poti fi mai atent, mai amabil, mai constiincios cu tine si mai civilizat cu ceilalti.
MarcelAlyna – Elta
Bucuresti
08.07.2018
Educarea educatiei II
Acum le oferim servetele si tot ce le trebuie ca sa faca curat la locul de munca, cum s-ar spune; la unii este mai ordine, la altii mai exploziva imaginea de pe masa, in dreptul lor.
Toti isi fac curat, iar cei care au mai mult de curatat, comportandu-se mai dezordonat, nici nu agreeaza ideea de a isi face curat dupa ei.
Asa, mai superficial, lasa ca poate nu mai este cazul!
Copii incep sa zburde peste tot si parintii sa urce spre noi, insotiti de copilul aferent care le povesteste ce a facut.
Fiecare isi pune opera cu numele lipit pe o masuta ca sa nu se incurce si in acest fel pot sa arate parintilor ce au realizat.
Incepem runda a doua, in sala sunt atat copii, cat si parintii, intrebandu-se unii pe altii ce au facut.
Parintii le spun ca au fost la conferinta domnului Colceag si mai multe nu prea aveau ce sa le comunice.
Cei mici le arata ce au realizat, se mandresc cu produsele lor si sunt incantati sa aiba ceva de oferit; ei au trecut de teorie!
Au facut toate aceste lucruri in joaca creativa, fara sa simta elementul corvoada nici macar pe la usa.
Incepem sa povestim despre rolul alimentatiei in general si in particular al alimentatiei naturale in societate.
Cum sistemul imunitar se realiniaza si nu mai lasa organismul sa fie agresat de diverse influente exterioare si cum acesta este doar inceputul.
Fiindca mai este un sistem imunitar la nivel psihic, ce tine de emotiile si sentimentele noastre, un sistem imunitar al gandurilor si ideilor pe care le tot rasucim.
Fiecare sistem imunitar ajuta pe celalalt, cel din sfera mentala il ajuta pe cel din sfera psihica ca sa isi inteleaga emotiile si sa le gestioneze.
Mai exista si un sistem imunitar al zonei spirituale din interiorul nostru care ne tine departe de tot felul de ideologii ce poarta numele de religie.
Aici nu am ajuns, sunt informatii care implica o anumita pregatire si o dezvoltare a organelor de simt spirituale care sunt inca in latenta, in mare parte.
Dar atingem ecologia si risipa care e realizata in alimentatie, unde zona romaneasca este campioana prin risipa.
Unii sunt risipitori fiindca au bani si isi permit dar nu au discernamant, altii devin risipitori doar fiindca nu au educatia necesara.
In ambele cazuri, tot lipsa de discernamant este la baza, altfel spus banul nu vine si cu luciditatea!
Incepem sa facem o ciorba naturala care implica maruntit verdeturi, dat pe razatoare radacinoase, apa de legume, ceva zeama de varza si doua mame care se ofera sa ajute.
Cele doua mame nu sunt ingrediente in ciorba!
Ingredientele sunt maruntite, razuite si amestecate in fata lor si le lasam sa se mai aseze sa isi lase sevele pline de energie in vasul primitor care le aduna la un loc.
Le povestim despre acest procedeu simplu si sanatos care implica ceva ore de lasat deoparte dupa ce ciorba este gata preparata ca sa devina si mai gustoasa si armonizata.
Aici intra in scena, din nou, azima, care poate sa fie folosita in consumul oricarui tip de mancare, ingredient al desertului cat si in combinatii care nu sunt in registrul dulce.
Ii facem o prezentare treptata, nu arata apetisant ca un cozonac, insa nici nu se lipeste de stomac, dimpotriva, ia si ce au lasat alte alimente, consumata ca atare poate fi inecacioasa, dar fiindca ii place compania in calatoria sa prin corp este indicat sa fie insotita de altele ca sa o tina de vorba.
Ajuta corpul sa se ajute, participand la decongestionarea organismului de ce am introdus in plus si unele resturi sunt destul de incapatanate sa ramana acolo.
Trecem la urmatorul pas!
Impreuna, copii si parinti, prepara un desert si asa pot percepe felul in care se construieste din pasta de stafide si de curmale, carob sau cacao, miere, nuca de cocos, nuca, alune.
Mai discutam cu o parte din parinti despre felul in care se descurca copii lor, cum isi folosesc imaginatia si indemanarea.
La unii se vede ca nu ii lasa sa participe la treburile casei si nici la ce se face in bucatarie, altii sunt ceva mai familiarizati.
Iar parintii confirma in ambele cazuri; unei mame ii spunem ce am observat, ca fetita ei desi ii arat cum sa amestece in bolul sau, ea amesteca invers.
Nu este nicio problema, mai degraba o curiozitate, iar mama spune ca poate este stangace, insa nu e sigura, inca.
Scriind aceste randuri ma gandesc ca e mai degraba ambidextru, cu o dominanta stanga, nu exista ambidextru perfect, unii fac mai multe lucruri cu dreapta, altii cu stanga.
Sunt interesati sa mai reluam acest gen de ateliere si chiar apar propuneri: sa facem asa ceva pe la birourile unde lucreaza ei, altii se ocupa cu organizarea de evenimente, activitate in care se gandesc sa ne introduca.
Una dintre mame ne spune ca este necesar sa multiplicam actiunile, sa le facem ritmice, ca este nevoie de mentori!
In sinea mea sunt de acord cu ritmicizarea unei actiuni ca aceasta, dar ceea ce au nevoie este sa isi gaseasca mentorul interior, in asa fel incat cel din exterior sa devina ceea ce este, un colaborator.
Depasim cu mult timpul alocat fiindca de abia acum incepem, de fapt, sa comunicam si ne intindem in sensul pozitiv, la povesti.
La final, cand pleaca toti, ramanem sa strangem si sa facem curat, dar mai ramane una dintre mame cu noi sa ne ajute.
Nu mai mananca carne din anii nouazeci si intelege cum a fost perioada Eltei de inceput, stie ce tip de mentalitati existau in acele vremuri.
In templele de initiere mai vechi, cei ce intrau acolo erau urmariti discret sa se vada ce tip de apucaturi sau obiceiuri au.
Parafrazand si adaptand zilelor noastre, mama care ne-a ajutat la strans si facut curat ar fi fost admisa in templu, are trasaturi interioare pe care se poate construi ceva minunat!
Dorinta si necesitatea unei elucidari si confirmari accesibile, practicabile, exista, iar entuziasmul este cel care isi spune cuvantul.
Educatia reprezinta o confirmare a ceea ce doreste cel care deschide ochii si sufletul in lumea aceasta, o forma prin care afla cine este si de ce este aici.
Cantitatea de informatii reprezinta doar pretextul felului in care iti faci datoria de onoare sa comunici cu o fiinta mai proaspat venita in acest plan fizic, chiar daca prin experienta ei karmica nu este mereu asa de proaspata, ca experienta.
Prin conectarea de la spirit la spirit se transmit calitatile de evolutie, de fapt educatia are datoria sa transmita asa ceva, metodele de evolutie.
Educatia depinde de dinamica autoeducatiei educatorului!
Informatii pe care sa le cerceteze din stiinte exacte sau umane pot fi gasite in aceasta minunata epoca peste tot, trasatura de caracter este cea care are nevoie de confirmari.
Sa inveti sa inveti nu este o calitate pe care o obtii din fizica, psihologie, chimie, sociologie sau biologie sau orice alta disciplina.
Aceste discipline reprezinta pretextul ca sa iti explorezi pasiunea, insa dorinta si felul de a explora sunt asezate pe fundamentul educatiei.
Aici se dezvolta dorinta de a cauta si de a nu te lasa lipit ca o insecta in insectar de acul societatii, esti fizician, esti matematician, esti jurist, esti orice decat tu, intr-un alt fel de pat al lui Procust pe care ai impresia ca il alegi singur.
Tendintele si informatiile exista si curg cu atat mai armonios cu cat Spiritul din entitatea proaspat venita in acest plan de manifestare este stimulat sa se exploreze.
Nici una din disciplinele in care doreste sa performeze nu se termina, mereu evolueaza cunoasterea.
Explorarea propriei fiinte si continua depasire a propriilor limite; aici, singura concurenta este cu tine insuti si acest lucru chiar nu se termina nicioadata fiindca nu a inceput undeva sau candva.
Educatia care trezeste simtamantul propriei evolutii este una reala care se poate apuca de orice si nu te limiteaza, te poti descoperi constant.
Un econimist este asa fiindca este pasionat de economie, dar poate sa cante si la chitara, un fizician se poate apuca si de psihologie, un metalurgist de pictura…
Poti face ce este in drumul creativitatii tale, iar acest lucru se dezvolta prin micile indrumari pe care le obtinem odata ce venim pe aceasta planeta, in acest plan de manifestare, numit si fizic.
Nu ma rezum doar la aceasta planeta, dar ideea este la fel de general valabila si pentru altele!
Invata ce iti place fara sa iti contopesti constiinta fiintei tale cu un domeniu de activitate, cu o limitare, cu o suita de operatiuni!
Din cate se vede, cei mai acreditati sa gestioneze acest tranzit de energii prin sistemul educational, intre educator si educat, sunt cei care reusesc sa se controleze pe ei si sa isi gestioneze propriile energii.
Asa pot sa transmita si sa recepteze informatii si energii, aparand momente in care se face schimb de locuri intre student si profesor, respectiv maestru discipol.
Continuandu-l pe Mark Twain care spunea ca nu o sa lase scoala sa stea in calea educatiei, spunem ca nu o sa lasam invatamantul tip dresaj sa stea in calea evolutiei.
Aceasta stare de emulatie educativ-comunicationala creata este fireasca, insa lucrurile pragmatice se fac mai la rece, de fapt, la temperatura camerei, ca alimentatia naturala.
Le lasam sa isi armonizeze aromele si vedem ce gusturi se aleg dintre ele!
MarcelAlyna – Elta
Bucuresti
02.04.2018
Educarea educatiei I
Punem folia peste trei mese si incercam sa acoperim intreaga suprafata, fiindca aici se vor desfasura raspandiri de pudra de cacao si carob, de nuca de cocos si multe alte substante in forma solida, prafoasa, lichida si curgatoare.
Acesta este primul rand de mese, urmeaza al doilea, iar foliile sunt binevenite, tinand cont de experienta evenimentelor anterioare.
Copii cu varste intre 5 si 12 ani se vor desfasura pe intreaga suprafata a mesei in incercarea de a prepara ceea ce dorim sa cream impreuna.
Practic, niste deserturi usor de realizat; subtil, o informatie care sa ii ajute in existenta lor, sa aiba idee ce pot face indiferent pe unde ii poarta valurile vietii.
Pe niste masute alaturate incepem sa punem ingredientele, crema de stafide, de curmale, pudra de roscove, de cacao, nuca de cocos, floarea soarelui, susan, mac, smochine, etc, fiindca sunt mai multe.
Urmeaza partea de vesela, am mai adus farfurii de unica folosinta, pahare, tacamuri, iar in bucataria de la Academia Kogaion gasim si farfurii normale, ceramice, si alte lucruri foarte utile in demersul nostru.
Vesela asigura veselia!
Sala in care desfasuram atelierul este la etajul al doilea, iar pentru fiecare lucru pe care trebuie sa il aducem de jos, vesela, apa, scaune si inca multe alte aparente maruntisuri normale si mici, desigur, trebuie sa coboram doua etaje si sa urcam inapoi inca doua.
Ne trezim ca uitam sa mai luam ceva, iar jos, din nou sus, mai realizam ca mai trebuie un detaliu si facem cursa de doua etaje dus-intors.
Cam dupa 20 de urcusuri si coborasuri aproape numarate, depasisem urcarea pe scari a Intercontinentalului, are doar 24 de etaje!
Incepem sa fim pe pozitii, in sensul de a fi pregatiti pentru intrarea copiilor, ei vin in prima ora si jumatate, dupa care vin si parintii, care intre timp, sunt la conferinta prezentata de profesorul Florian Colceag la parter.
Am fi vrut sa fim si la curs, insa copii au inceput sa urce asa ca ii primim, unii sunt mai acomodati, altii mai putin.
Asta doar la inceput!
Ii intrebam cum se numesc si in ce an sunt nascuti, zi de nastere, sa avem la randul nostru idee cu cine avem de-a face si din punct de vedere astrologic.
Cunoasterea astrologica nu este doar o enumerare de etichete din simbolistica formala care e regasita in mass media, ci reprezinta energia subtila a entitatii.
Reprezinta baza cunoasterii unui grup de oameni si in acest fel stiu cum sa colaboreze intre ei, ce calitati domina la unii si care la altii, impartirea sarcinilor este ceva mai judicioasa.
Judicios ca termen, reprezinta corectitudinea si rezoneaza si cu termenul juridic, justitie, adevar.
Nu o sa nominalizam pe cineva anume de data aceasta, insa vom accentua personajele dupa calitatile pe care le arata, cele care sunt mai proeminente.
La nivel de copil, ca un burete absorbant al mediului inconjurator, in ei vezi si ce au transmis parintii nu neaparat prin educatie, dar prin comportamentul lor cotidian, oarecum inconstient.
Si educatia are mai multe trepte, una este cea constienta, inveti copilul ce doresti si ce crezi ca este mai bine si mai util pentru el, mai este una inconstienta, ce faci, si acest lucru il vede si il imita mai repede.
Atitudinea, starile, reactiile, comportamentul in diverse ocazii, sunt transmise imediat celui mic, este un transfer preluat fara discernamant fiindca il ia de la fiintele in care are incredere cel mai mult, parintii.
De la bunici sau alte rude nu se preiau asa de mimetic, parintii ii poarta in amprenta energetica si ei transmit inconstient mai mult decat cred.
Suna poate ceva mai dur, insa intr-o alta forma de societate, mai evoluata, ar trebui sa ai copii doar cand esti capabil sa te controlezi si sa te autoeduci.
Se aduna 17 copii si le punem in fata farfurii mai mari unde sa poata modela si sa faca niste batoane energizante pe baza de crema de curmale sau stafide, pudra de cocos, de floarea soarelui, de alune si inca cateva ingrediente.
Ii intrebam ce le place, nu le punem la gramada, unii preferea cu crema de curmale, altii de stafide, altii cocos, altii floarea soarelui, altii alune.
Fiecare are in fata lui o farfurie mare, cum spuneam, in care sa se poata juca si incepem sa ii aprovizionam cu materiale.
Vezi si atitudinea, intrebandu-i, ce doresc sunt o parte care stiu mai clar ce vor si ce le-ar place in amestec, altii oscileaza.
Daca unul spune ca nu ii place crema de curmale si vrea de stafide, altul se razgandeste cand cel de langa el vrea de curmale.
“Vreau si eu cocos!”
“Pai ai cerut floarea soarelui”, ii spun.
Nu da raspunsul, insa s-a luat dupa cel din fata sa.
Unii sunt mai determinati, nu se uita prea mult in stanga si in dreapta, altii ceva mai ezitanti, incearca sa vada cum ies experientele pe care le fac si ceilalti, cu cat sunt mai multi cu atat se simt mai in siguranta.
Urmeaza un soi de prototip pe care il vor manifesta si in viata, unii sunt pregatiti sa devina mai oportunisti, altii mai increzatori in fortele proprii, indiferent de riscuri.
Orice se poate ameliora prin constientizare, iar constientizarea in momentele acestea de sosire in lumea materiala poate fi perfectionata prin indrumare.
Cumva, nu am dorit sa folosesc termenul educatie fiindca nu as vrea sa se confunde cu ce se petrece astazi cu educatia.
Un soi de dresaj in masa, in care nu trebuie sa iasa oameni demni si integri, ci piese de schimb pentru marea masinarie a unei societati materialiste si ignorante.
Ceea ce este realizat in sensul mai minunat in educatia reala este schimbul de energie intre educator, fie el invatator sau profesor si student, indiferent de varsta.
In alte culturi este transferul energetic intre maestru si discipol!
Pe acest pat germinativ al energiei create intre cele doua tabere, ele devin una, iar pe acest fond se poate crea comunicarea, pot fi furnizate si informatiile utile, din chimie, fizica, matematica, biologie si altele.
Aceste informatii sunt percepute ca instrumente ale constiintei si mai putin ca masa de manevra pentru memorie ce reprezinta fundamentul unei societati sociopate.
Revenind la amicii nostri, prima care urca este o fetita cu ochi mari, negri si curiosi, intr-o stare de timiditate atenta, pe principiul ce o mai fi si asta?!
Urmeaza un blondut cu pasi siguri care spune ca este cel mai vechi din Kogaion, vine de mult pe aici.
Mi-a amintit de un obicei cazon in care cei care erau de cateva luni prin cazarma se dadeau mari la cei care abia intrau si ii tratau de sus.
I-am spus sa se aseze unde doreste, inca nu se umpluse sala, iar acest lucru l-a pus in stare de liniste, a disparut aplombul.
Brusc, trebuia sa ia o decizie si ca sa fie incurcatura si mai mare avea si de unde sa aleaga!
Au intrat semivijelios doi amici care tot discutau si se intelegeau foarte bine, cand i-am intrebat cum se numesc au spus Messi si Ronaldihno.
Un fel de tertip de a se pune spate in spate la orice situatie care este noua pana ce la adapostul faptului ca se inteleg intre ei bine, de fapt, studiaza terenul.
Unul dintre ei, probabil Messi, avea aceste atuuri minunate care pot fi instrumente de propulsie sau un nenoroc, ca sa ii spun asa, in viata sa, este destept, frumos, are elocinta, capteaza atentia in grupul sau, si, probabil se poate baza si pe o situatie materiala prospera.
Cum se creeaza unele prietenii, amicul lui este antrenat de “maretia” lui Messi, dar nu este el alpha, ii place compania.
Iar lui alpha ii place sa aiba pe cineva in subordine, tendinte pe care le regasim si la case mai mari, in societate avem destule exemple de lideri charismatici si de executanti care nu ii simpatizeaza dar prefera sa stea in racoarea umbrei altuia decat in caldura propriului Soare.
In timp ce punem ingredientele in farfuriile copiilor, ajung si la, sa ii spunem in continuare, Messi, care sta cu cotul in farfurie intr-o stare de lehamite.
Atitudinea si comportamentul sau este de client cu ifose la restaurant, de undeva a invatat aceste lucruri ca sa nu dam toata vina pe parinti mai exista si o incarnare anterioara.
Dar nu degeaba au venit la ei!
Ma uit la el si ii spun ca lui nu o sa ii reuseasca nimic din cea ce fac ceilalti si ca oricare dintre ei va reusi sa realizeze ceva, in afara de el.
A aruncat o privire intrigata si chiar suparata, cu cotul infipt si mai bine in farfurie si m-a intrebat de ce???
“Fiindca atunci cand ai un cot in farfurie este foarte dificil sa faci orice acolo,” ii spun.
A luat mana ca ars din farfuria sa si a inceput sa isi asume ce are de facut, mai ales ca nu i-a convenit ca este ultimul din grup daca nu inceteaza sa faca plaja in farfurie.
In derularea experientei i-am spus sa faca ce simte si ce crede cu ce are la dispozitie si sa se intreaca cu propria originalitate.
Abordarea concurentiala legata de cotul din farfurie a fost doar canalul de comunicare, deschiderea puntii prin care sa inteleaga ca cineva incearca sa ii transmita ceva.
Incep sa lucreze cu seriozitate si sa incerce sa realizeze, fiecare dintre ei, un baton energizant; incepem sa le spunem cum sa faca, care este ordinea operatiunilor si aici se separa apele.
Li se spune cum sa amestece ingredientele si ce trebuie sa iasa, iar aici lasam liberul arbitru sa decida dupa imaginatia fiecaruia.
Asa este firesc, sa spui ce stii si sa lasi pe ceilalti sa individualizeze, sa aplice intr-o forma originala elementele general valabile.
In plus, mai inveti si tu lucruri noi!
Practic, ei pot sa amestece oricum aceleasi ingrediente, in felul in care le face si placere, fiindca tot respecta adevarul universal.
Alimentul rezultat este tot natural si sanatos, indiferent cum il amesteci, daca are la baza ingrediente naturale si sanatoase.
De obicei nu ne ies lucrurile gresit, stim sa ne folosim imaginatia creativ, doar ca este necesar sa fim atenti la ingredientele pe care le utilizam.
Pe o baza corecta constructia incepe sa fie tributara doar imaginatiei, insa indiferent cum iese, tot corecta este.
Din idei expirate amestecate intr-un mod unic o sa iasa o alta forma unica de deseu!
Cand esti creativ respectand principii reale manifesti legile universale prin originalitatea ta!
In experientele bazate pe ciocolata, acest lucru insemnand cacao sau carob, miere si, dupa gusturi scortisoara, introducem si azima.
Batonul de azima invelit cu ciocolata are succes in randul lor, atat ca forma cat si in continut!
Dupa acest baton am trecut la altceva si am continuat cu experientele noastre pana la pauza dupa care veneau si parintii.
va urma
MarcelAlyna – Elta
Bucuresti
02.04.2018
Terenul de joaca
Imboldul de a face ceva, a ridica o creanga care sta in calea ta sau a pune o scandura la loc pe gard vine din acea zona care este denumita generic interior.
Teritoriul acesta este unul ceva mai vast, este mai difuz la prima vedere, iar organele prin care este perceput, ei bine, nu sunt asa de bine explicate.
Ce este interiorul? Exista asa ceva, orice ar fi el? Cum putem sa ne dam seama ca exista un asemenea lucru?
Unul din instrumentele pe care le avem la indemana pare destul de indepartat de interior, se numeste exterior.
Aici gasim de toate, lucruri minunate, actiuni inefabile, oameni superbi si oameni ordinari, indivizi de toate formele si categoriile, fiindca, pana la urma, oamenii creeaza majoritatea situatiilor din universul exterior.
Este un univers in sine ce contine toate datele stiute si pe cele pe care le vom afla, tot ce se manifesta mai aproape sau mai departe, orice cuvant din ziar sau spus la capatul ulitei.
Il putem considera un bazar infinit cu forme multiple, pe care le percepem cum sunt ele si le intelegem cum putem, in afara sunt multe feluri de lumini, mai mari, mai mici, mai colorate sau mai putin.
Diversitatea formelor nu are limite, in interior este o singura Lumina ce straluceste peste creatia sa.
Mentalitatea primitiva se confunda cu exteriorul si incepe sa capete si pe interior marimi si forme diverse pana se confunda cu mediul si nu mai stie cine este.
Evolutia separa circul plin de clowni si saltimbanci de entitatea spirituala care isi recunoaste Lumina interioara, in afara este talciocul, in interior unicitatea.
Poate de aceea unii par sa aiba personalitati multiple, versatili si adaptabili, iar altii sa ramana aparent la fel, indiferent de orice situatie, mergand pe firul stabil al unor principii universale.
Adaptabilitatea nu aduce continuitate, e doar o iluzie de moment, iar fermitatea nu inseamna incapatanare!
Incapatanarea reprezinta apanajul ignorantei care nu vede mai multe aspecte, iar adaptabilitatea te ajuta doar la inceput, sa intelegi logica unui sistem; ramanand doar in adaptare se intra in acceptare.
Exteriorul reprezinta suma simturilor noastre fizice si intelectuale, de la mirosuri pana la ideile care ne vin din te miri ce.
Iar aceste idei le accepti destul de usor, ele sunt mai puternice decat simturile fizice, daca mirosi ceva iti trece dupa o perioada, iti vei aminti cand vei mirosi data viitoare.
Pana atunci nu vei pofti la acel ceva mirosit daca nu il mirosi din nou, insa o idee ramane si circula in intelectul tau intruna.
O idee poate fi inoculata mai usor si dureaza mai mult, o accepti si ea intra, se cuibareste, se instaleaza in mintea ta crezand ca este chiar ideea ta.
Suna destul de delicat pentru capacitatea orgoliului de a fi de acord, insa daca nu ii faci cuib, ideea nu se instaleaza de una singura.
Trebuie sa o accepti!
Acceptarea inseamna predare, a fi in rand cu lumea ignorantei, cu cat acceptam mai multi acelasi lucru inseamna ca avem dreptate.
Nivelul de a percepe realitatea se adreseaza felului in care percepem exteriorul si interiorul, masura in care aceste elemente sunt in legatura, felul in care ele devin una.
Conteaza mai putin cate scoli sofisticate face cineva sau cat de bine isi mobileaza intelectul dupa cele mai recente tendinte, fara un strop de bun simt devine exponentul exteriorului.
E ceva rau sa analizezi exteriorul? Nu, doar sa nu il pui in locul realitatii!
Exteriorul reprezinta un instrument care te reflecta, iti arata ce potential ai, ce ai depasit, pana unde chiar ai depasit un prag, cat mai ai de lucrat, acesta este o scoala.
Temele pentru acasa se afla in interior, locul unde lucrezi cu tine ca sa te recunosti in reactiile pe care le manifesti in lumea asa zis exterioara.
Nici interiorul si nici exteriorul nu inseamna o realitate in sine, ci felul in care existi pe terenul de joaca dintre cele doua notiuni.
Acesta este felul in care realizezi ca exteriorul te reprezinta si ca este cazul sa fii ferm cu calitatile tale interioare, chiar daca poti sa pari dur cu manifestarea exterioara.
Suntem o sinteza a tuturor posibilitatilor asa ca este absurd sa ne minunam ca tot intalnim lucruri noi in exterior.
Exteriorul, lumea in care ne indreptam constientul peste 90 la suta, ne reprezinta pe noi si ne da ocazia de a fi destul de clari cu propriile noastre calitati.
Esti de acord cu ceva si nu esti cu altceva, cu motivatii pe masura!
Cum spuneam, niciuna dintre ele nu reprezinta o realitate in sine, cat felul in care le imbinam, iar acest lucru inseamna trairea prezenta.
Entitatea este intre exterior si interior, intre cele doua mari instrumente pe care le folosim permanent fara sa realizam ca suntem intre ele si nici una dintre ele.
La un televizor ne folosim de sunet si imagine, aici ne folosim de interior si exterior; se poate spune ca exteriorul este plin de imagini, insa dominate de muzica interiorului.
Din interior auzim sunetul Spiritului, daca avem urechea destul de muzicala ca sa ne auzim simfonia propriei Fiinte.
Tot sondand lumea fizica prin simturi si pe cea intelectuala prin ganduri sesizam ca suntem departe de realitate in momentul in care incepem sa judecam.
Judecata pana la critica este o obisnuinta mai aproape de noi decat nevoile fiziologice, o cam facem mai mereu.
Tirul acestor judecati se indreapta spre exterior ca spre un dusman pe campul de batalie, de aceea unii vad viata ca o lupta.
A indrepta artileria criticii si supararii spre interior ar fi sinonim cu o autoflagelare, unii o fac, insa tot ca sa atraga un soi de simpatie fariseica de la ceilalti.
In interiorul nostru suntem de toate, ca potential, de la dictator la sfant eliberator, de la agent patogen la molecula dedicata sanatatii.
Unde ne aflam noi pe terenul acesta din jocul vietii? In zona arbitrului, noi decidem ce sa exprimam din intregul potential universal de care suntem capabili.
Unii au acces la butoane mai mari, de semnatura lor depinde salariul a milioane de oameni, unii au acces la butoane mai mici, de ei depinde daca matura strada mai constiincios sau mai putin.
Insa toti suntem frati in accesul la parghia spirituala, universala, indiferent in ce loc pe scara sociala te afli, de tine depinde daca zambesti sau te incrunti, daca esti amabil sau agresiv, daca admiri sau invidiezi.
Exteriorul se analizeaza, nu se critica, interiorul sintetizeaza, nu se razbuna; orice decizi pe terenul de joaca, decizia te strabate, trece prin tine.
Fiecare suportam consecintele propriilor decizii primul, prin noi trece atat o injurie cat si o lauda, in masura in care te tratezi cu respect pe tine o vei face si cu ceilalti.
Universul are un simt potrivit al proportiilor, ne ofera o imagine despre noi si despre ceilalti pe care sa o gestionam pana aflam ca toate una sunt, recunoscute in deciziile noastre.
De pe terenul de joaca doar cei cu suflete de copii pot evolua!
MarcelAlyna – Elta
Bucuresti
04.03.2018