La pauni
In centrul Bucurestilor se afla un parc numit Cismigiu, numele venind de la un fel de turc, Giu, care avea o cismea acolo, de aici poporul i-a spus locului cismeaua lui Giu sau mai simplu Cismigiu.
Aceasta este istoria pe scurt, de fapt, el se numea Dumitru Siulgiu-Basa si era un roman care s-a turcizat, ca nume, fiind responsabil de supravegherea curgerii apelor in Bucuresti.
Cismeaua facuta de el era anual inundata, apele, dupa spusele vremii, se duceau pana la actualul Cerc Militar, iar pentru cine nu stie topografia locului, acesta este asezat mai la deal.
De la rusi nu vin doar lucruri negative, asa ca generalul Pavel Kiseleff dispune asanarea locului ce devenise o mlastina, si transformarea sa intr-o gradina publica dupa modelul englez, dar conceputa de un peisagist austriac.
Decizie ruseasca, organizare germana, model englez, teritoriu romanesc!
De atunci exista in centrul orasului 16 hectare de parc cu o vibratie civilizatoare, in sensul ca s-a dorit sa fie locul unde psihicul se relaxeaza si se linisteste.
Vegetatia este variata, magnolii, peri, meri decorativi, frasini pletosi, platani, iar in ceea ce priveste fauna gasim testoase, harciogi, serpi de ses, bufnite, ciori si vrabii care oricum sunt omniprezente in zona aceasta.
Cum spnea cineva, fiecare piatra de aici are o poveste, este un loc incarcat de istorie, de la fantana lui Eminescu, unde se presupune ca isi racorea mintea incinsa si suparata pe regimul in care traia, la Podul Mincinosilor.
Pe acest pod se intalneau si se mai intalnesc si azi, pe facebook, indragostiti care isi faceau legamintele si jurau cate in luna si in stele.
Atat de multe se adeveresc in timp, incat a fost botezat Podul Mincinosilor!
Prin unele cotloane mai poti percepe vibratia pasoptistilor care se ascund in unghere ferite sa isi sincronizeze intalnirile urmatoare.
In partea de nord a Cismigiului exista un loc numit La Cetate, aici sunt ruinele unei foste manastiri de pe la 1756.
Nu departe de acest loc, este un spatiu amenajat unde se gasesc pauni, care fac mai multa galagie primavara, in perioada de imperechere, altfel sunt frumosi si silentiosi.
Locul acesta a intrat in folclorul celor care trec pe acolo si daca vor sa isi dea intalnire spun ca ne vedem ~ la pauni~.
Cine este familiarizat cu zona stie ca este singurul punct din parc unde se afla acesti pauni colorati normal, albi sau cu penajul verde.
Langa pauni este un fel de chiosc in forma de fruct, iar in fata are o terasa formata din cateva mese si scaune.
Aici gasesti si floricele sau inghetata sau altceva pentru copii si bere sau cafea sau brichete, dar nu pentru copii, mai ales brichete.
Doamna care administreaza locul este volubila si comunicativa, odata, poposind pe acolo, am intrebat ce bere are.
A inceput sa spuna cu voiosie toate numele din gestiune, Ciucas, Ciuc, Timisoreana, Bergenbier… ehei, a trebuit sa o opresc.
La fel se petrecea cu oricine intreba ceva, am avut ocazia sa o aud, la masa fiind, cum recita cu patos marcile de bere pe care le are acolo.
Dupa care am realizat ca face acelasi lucru si cu marcile de inghetata si cu orice era intrebata; pur si simplu ii face placere!
Si felul ei de a fi si forma excentrica a chioscului o fac unica in acest peisaj al Cismigiului; mai trecand pe acolo, am sesizat ca vin si personaje deosebite, cu povesti interesante.
Intr-una din zilele in care am incalecat pe bicicleta, dupa ceva trasee, am facut un popas la amica noastra.
Terasa ei improvizata este plina; m-am bucurat pentru ea si cand sa plec am vazut ca mai este un loc la o masa.
Din patru locuri, trei sunt ocupate de trei oameni mai in varsta si unul a ramas liber, chiar plasat un pic mai departe de masa, dar in dreptul ei.
Imi incerc sansa si ii intreb daca pot sa stau cu ei; unul raspunde pozitiv si banuiesc ca sunt toti de acord, asa ca parchez bicicleta langa mine si ma asez.
Iau o bere buna si reconfortanta, aprind o tigara si admir peisajul!
Insa, se pare, amicii de la masa aveau o conversatie destul de bine pornita si o continuau dupa scurta intrerupere cauzata de aparitia mea.
Unul dintre ei este genul de pensionar distins, asezat, cu o relaxare pe care ti-o confera o experienta de viata si opinii bine asezate.
Cel din mijloc este spectator la discutia lor si se uita ca la un meci de tenis, cand la unul cand la altul si din cand in cand la mine, daca tot aterizasem pe acolo.
Al treilea este cu parul si barba alba tasnind in toate partile, un fel de expandat si un nemultumit revolutionar, ca stare de caracter.
”Asculta-ma pe mine, degeaba spui tu ca lucrurile sunt linistite si asezate, ele mocnesc si oricand pot rabufni.”, ii spune revolutionarul, sa il numim asa, deocamdata.
Distinsul, calm si metodic, ii raspunde:
“Ce sa mocneasca, mai Georgica, nu vezi ca sunt destul de asezate?”
Atat i-a trebuit lui Georgica, acum i-am aflat si numele, ca se infoaie si mai bine!
“Bai, tu nu ai inteles nimic! Cand poporul nu mai suporta iese in strada si declanseaza o schimbare”
Inca o discutie despre politica, imi spun si imi vad de peisajul meu!
Al treilea este in continuare martorul schimbului de idei dintre cei doi, parca ar cauta sa se lipeasca si el de o idee, insa nu ii vine inca una.
“Lucrurile nu le decizi tu sau eu, ele sunt stabilite de altii” ii spune distinsul.
Georgica nu se lasa!
“Mereu s-a modificat istoria cand s-a ajuns la un punct critic si oamenii au reactionat ca sa indrepte situatia.”
“N-ai vazut ca au iesit in strada sa indrepte lucrurile cei care nu au iesit la vot, ce tot vorbesti?” spune distinsul.
“E clar ca nu pricepi mare lucru”, nu se lasa Georgica. “Societatea nu se mai lasa dirijata de minciuni si oamenii sunt mai atenti, dar ce tot vorbesc eu cu tine?!”
“Care societate, mai Georgica, nu vezi ca voteaza cei care se lasa mintiti si mituiti pe o galeata sau asistatii social?” spune pe o voce placida acelasi distins domn.
“Tu nu auzi nimic, aia care nu voteaza conteaza, asta nu au inteles politicienii si uite ca de cate ori calca pe bec se trezesc cu ei de gat pe strada si nu se lasa. Ai rabdare sa vezi tu din toamna ce se intampla, daca lucrurile merg tot asa”.
“Ce sa fie, mai, din toamna, isi pun muraturile,” zice placidul domn, idee la care se amuza si cel care sta in expectativa.
“Imi consum ideile de pomana cu unul ca tine, nu la ei ma refer, la cei lucizi, ei sunt mereu cei care au transformat societatea” spune Georgica. “E o credinta care te impinge inainte!”
“Ce credinta, la tara vine popa duminca si spune enoriasului cu cine sa voteze, doar au si ei interesele lor” se aude distinsul.
“Popii?!” iar barba I se zburleste mai tare ca inainte si parul pare mai valvoi.
“Peste 16 secole ne-au tinut popii in ignoranta si prostie si uite ce a iesit!”
Brusc, Georgica devine mai interesant, ma uit discret in paharele lor si vad ca au numai cafea, dealtfel sunt singurul susceptibil sa vorbeasca in cuvinte incrucisate la aceasta masa, avand o bere in fata.
Studii facute pe principiul cum ar fi fost istoria daca, arata ca in cazul in care Imperiul Roman nu ar fi decazut, ci dimpotriva, s-ar fi dezvoltat si evoluat, lucrurile ar fi fost altfel.
Nu mai aveam peste o mie sase sute de ani de Ev Mediu Intunecat si omenirea ar fi evoluat pana la a avea acum orase pe planeta Marte terraformatata, iar pe navele spatiale pamantene, mult mai performante, ar fi fost inscriptii in latina, nu in engleza.
“Ne scuzati daca va deranjam”, imi spune al treilea, fiind dealtfel singurul lucru pe care il rosteste.
“Dimpotriva,” ii raspund, “abia acum devine mai frumos”.
“Si ce vrei sa spui, ca religia este rea?”, intreaba cel cu voce fara inflexiuni.
“Chiar nu stiu de ce imi pierd timpul cu voi, nu cu religia am treaba, cu ce a facut din oameni. Am fi fost si noi o civilizatie, acum!” il lamureste Georgica.
“Adica ce, acum suntem salbatici?” intreaba distinsul.
Profit de ocazie sa il privesc pe Georgica si, in ciuda aspectului sau, cu parul si barba electrizate, are niste ochi albastri lucizi si cu o nuanta calda.
Nu este deviat, doar revoltat!
“Am fi fost si noi o civilizatie asa cum trebuie, asa cum este o civilizatie” spune el si soarbe ultima picatura de cafea.
Mai avea putin si spunea ceva despre alte civilizatii care ne arata cum se poate, dar s-a oprit.
“Eu zic sa mergem pana nu se infierbanta mai tare,” spune distinsul.
Se ridica toti trei, ne salutam si pleaca linistiti pe alee; ii privesc cum merg, trei elemente, trei perceptii diferite despre lume si viata dar care incearca sa se completeze, altfel nu ar fi impreuna.
Unul este asezat bine in societate, multumit cu locul lui in ceea ce denumim generic sistem, acesta fiind distinsul, cum ii spunem noi.
Al doilea este cel care se afla intre lumi, pare confortabil in sistem, insa ar vrea sa creada ca se poate si mai bine.
Georgica este cel care stie ca se poate mai bine, ca lumea poate evolua, ca se poate, chiar daca evolutia noastra este mai putin multumitoare, pana acum.
Parti din fiecare se afla in oricare dintre noi, cea care este mai amplificata este cea pe care o dezvoltam mai mult.
Iar a o dezvolta mai mult inseamna sa si credem in ea, credinta fiind o forta pe care o avem mereu la dispozitie sa o dirijam unde decidem.
Un sunet ascutit de paun ma readuce din meditatie si imi amintesc unde ma aflu, aici, acum, in cazul acesta particular, la pauni!
MarcelAlyna – ELTA
Bucuresti
26.09.2017
Invatam invatand
Poate fi un titlu potrivit pentru gestul de a oferi din ceea ce cunosti celor care, chiar daca nu sunt constienti ca au nevoie, le poate fi util.
La marginea parcului Herastrau, Bucuresti, se ridica un cartier unde se afla si locatia in care se desfasoara activitati after school, altfel spus ceva de facut dupa scoala si in vacanta.
Pana la urma, ce fac in scoala merita continuat in activitati mai relaxante, dar mai profunde decat ce fac in aceasta institutie.
Intentia acestor activitati la care ne referim nu este un simplu ”dupa scoala”, cum sunt multe, care reprezinta un soi de depozite de copii pentru parinti ocupati.
Aici sunt integrati si parintii, cei mici participa la ateliere diverse, ce implica stiintele exacte, fizica experimentala, chimie, alimentatie corecta si stiinte umane, dans, teatru, socializare in diverse forme si jocuri.
Poate unii vor fi surprinsi sa vada alimentatia corecta in randul stiintelor exacte, insa, daca suntem un pic mai atenti la ce reprezinta necesitatile alimentare ale corpului nostru si cat inseamna acest gest in viata noastra cotidiana, este o stiinta exacta.
In cazul in care nu se tine cont de acest lucru cetateanul are de-a face cu medicul care se prezinta ca un expozant al unei stiinte exacte.
Stie exact despre ce este vorba, ce ai de facut, ce pilule sau tratamente complexe ai de asimilat, stie tot despre simptomele tale, mai nimic despre tine.
Asa ca nu este chiar atat de exagerat sa introducem alimentatia in randul stiintelor exacte, as merge un pic mai departe, chiar individualizate, adaptate in functie de necesitatile originale ale fiecaruia.
Despre exactitatea alimentatiei si ce inseamna ea pentru fiecare poate vom mai dezvolta acest subiect, mai ales ca este plina societatea de nutritionisti care pot demonstra cu gramaje acest lucru, in felul lor.
In cadrul acestei activitati la after school noi suntem cooptati pentru atelierul de alimentatie sanatoasa, fara tratament termic sau produse de sinteza, carne de orice fel.
In felul in care ne-am organizat experientele cu cei mici chiar ne jucam de-a bucataria naturala, dar aceasta este doar o denumire.
Pe parcursul unei saptamani, un curs este cu o grupa intre 6 si 9 ani, iar urmatorul curs cu grupa de la 9 la 12 ani.
Cei intre 6 si 9 ani sunt in numar de zece, iar cei de la 9 la 12 ani sunt cinci, orele noastre fiind dupa amiaza, de fapt chiar dupa ce ei luau masa.
Ceea ce este bine, sa participi la un curs de alimentatie satul fiind, iti ofera o stare de detasare, nu te mai uiti dupa mancare ci incepi sa ai chef de joaca.
Joaca inseamna creatie, iar acest lucru il manifestam foarte energic prin creativitatea varstelor curioase.
Curiozitatea si inocenta merita pastrate si pe mai departe, lipsa de responsabilitate specifica copilariei cand are cine sa aiba grija de tine, la varste mai responsabile se numeste infantilism.
In prima ora vin cei mici, intre 6 si 9 ani si se aseaza pe banci de-a lungul meselor intinse special, uitandu-se curiosi sa vada ce facem impreuna.
Le dam pahare cu apa in care vor pune plante de ceai ca sa inteleaga ce inseamna ceaiul facut la temperatura camerei.
Fiecare isi alege ce crede ca are nevoie, din fructe de padure, soc, menta si altele; in functie de felul lor de a fi si ce au vazut in familie.
Unul este mai lacom, vrea mult fara sa stie daca ii place sau ce rol are planta respectiva, altii pun cu prudenta, iar o parte mai mica incearca chiar sa ia totul ca experiment.
Hai sa pun sa vad ce iese!
Isi fac ceaiul, creeaza fiecare compozitia sa, explicandu-le ca abia a doua zi va avea un gust, apa se biologizeaza, isi integreaza substantele plantei, devine Apa Vie.
Am pus eticheta scrisa cu numele fiecaruia pe pahar, apoi un tifon desupra paharului. A doua zi isi vor recunoaste fiecare creatia si o vor degusta, desigur.
Urmeaza partea cu asamblarea unui desert format din miere, pudra de nuca, de floarea soarelui, de alune, carob si cacao.
Mai apare posibilitatea folosirii bananei in acest desert pentru cine doreste sa o amestece in combinatia respectiva.
Proportiile si felul in care isi construieste fiecare desertul sau tine de originalitatea sa.
Incep sa isi amestece in castronel mierea cu cacao, unii vor doar cacao, altii doar carob si mai exista o ramura care le doreste pe ambele.
Isi pun nuca, floarea soarelui, incep sa amestece cu sarg, concentrati pe ceea ce au de facut; cate unul se mai uita in castronelul celui de langa el sa vada daca a facut ceva mai spectaculos.
Ajungem la banana, cine doreste isi poate amesteca in interiorul compozitiei sa o faca mai cremoasa.
Gusturile nu se discuta si cativa nu au dorit sa amestece ideea de ciocolata cu ideea de banana, insa o buna parte abia au asteptat.
Bucatele de banana pica in bolurile lor si incep sa dea cu voiosie cu lingurita sa o faca mica si sa o marunteasca cat se poate de bine.
Vacarmul este in toi, tot ce se aude este sunetul sacadat al linguritelor lovind ritmic sticla bolurilor si chiar le place sa se sincronizeze in felul acesta.
Unul dintre ei este ceva mai vioi si da tonul celorlalti, asa ca ma indrept spre el; bate cu patima banana de parca vrea sa o faca sa dispara si se uita cu satisfactie in jurul sau.
Ma aplec spre el si ii soptesc incet ca vreau sa ii spun un secret, este ceva ce merita aflat; continua sa bata si asteapta sa afle ce ii spun.
Ii fac semn ca nu ii spun nimic daca bate atat de tare asa ca se opreste.
“Ca sa amesteci si mai bine banana poti sa o apesi delicat de peretele bolului si sa o presezi usor”, ii spun.
In jur este liniste, toti s-au oprit sa afle ce taina ii spun colegului lor.
Incep sa raspandesc vestea si lucrurile se mai normalizeaza din punctul de vedere al decibelilor, chiar incep sa faca schimb de experiente, de unde erau indarjiti sa bata banana.
Acelasi amic care da tonul la diverse in grupul sau, un fel de mascul alfa in devenire, incepe sa isi noteze ce pune in compozitie.
Vrea gramaje, doreste sa stie cat se poate de exact ce pune si cat ca sa ii spuna bucataresei ce sa faca.
“Tu nu poti sa iti faci?”, il intreb.
“Nu ma lasa nimeni, nici mama sa fac de mancare” raspunde el.
De fapt, nu prea sunt lasati sa faca mare lucru, de aici bucuria de a face ceva cu mainile lor, mai ales sa le bage in boluri sau farfurioare sa amestece ce compun.
O zi este dedicata lui Rafaello, cu nuca de cocos, colorata rosu cu suc de sfecla, galben cu suc de morcov, verde cu spirulina si o alta nuanta de verde cu pudra de orz.
In alta zi facem spaghete de dovlecei dati printr-o razatoare cu manivela care scoate diverse forme, inclusiv pe cea de spaghete.
Dovlecelul se transforma sub ochii lor in spaghete, un fel de magie in varful degetelor.
Razatoarea este un motiv bun de distractie si in acelasi timp, de a face ceva concret, ce poate fi folosit pe loc sau oferit parintilor, cum au si facut.
La unul din deserturile care erau dedicate parintilor ce veneau sa ii ia peste cateva ore, unul dintre baieti a mai cerut miere, fiindca pe el il iau bunicii si sunt cam acriti.
A sintetizat repede si a vazut si solutia!
In grupa mare, intre 9 si 12 ani, un baiat umbla cu siretul desfacut, asa ca ii spun sa se lege la sireturi ca sa nu se impiedice.
Nu spune nimic dar aflu de la doamna ce are grija de administratie ca nu stie sa se incheie la sireturi la aproape 10 ani.
Iar ea il leaga si ii arata spunandu-i ca data viitoare sa se incheie singur.
Se pare ca nu este interesat fiindca il vad si zilele urmatoare cu sireturile imprastiate in jurul incaltarilor sale.
Se vad elementele de caracter, fiecare cu aspectele sale, unii mai interiorizati, altii mai expansivi, insa acestea reprezinta bagajul karmic, instrumentele cu care venim fiecare si prin care putem evolua.
Felul in care acestea sunt modelate prin educatia oferita de parinti, de societate, de scoala, reprezinta responsabilitatea celor implicati in educatie.
Amicul nostru cu sireturile desfacute manifesta o mare mobilitate a ideilor, stie sa le vehiculeze, insa la nivel de suprafata, nu aprofundeaza.
Preia si da mai departe fara discernamant orice; la fel si locul in care isi prepara este ca dupa explozie in urma sa.
O fetita interiorizata si destul de separata de grupul ei atrage atentia tocmai prin faptul ca nu se implica, pleaca des si cand revine se vede ca face un efort.
Descoperim in timp, ca este pasionata de tehnica si stie pe de rost modele de telefoane mai vechi si mai noi si capacitati tehnice ale fiecaruia.
Prin faptul ca are greutati in a socializa cu oamenii ii vine mai usor sa se duca spre domeniul tehnic care este ceva mai exact si care nu pune mari probleme de comunicare.
Poate se va remarca in lumea computerelor, insa ii este necesar sa invete sa socializeze!
Toti sunt frumosi, dar unul dintre baieti si stie ca este asa, se vede din atitudinea sa, probabil ca i se spune asta mereu, cat de frumos si destept este.
Asa ca are impresia ca totul i se cuvine, ca poate sa treaca peste randuri si sa obtina orice fiindca este dreptul lui!
Toti au inteles ca daca mai vor miere sa ceara si primesc, este de ajuns sa stea la locul lor, el vine si isi pune singur.
Il trimit inapoi de cateva ori, insa se pare ca nu intelege de ce sa nu isi ia indiferent de ceilalti, asa ca il intreb daca se duce si acasa la frigider sa ia ceva daca nu are voie cand vrea el.
Imi raspunde ca nu fiindca primeste tot ce vrea asa ca il trimit inapoi la locul lui si ii spun ca nu e frumos fata de colegii lui sa nu tina cont de ei.
Vineri este ziua cu parintii, zi in care toti cei care sustin atelierele expun in fata parintilor si copiilor ce s-a desfasurat in saptamana care tocmai a trecut.
Este ceva inghesuiala in sala in care ne regasim cu totii si ne nimerim chiar sub aparatul de aer conditionat care bate direct pe noi.
Apare si mama baiatului care nu vrea sa invete sa se incheie la sireturi si primul lucru pe care il face este sa il incheie la sireturi, dupa o zi intreaga de stat desfacut.
Vine langa noi si nu trec doua minute dupa care cere sa fie dat mai incet aerul conditionat; in zona noastra este racoare, dar mai incet inseamna sa fie cald pentru ceilalti din incapere.
Insa, ce conteaza?!
Se da un pic mai incet si incep sa isi prezinte fiecare realizarile cu copii, cei de la dansuri, de la teatru, geometrie descriptiva, arhitectura, fizica…
La fizica este un pasionat care face experiente prin care sa le arate copiilor ce inseamna energia electrica, termica, presiunea.
Din ce mai aflam si noi era sa dea foc la o masa, au mai fost tot felul de bubuituri suspecte, insa cei mici s-au distrat de minune.
In prezentarea sa incearca sa evite asemenea aspecte, dar juniorii entuziasti ii spun sa povesteasca si despre chestia aia cu focul.
Linisteste parintii ca nu este nimic anormal, insa copii insista sa spuna si despre bufnitura; pana la urma este o invatatura utila pentru toata lumea si atat cei mici cat si cei maturi sunt multumiti.
Vine si randul nostru, le declar ca sunt bucuros sa fiu in fata lor, fiindca in locul in care stau este aparatul de aer conditionat si este mult mai racoare.
Le povestim toate aventurile petrecute impreuna cu copii lor timp de o saptamana si de faptul ca in momentul cand au o motivatie cum ar fi sa pregateasca ceva pentru mentori sau parinti devin foarte cooperanti.
Cand trebuie sa daruiasca sunt atenti si implicati la un mod chiar responsabil!
Discutam despre medicina si despre alimentatie, legatura dintre cele doua domenii, cumva criticand sistemul medical ce tine in ignoranta individul uman fata de realitatea alimentara.
Le ofer cate un emoticon smiley la copii, iar Alyna cate un aforism parintilor.
Amicul pasionat de fizica este langa noi cand ne terminam expunerea si ne spune ca este de fapt medic, fizica este o pasiune a sa.
Este interesat de aspectele alimentatiei naturale si chiar ne da un link al unui site de pe care a aflat mai multe.
A tras si el un aforism, il citeste, se amuza destul de tare si il baga in buzunar, cu un gest usor complice.
Educatia se realizeaza continuu, atat pentru cel care educa cat si pentru cel educat, iar rolurile se schimba destul de des, avand de invatat permanent unii de la ceilalti.
De exemplu am invatat versiunea moderna a cantecului ”taranul e pe camp”, dar pe care nu imi permit sa o redau aici si cum le-a placut asa de tare cum suna expresia “pudra de roscove” incat incepeau sa o cante ca pe un refren toti in cor.
Cand iti este lumea mai draga te trezesti cu ei cantand “puudrraaaaa de rooscoovee”: adevarul este ca suna un pic mai deosebit, privit prin aceasta prisma!
Este mereu unic si original fiecare moment alaturi de cei pe care ii consideram copii, sunt niste intelepti care se descopera prin noi, cei care dorim sa colaboram cu ei.
Oamenii nu se nasc cu prejudecati, acestea sunt fabricate pentru ei de societatea in care vin, dar si cei care le fabrica au fost copii fara prejudecati.
Invatandu-i pe ei ne deschidem si in acest fel invatam si noi de la ei, nimeni nu se intrupeaza bun sau rau, vine cu niste calitati care il ajuta sa evolueze.
Ce fac ei cu propriile lor calitati e responsabilitatea lor, felul in care sunt indrumati e responsabilitatea noastra!
MarcelAlyna – Elta
15.08.2017
Bucuresti
Efectul simbolului
Axa planetei se indreapta, pe partea aceasta nordica si razele solare pica din ce in ce mai perpendicular pe solul inca rece, pe cladirile care au cunoscut gustul zapezii.
Oamenii profita de aceste momente calde si placute iesind in numar mare prin parcuri si oriunde se poate simti caldura si lumina unui Soare stralucitor.
Locurile acoperite, cum ar fi mall-urile, au un moment de recul, nu mai sunt cautate, dar nu au de ce sa se ingrijoreze, odata trecut entuziasmul ca exista si natura, cetateanul isi va ascunde falsitatea intr-o atmosfera artificiala.
Suntem obisnuiti cu ritmicitatea, ciclul diurn – nocturn, anotimpurile care se succed in legea lor, curgerea generatiilor intr-o miscare perisaltica karmica.
Ritmicitatea ofera un sentiment de stabilitate, acel ceva care iti spune ca mai devreme sau mai tarziu Soarele rasare, indiferent cat de jos cobori, exista si un sus.
Unul din aceste simboluri este Piramida, o forma care imbraca un continut, o idee despre universalitate pe care toate societatile avansate spiritual au recunoscut-o.
Nu stiu cat de avansata spiritual este primaria care a aprobat constructia unei piramide in parcul Izvor din Bucuresti, insa ea a “rasarit”, o mica piramida de aproximativ 3×3 metri cu baza patrata si tot de aceeasi inaltime.
Este din lemn, la mica distanta de gardul parcului, dincolo de el curgand un fluviu de masini pe soseaua ce trece pe langa Dambovita netulburata in mersul ei.
Sunt niste afise cu diverse inscrisuri lipite pe ea, nu se mai vad bine fiindca alti artisti de ocazie si-au adus si ei aportul cu spray-urile cu vopsea.
Alte mesaje, alta cultura s-a asternut pe mica piramida!
Piramida ne insoteste ca civilizatie prin toata lumea, de la America Centrala si de Sud pana in China, cele din Egipt fiind mai spectaculoase si mai accesibile.
O bubuitura atrage atentia, urmata de o alta si de inca cateva; niste copii de vreo zece unsprezece ani sar cu picioarele pe laturile piramidei distrandu-se copios.
Se mai opresc si mai dau cu picioarele, mai sar pe ea, se intrec in ce fel de figuri mai pot crea ca sa loveasca intr-un mod mai interesant.
Parintii ii privesc binevoitor, mandri de energia si felul in care odraslele stiu sa sara in incercarea de a distruge, pana la urma, ceva.
Pentru ei piramida este doar un obiect, nu condenseaza o energie, nu are un camp care armonizeaza aurele celor care trec prin apropiere si nici nu este a lor.
Pustii se mai opresc, isi infuleca sandwich-urile planuind un alt atac.
In directie opusa se ridica falnic Casa Poporului, asa a fost denumita cand a fost conceputa, pentru popor, fireste, prin reprezentantii lui, nu sa intre tot poporul acolo.
Reprezentantii s-au schimbat, cei care o populeaza sunt tot ai poporului, alesi, realesi si autoalesi, o forma sociala denumita generic parlamentari.
Construita in ideologia materialista, sa fie mare, masiva, sa creeze un impact asupra psihicului doar cand te uiti la ea si inconstient sa te gandesti ca cine activeaza acolo trebuie sa fie tot asa de maret.
Probabil ca a fost o inversare a valorilor, invers proportionala, cei care se pregateau sa o ocupe ca si cei care o ocupa acum sunt la fel de mici, din punct de vedere al caracterului, pe cat de mare este cladirea.
Nu facem greseala sa ii bagam pe toti in aceeasi oala, insa vorbim despre o dominanta a reprezentatilor care salasuiesc in acest edificiu.
Trebuie sa te crezi deosebit de important daca reprezinti natiunea intr-o cladire de 64.800 metri patrati amprenta la sol, 86 de metri inaltime, 92 de metri in adancime, formata din 9 nivele la suprafata si alte 9 in jos.
Inca un bocanit imi intrerupe sirul gandurilor, pustii au terminat mancarea si se intorc cu forte proaspete la asaltul impotriva piramidei.
Ce inseamna o energie deosebita, chiar reprezinta ceva, un simbol al stabilitatii universale, al matematicii fortei creatoare a universului.
Gandesc usor ironic, sa le dea ceva mai multa mancare parintii care ii sorb din ochi in timp ce vandalizeaza, poate digestia sa fie un calmant mai eficient decat educatia.
Multe natiuni au trecut prin ce a ramas dupa civilizatiile care au construit edificii deosebite, au incercat sa darame, sa distruga, sa sara cu picioarele lor nationale pe ele.
Dar ceea ce reprezinta ele a ramas si a dainuit!
Si operele lui Brancusi mai sunt scrijelite de indragostitii fara frontiere intr-o combinatie bahica sau chiar de copii care le arata parintilor ca au invatat bine cum sa te descurci in viata.
Arheologii de peste mii de ani pot descoperi cand dezgroapa Coloana Infinitului niste inscrisuri cu potentiala valoare profunda, eventual intelesuri criptate.
Cum ar fi, “Gigel + Vasilica = Love” sau “Marinica 19…”; se vor intreba ce reprezinta, doar trebuie sa insemne ceva daca sunt scrise aceste lucruri pe asemenea monumente deosebite!
Raspunsul pe care il stim de acum este ca reprezinta o mostra de primitivism si ignoranta, o reflectare a unei mentalitati materialiste ignorante, aceeasi care a dus la popularea Casei Poporului cu oameni din popor dar nu dintre cei mai vrednici.
S-a facut liniste, asaltul a incetat si protagonistii discuta stand pe iarba, probabil din ce unghi sa mai abordeze problema.
Piramida rezista, cum a facut-o mii de ani; privesc din nou spre marele palat al parlamentului si in spatele lui se ridica altceva.
Tot mare, grandios, impunator, sa aiba impact la public, Catedrala Mantuirii Neamului, asa i se spune.
Inalta de 120 de metri si cu amprenta la sol de 38.000 de metri patrati, ceva nivele in subsol cu buncar antiatomic si capacitate de 125.000 de oameni, sali mari si ecrane montate pe holuri si pe exterior, clopote gigant.
Acest edificiu reprezinta Credinta, mantuirea neamului; nu mai vorbim despre faptul ca neamul acesta a dainuit prin credinta sa in biserici de lemn si prin bun simt.
Dar, asa cum se estimeaza, peste 400 de milioane de euro costa toata megalomania aceasta, realizata de o institutie care se crede stat in stat si isi face de cap crezand ca ea de fapt reprezinta statul.
Daca te uiti la cat de slugarnic se comporta politicienii cu fetele bisericesti, ce denumire, fete bisericesti, probabil ca acesta este raportul de forte.
Fac prozelistism crestin ortodox in scoli pe fata, bisericeasca, desigur, sub acoperirea orei de religie.
Casa Poporului construita in timpul unei dictaturi in care nimeni nu se putea opune acestui proiect, catedrala construita in dictatura religioasa a bisericii, ca intr-un ev mediu tarziu, in care ignoranta se amesteca cu aplicatia pe smartphone si smerenia cu Mercedesul.
La fel ca in cazul politicienilor, si in randul bisericii cei care sunt de buna credinta nu au loc sa se manifeste fara sa faca compromisuri.
Si daca nu vor sa le faca sunt marginalizati si dati la o parte, poporul este indoctrinat sa creada ca biserica si credinta sunt acelasi lucru, ca o benzinarie unde te mai duci din cand in cand daca ai nevoie de credinta ca sa-ti faci plinul.
Omul nu are de ce sa isi caute Credinta nicaieri, este de ajuns sa se uite in interiorul sau si acolo gaseste alinarea si puterea, el este preotul si biserica sa.
Iar au inceput asaltul, pusi pe treaba baietii, sar parca mai vioi pe piramida, incearca sa fie cat mai convingatori.
Privind inapoi la cele doua monumente, unul al materialismului declarat si altul al materialismului religios, pot imagina grupuri de turisti straini venind sa fotografieze cele doua edificii ale unei cantitati trufase.
Poate ca nu au spus, probabil ca, de fapt, catedrala este un monument dedicat capitalismului, daca celalalt este construit in perioada comunista.
Ar fi si mai sincer, doar biserica ortodoxa romana este cea mai mare firma din Romania, controleaza si alegerile, de aici politicul, gestionand averi spre care fiscul nici nu clipeste.
Un responabil din partea bisericii care supravegeaza lucrarile le spunea muncitorilor sa injure mai putin pe santier, fiindca totusi construiesc un lacas de cult.
A fost ca un ghiocel inconjurat de zapada, orice vibratie mai pozitiva conteaza, ca o lumanare in intuneric, face lumina, nu conteaza cat de mica este.
Sunt monumente surori, ambele avand aceeasi baza, materialismul, lacomia, dorinta de a domina si de a stapani.
Pleaca parintii si copii cei energici isi opresc asaltul mergand dupa ei; probabil vor fi viitori politicieni care se duc sa doarma la parlament dupa care merg in spate sa se roage la catedrala.
Cred ca viitorul suna mai bine decat atat, intotdeauna vom gasi o piramida, un simbol al universalului din noi, credinta reala nu cea indusa.
MarcelAlyna
14.05.2017
Piata unei (r)evolutii
In unele situatii te intrebi de unde sa incepi, mai ales ca nu exista un inceput clar al evenimentelor, nu este un punct de start bine definit, doar un varf de sarcina al faptelor.
Iar acest varf este dat de miscarile sociale de la sfarsitul lui ianuarie 2017 si continuate in februarie, in tara si in lume.
Ne referim la cele generate de situatia actuala din Romania, insa miscari sociale cu alt pretext au inceput si cu alegerile din Statele Unite, raspandite peste tot in lume.
Reactii sociale de care se vorbeste mai putin fiindca sunt mai discrete, au fost si in Coreea de Nord, unde a crescut numarul celor care incearca sa forteze granitele, printre care multi militari de frontiera, pusi sa le pazeasca, nu sa le paraseasca.
In China se decide reducerea productiei de otel si aluminiu findca poluarea incepe sa afecteze mana de lucru, adica oamenii, pentru cine nu stie ce inseamna mana de lucru decat pe hartie.
In Brazilia politistii fac greva si consecinta este reprezentata de rafuieli de strada si multe victime; mai la nord, migranti trec pe temperaturi negative granita Statelor Unite in Canada.
Ong-uri vest europene aduc ajutoare in taberele de refugiati proveniti din Orientul Mijlociu in Serbia si cativa migranti care gasesc de lucru in Romania, la o shaormarie, se decid sa ceara cetatenie si sa ramana aici.
E o mancare pe care o inteleg, probabil ca se si pricep sa o faca, ce rost are sa mearga intr-un vest care este si asa destul de neclar in ceea ce ii priveste.
In Japonia paznicii detinutilor incep sa se simta ca niste lucratori la azilele de batrani pentru ca sunt foarte multi varstnici.
Oameni de peste 60 de ani fac fraude la indemana, sparg vitrine sau fura cate ceva ca sa fie prinsi si sa fie dusi la inchisoare.
Nu exista pensie in Japonia, cel putin nu asa cum este cunoscuta in Europa si nu toti au familii care sa aiba grija de cei in varsta, asa ca prefera sa faca orice fel de frauda care sa le permita condamnarea pe cateva luni, cel putin.
Iar acestea sunt doar cateva lucruri care se petrec simultan in lume!
Guvernul din minunata noastra tara, ales de o minoritate devenita majoritara prin absenta celorlalti de la vot, momita cu promisiuni fara acoperire si fara sa afle intentiile reale ale celor alesi, incepe sa isi duca planurile la indeplinire.
Planuri de pe o agenda proprie, nu este nici un secret, dealtfel este si motivul pentru care oamenii au iesit in strada.
Manifestatiile sunt cele mai mari din 1989 pana acum si sunt animate de calcarea in picioare a unor principii, lucru petrecut in mai multe locuri in lume, oamenii ies in strada pentru principii; constiinta Omului la nivel planetar este mai lucida!
Incredere nu a fost niciodata in cei care guverneaza, si nici un partid sau alt tip de formatiune nu s-a ridicat la rangul de guvernare de incredere.
Fata de alte tipuri de manifestari similare de pe la noi, de data aceasta nu este vorba despre o cerinta materiala, bani mai multi sau alte privilegii, nici nu este animat de un eveniment tragic cum a fost Colectiv.
Oamenii au iesit in strada pentru principii si au stiut sa faca acest lucru intr-un mod nu numai civilizat, cat si creativ.
Au venit cu copii, cu catei, probabil si cu pisici daca aveau, iar lucrul acesta intr-un mod normal, firesc, civilizat.
Copii acestia care au fost adusi de parinti in Piata Victoriei vor fi niste oameni mult mai integri decat o mare parte din cei care au functii de raspundere acum.
Probabil ca unii vor ajunge politicieni, insa niste politicieni care pastreaza in constiinta educatiei lor faptul ca societatea inseamna legi respectate, iar pe fondul acesta si valoarea materiala este curata.
Unii se trezesc ca este ilegal sa aduci la manifestatii copii; oameni seriosi, ce sa spui, tot ce strica ordinea compromisului pentru linistea dumneavoastra este ilegal.
Nu mai vorbim despre copiii de pe strazi si din centrele-lagar institutionalizate pe spatele carora se incaseaza destui bani si nici nu respira nimeni prea adanc ca sunt folositi mii de copii in publicitate si aici sunt alti bani circulati.
Ce educatie capata copilul care face reclama la te miri ce, sunt folositi de la ciocolata la banci si firme de asigurari, bine ca nu se fac reclame si la arme!
Orice revolutie in istorie a fost ilegala, cam toate tipurile de societate te doresc, cetateanule, formatat dupa chipul si asemanarea societatii respective.
Daca aveai bafta sa fii sclav in antichitate, trebuia sa te supui si sa slujesti stapanul direct, cu drept total asupra ta, daca esti taran in evul mediu te supui nobilului, respectiv boierului.
In perioada industrializarii esti muncitor care vine si se osteneste toata ziua si are liber cand are chef patronul.
In timp, s-a mai reglementat cu liberul saptamanal, denumit sfarsit de saptamana; draguta idee, de fapt este vorba de o pauza de munca sa poti sa o iei de la capat.
Lumea s-a impartit in doua mentalitati, comunismul si capitalismul, ambele cu aceeasi sursa, materialismul.
Comunismul incearca sa te transforme intr-un om servil, un fel de masina – unealta, gata sa faci parte din marea masa a celor care ridica fabrici, sparg munti si sapa canale.
Capitalismul te face sa crezi ca esti antreprenor, doar ca nu toti au abilitatile respective si majoritatea ajung angajati calcandu-se unii pe altii in picioare pentru o functie mai buna.
Acum, ne aflam intr-o societate care nu mai are de-a face cu mentalitatile comuniste sau capitaliste, societatea se transforma in alta forma de organizare.
Una care nu mai este de stanga sau de dreapta, ci isi foloseste ambele emisfere cerebrale, una care tine de colaborare si mai putin de concurenta.
E la inceput de transformare, dar e in crestere!
Dealtfel, societatea actuala amesteca totul intr-un soi de ghiveci care te face sa fii mandru de tine daca esti cetatean de cariera si un bun consumator.
Daca ai cariera, ai credite, o casa minunata care cere electrocasnice moderne, tehnologie, masini, si nu uita sa te indatorezi.
Nu e nimic negativ in a avea o viata normala, dar fara sa fii prostit!
Asa va trebui sa fii un sclav pentru obiectele pe care le folosesti multi ani de aici incolo, dupa care iesi la pensie.
Sigur exista o parohie prin apropiere care te asteapta pentru ultima slujba!
Viziunea epocii prezente nu este capitalista sau comunista, este una dincolo de religie sau de orice fel de pregatirea ai.
Oricum ne vedem toti la hipermarket, printre rafturi suntem noi, as parafraza un cantec hip hop!
Insa ca cetatean, poti fi linistit, biserica spune ca esti un vierme in fata lui Dumnezeu, societatea iti spune sa faci cariera, asta indiferent de religie, tot un fel de vierme care sapa.
Iti mai spune sa consumi, ca o rama care consuma pamantul din fata si il da afara prin spate, faci si cariera, adica un fel de tunel prin care demonstrezi consumul.
In final, te trezesti ca esti consumat, tu, nu asa-zisul sistem care este un ceva fara consistenta fizica.
Sa evoluezi este ilegal in orice tip de societate, inseamna ca iesi din tipar si s-ar putea sa devii lucid, chiar daca cei lucizi fac intreaga societate sa evolueze.
A trecut epoca dictatorilor cu nume si bine conturati ca persoane, sa ai unde sa arati cu degetul, chiar daca nu este frumos.
Spre “sistem” nu ai cum sa arati cu degetul, ti-ar trebui prea multe!
E un scurt rechizitoriu asupra unei mentalitati prezente pe care o gasim in faptele zilnice, ele stand in spatele multor actiuni pe care le intreprindem.
Insa ceea ce se vede in Piata Victoriei este o raza de speranta, sau mai degraba germenele unei evadari posibile din aceasta mentalitate.
Oameni se aduna intr-un singur gand, pentru o idee, pentru un principiu si isi sacrifica timpul liber, creativitatea si posibilitati materiale pentru ceea ce cred ca este corect si drept.
Mergand prin Piata sesizezi starea, energia ei este deosebita, suntem uniti in acelasi gand, avem ceva in comun, nu este nevoie de explicatii sa ne salutam si sa ne zambim.
Intr-o situatie ”normala” ne claxonam in trafic, ne uitam ciudat unii la altii, fiecare cu egoismul lui sublim, mai luminos decat al celuilalt si avem dreptul sa ne bagam in fata, pe o usa sau la semafor.
Acum ne leaga ceva, o idee, o energie, o vibratie unica: este un entuziasm care se comporta ca un varf de sarcina.
Orice entuziasm, varf de sarcina, sclipire, bucurie a descoperirii daca se vrea continuat este necesara si constientizarea sa.
Acesta este un pas, pana sa invatam sa mergem mai este, mai mult sau mai putin, depinde de noi.
Ceea ce se petrece aici este o constientizare a Omului, chiar daca sunt multi, nu sunt o masa amorfa, sunt o unitate intr-o idee.
Ascultarea glasului constiintei proprii ii scoate pe acesti oameni in strada si de aceea sunt asa de frumosi!
Nu sunt organizati de un sindicat sau de un partid, chiar nu au nici o treaba cu asa ceva; o energie a bucuriei mai mare decat ridicarea impotriva unei guvernari, e descoperirea faptului ca pot asculta glasul constiintei.
In asa ceva consta energia care a uimit intrega lume a acestor manifestatii, Omul care incepe sa se trezeasca cu adevarat.
E drept, mai are pana la trezire, insa drumul este bun, abia face primii pasi, insa sunt niste pasi minunati!
Mai multe zile a durat aceasta magie a Omului care se asociaza intr-o energie constructiva, chiar in traficul bucurestean eram mai amabili unii cu altii, ca intr-o complicitate pozitiva.
Ne-am dat de gol, am demostrat ca suntem mai buni decat ne comportam si mai frumosi decat parem!
Erau ceva politicieni pe fundal? Si ce daca?! Un pretext!
Pomenind nume de vremelnici politicieni aici as adauga doar un balast; ipotetic vorbind, daca o civilizatie care nu stie nimic despre noi da, din tot noianul internetului, exact peste acest text, ar crede ca acesti politicieni inseamna ceva deosebit pentru civilizatia noastra.
Macar sa fi spus alte nume, Ghandi, Isus, Buddha, Mahomed, nume ce chiar ar inseamna ceva.
Asa ca mai bine nu ii mentionam pe ei, dar mentionam lumina din Omul care a inceput sa se asculte pe el insusi, un Om multiplicat printr-o prezenta impresionanta.
Ceea ce este esential este faptul ca ne descoperim ca fiinte si ca reusim sa ne depasim complexele si temerile ascultandu-ne glasul constiintei.
Iluminarea vine de la noi si treptat, nu prin altii!
Pancarta unui copil de la Cluj sau Sibiu, nu mai stiu sigur, avea un mesaj sintetic si mereu valabil: Ultima solutie, propria evolutie!
Este de fapt singura solutie, nu ultima, si asa descoperim minunea din ceilalti descoperind miracolele din noi!
MarcelAlyna _ Elta _ Bucuresti
20.02.2017
