Evenimente 2016

Universitatea unei revolutii

Intr-o noapte de sfarsit de toamna si inceput de iarna, la Carsium Castel, trei oameni mai stateau de vorba la o masa plina cu lumanari ce celebrau Spiritul prin lumina lor.
Unul este Ion, altul Marcel si Alyna, discutand, asa cum curge o discutie despre diverse evenimente si asa ajungem si la cele din decembrie 1989.
“Am fost prin piata Universitatii impreuna cu cativa prieteni si ne-am alaturat multimii stransa acolo. Nu erau foarte multi,” spune el zambind usor ironic.
‘Unul dintre prietenii mei locuia prin zona si cand au inceput sa traga ne-am refugiat toti la el in garsoniera din apropiere, unde locuia. Am stat toata noaptea pe burta fiindca se auzeau gloante zburand peste tot.”
“Am fost si eu tot la Univeersitate, posibil sa fi trecut unul pe langa altul, insa atunci nu ne cunosteam”, i-am spus.
“Si cum a fost acolo, in strada?” intreaba el.
I-am povestit in mare parte ceea ce este scris mai jos, daca sunteti curiosi sa aflati.
“Ar trebui sa scrii toate aceste lucruri si inteleg de ce nu ai facut-o, desi de-a lungul timpului am facut referire la revolutie; esti personajul principal al povestirii. Dar nu scrii despre tine, chiar daca tu esti implicat, este o datorie sa scrii despre Adevar.” si a ridicat un pahar de vin sa ciocnim pentru Adevar.
“Crezi ca am fost las ca m-am refugiat in garsoniera si nu am fost pe strada?” a intrebat privind foarte atent in ochi.
“Nu!”, i-am raspuns,”probabil ai fi fost ucis fara sa rezolvi nimic si multe lucruri nu s-ar fi intamplat in continuare,” am spus gandindu–ma la aparitia Eltei Universitate.
Avea dreptate, nu am scris despre aceste lucruri fiindca ma implicau prea mult personal, insa este un act de egoism sa nu le descriu asa cum au fost.
Chiar daca eram prin zona si descriu perceptiile particulare!
Ceea ce este scris mai jos nu sunt dezvaluiri sau cine stie ce minuni pe care abia asteapta unii sa le gaseasca ca sa nu le mai caute, sunt doar experientele personale ale unui individ care a trait aceste momente istorice in felul sau.
Atata tot!
Nu au valoare dincolo de perceptia unui participant la aceste evenimente asa cum le-a inteles si cum s-au manifestat.
Multi au facut chiar documentarea acestor evenimente, insa fara sa fi avut trairea prezentei acelor momente.
Este treaba lor, ceea ce consider ca o datorie morala este sa respect linia unui adevar asa cum este el vazut prin prisma personala, fara pretentii de realitate extraordinara sau absoluta.
De dragul acestui adevar si in onorarea unei promisiuni facute mie insumi fata de o fiinta deosebita ca Ion.
Sa vedem ce putem intelege…

La lumina unui bec slab incercam sa prindem Europa Libera, printre fasaituri si sunete ce incearcau sa impiedice captarea semnalului.
Mai miscam din selector ca sa auzim ceva voci care spun lucruri inteligibile si in felul acesta aflam ce se mai intampla la Timisoara, unde deja macelul se desfasurase si inca ei rezistau eroic fara sa aiba habar ce ii asteapta.
Intre timp, conducerea comunista a organizat in Bucuresti mitingul din Piata Palatului, unde Ceausescu incerca sa infiereze miscarea de la Timisoara.
Manifestare ce a sfarsit in degringolada prin agitatorii care au stiut sa o transforme intr-un fenomen de necontrolat; oamenii fugind pe unde au apucat si unii care au ramas sa picheteze, termen folosit mult mai des in anii urmatori, balconul de la Comitetul Central.
Acestea erau lucrurile pe care incercam sa le aflu de la un post de radio foarte bruiat in acea perioada.
Fiind in armata obligatorie, decisesem sa imi iau concediu pe 5 decembrie 1989, stiind ca dupa el, mai aveam cateva zile in ianuarie 1990 si ma liberam, acesta era termenul folosit.
Parea un aranjament destul de convenabil, mai ales ca nu avusesem in aproape un an si jumatate nicio zi de permisie.
Eram cantonat intr-o unitate militara din Bucuresti care lucra la Casa Poporului si chiar imi propusesem sa plec pe undeva pe la munte odata ce intru in concediu.
Pe 21 decembrie ma lipisem de difuzorul unui radio din acela vechi pe lampi care prindea mai bine undele lungi si incepusem sa ascult ce se petrece si in Bucuresti.
Oamenii se retrasesera pe unde au putut de la acel miting, in general pe acasa, doar palcuri razlete se mai agitau pe strazi.
Se intampla in dupa amiza zilei de 21, si deja destul de iritat doar de zvonurile si fragilele informatii prinse la Europa Libera despre Timisoara, decisesem sa merg in Piata Universitatii.
Tatal meu fusese mobilizat cu fabrica la miting, dar a sesizat un coleg ca ceva nu este in regula si l-a tras in afara grupului sub pretextul sa cumpere un cozonac.
“Ce-ai patit Gogule, de cozonac ne arde noua?”, il intreaba el.
“Vino si hai acasa ca aici nu e in regula”, a spus Gogu si au plecat inainte sa inceapa iuresul.
Radioul cu pricina se afla in casa unei prietene ai carei parinti, membrii de partid, ascultau si ei Europa Libera in timpul liber.
Sun acasa si le spun ca daca primesc un telefon de la unitate sa ma cheme sa le zica, ca am plecat la o cabana in munti si nu au cum sa dea de mine.
Aflasem ca armata trasese in populatie in Timisoara si se pregatea acelasi lucru si in Bucuresti; nu aveam de gand sa fiu de partea unei asemenea tabere.
Se presupune ca armata nu trage asupra propriului popor si in general, asupra oricarei populatii civile!
Ma pregatesc sa plec, este seara zilei de 21 decembrie 1989, iar Adriana, amica de care vorbesc, ma intreaba daca plec acasa, ca sa se asigure.
“Desigur”, ii spun, “ca sa ajung la unitate si sa imi puna o arma in brate sa trag in voi!”
“Suna cand ajungi acasa!”
“Cand ajung, sun!”
Am luat metroul, era mai sigur si mai rapid, insa am coborat la statia Unirii, ca sa merg pe jos pana la Universitate.
Aici erau cam o suta de oameni care se grupasera in fata parcului Teatrului National, pe niste trepte de la intrarea in parc si pe centrul strazii.
A fost prima data cand am auzit jos Ceausescu si jos comunismul, parea ceva extraordinar, spus in gura mare, in public.
Sunt multe lucruri care acum nu stiu exact de unde au aparut, insa ne-am trezit ca cineva impartea lumanari si pe aceste trepte de la Teatrul National am inceput sa cantam vreo 30 de oameni ~desteapta-te romane!~
A sunat ireal, spre sala Dalles se mobilizasera scutierii, in spatele lor se adunau T. A. B. –uri, iar noi cantam viitorul imn al Romaniei, fiecare cu o lumanare in mana!
Destul de multe lumini de la camerele hotelului Intercontinental erau aprinse si oameni cu aparate foto si camere de luat vederi marcau acest moment.
O masina cu megafoane a trecut printre cei din centrul strazii strigand sa plecam spre casele noastre si sa nu dam curs agitatiilor anticomuniste.
Au fost huiduiti si au trecut mai departe; incepusera sa fie cam 300 de oameni in mijlocul intersectiei de la Universitate cand o masina de pompieri a intrat in plin cu tunurile cu apa.
Multi au fost udati bine, insa nimeni atins de acea masina.
Dintr-un motiv neexplicat pana in acel moment m-am ferit foarte tare de acele jeturi de apa, fiindca au trecut chiar vreo trei masini facand acelasi lucru.
Aveam ceva cu apa aceea!
Aparent s-au linistit, oamenii erau din ce in ce mai multi, se stransesera doua-trei mii, piata plina, iar spre sala Dalles se grupasera scutierii si transportoare blindate.
Se striga jos comunismul si dictatorul, mai multi incepusera sa adune containere de gunoi sa blocheze bulevardul, intre noi si fortele de reactie ale statului.
Peste tomberoane au fost puse si altele si asa s-a creat, din diferite obiecte gasite pe unde se putea, vestita baricada.
In tot vacarmul creat, era unul care tot incita impotriva guvernarii printr-o porta-voce; asa ceva nu se gasea, in acea perioada, de vanzare la semafor sau in magazine.
Acest incitator am aflat mai tarziu ca se numea Dan Iosif, nu stiu ce rol a jucat, dar parea destul de pregatit pentru ce face!
Am incercat sa vedem cum este situatia pe strazile laterale, mai mici si mai inguste, insa toate erau pazite de cordoane de scutieri.
Parea ca ne impresurasera: in fata unui grup de scutieri, pe strada Batistei, in spatele hotelului Intercontinental, o femeie cu copilul de cateva luni in brate s-a dus in fata scutierilor care incepusera sa bata cu bastoanele in scuturi.
“Si acesta e terorist, “ spunea ea cu copilul in brate, “haideti, dati in el!”
S-au dat la o parte si au lasat-o sa treaca, iar noi am trecut impreuna cu ea.
O mama cu copilul in brate ne-a deschis drumul sa iesim de acolo, dar nu a durat mult fiindca veneau trupe dim mai multe parti.
Am revenit la Universitate si ne-am concentrat in jurul baricadei pe care erau multi catarati, insa nimeni nu arunca cu ceva spre trupele de ordine sau sa se comporte agresiv fata de ei.
Toate reactiile erau impotriva regimului communist, Ceausescu fiind inca in sediul Comitetului Central.
Soldatii din trupele de scutieri erau cu ochii in lacrimi, multi dintre ei, nu au fost pregatiti pentru asa ceva.
Pentru manifestari violente, de distrugere si pertubarea ordinii publice in fata unor oameni turbulenti da, dar pentru oameni ca ei care doreau schimbarea societatii nu!
Este motivul pentru care chiar nu au fost altercatii din partea manifestantilor impotriva lor sau a militarilor, pana in acel moment.
Am venit langa baricada, erau destul de multi care doreau sa se urce, unii sa coboare, un fel de vanzoleala.
Unora le-a venit ideea ca imi statea bine pe baricada si m-au ajutat sa urc acolo, puteam sa ma opun, dar eram curios sa vad ce este dincolo.
Dincolo nu mai erau doar scutieri, erau si T. A. B.-uri care se pozitionasera asa fel incat sa nu lase nimic sa scapae cand primesc ordinul de atac.
De sus, de pe baricada, am privit direct in teava unuia dintre transportoare, teava de mitraliera, calibru mare.
Soldatul care era afara, iesit din turela, era palid si tremura, ma gandeam ca poate si cel care sta cu mana pe tragaciul mitralierei tremura la fel.
Un singur glont era de ajuns, tinta era in piept si nu prea avea cum sa dea gres!
Nu era bine deloc ce se petrecea, subofiterii se agitau, primisera ceva ordine, soldatii erau din ce in ce mai agitati.
Am coborat de pe baricada spunandu-le celorlalti sa nu se mai urce, ba chiar, celor care erau aoclo sus sa coboare.
Dupa care am auzit pornind motoarele!
“Coborati de pe baricada”, le-am strigat, “fugiti de aici!”
Unii au coborat, altii care inca nu se urcasera au fugit spre trotuare cand transportoarele au intrat in plin in baricada.
Am apucat sa fug impreuna cu mai multi de-a lungul trotuarului de la Universitate urmariti de glaontele trase de ei, de focuri AKM, arme folosite de armata.
Pana sa ajungem la intrarea in metrou am auzit focuri de arma si am strigat si altora sa nu intre la gurile de metrou.
Era o capcana!
Asa ca am fugit spre Unirii trecand pe langa fostul cinematograf Luceafarul cu gloante suierand in toate partile intr-o goana dincolo de capacitatile fizice obisnuite!
M-am trezit ca eram in primul rand al “plutonului” care fugea spre singura cale de acces din incercuirea trupelor de ordine.
Iar in fata se desfasura un grup de oameni in kaki cu armele la piept asteptandu-ne sa venim in raza gloantelor lor.
“Cam atat pentru aceasta viata”, mi-am zis, asteptand sa fiu in tirul celor din vale.
Metrii parcursi treceau, la fel si secundele si ei inca nu trageau, ma gandeam ca vor sa nu rateze, oricum nu aveam unde sa mai fugim, eram prinsi!
Ne-am apropiat si am realizat ca nu erau soldati ci din garzile patriotice, muncitori din fabrici care primisera echipament si arme.
Erau oameni care aveau copii ca noi si nu intelegeau ce se intampla.
Nici noi, dar le-am spus ce se petrece la Universitate si ca este posibil sa vina si dupa noi fiindca am scapat de acolo.
“Stati in spatele nostru si nimeni nu se atinge de voi!”, a spus cel care parea ca este responsabil de ei.
Asa a fost, probabil ca era un calcul ca garzile patriotice sa ne anihileze pe flancul lor, insa nu s-au conformat, nefiind soldati de rand.
Baricada fusese spulberata de transportoare blindate, oameni ucisi si raniti, impuscati, arestati, cei mai norocosi.
Noi faceam parte din putinii care au reusit sa fuga!
Toate aceste lucruri se petreceau de-a lungul noptii care se apropia de sfarsit, au rasarit zorile si inca nu mergeam spre piata Universitatii, pana cand au venit multimile adunate din plaformele industriale care aflasera ce se petrecuse.
Era dimineata zilei de 22 decembrie 1989, oamenii au inundate zona Universitatii si Piata Palatului strigand impotriva comunismului si a lui Ceausescu.
Sangele varsat pe asfalt cu cateva ore mai devreme fusese spalat cu grija de masinile cisterna!
Nu am vazut cum a zburat elicopterul de pe acoperisul sediului C.C. al P.C.R. dar am aflat ca a fugit.
Entuziasmul si bucuria a atins cote mari, parca niciodata pana atunci nu te simteai frate cu orice necunoscut de pe strada.
Impartaseam aceeasi bucurie si o traiam impreuna fara sa ne mai intrebam nimic, toti fiind familia ta cat o natiune.
Ziua de 22 decembrie a trecut cu multimi pe strazi si cu zvonuri despre unde se duce Ceausescu, pe unde se ascunde conducerea securitatii, tot felul de informatii de colo pana dincolo.
Lasarea serii m-a surprins la metroul de la Universitate, impreuna cu alt grup de oameni cu varste intre 18 si 25 de ani, la fel ca si in seara trecuta.
Incepusera sa apara zvonurile cu teroristii fideli vechiului regim care sunt antrenati special sa faca haos si sa asasineze populatia civila, au intrat in actiune, dar inca nu stim cine.
Am ramas acolo si ne-am organizat ad-hoc, sa incercam, sa stam de veghe la fiecare intrare de metrou si sa semnalam daca apare ceva suspect.
Altceva nu prea puteam face fiindca nu aveam arme de nici un fel!
Si acum ma intreb ce minte bolnava a putut sa scorneasca asa ceva, sa asasinezi oameni ca sa iti justifici conducera societatii!
Pe strada au aparut cateva masini de militie, vechile Dacii, pe care era sters Militie cu alb si peste era scris cu albastru Politie.
“Asa ceva este imposibil peste noapte,” mi-am spus, erau aceiasi militieni in ele.
“Inteleg o transformare, dar nimic nu se schimba peste noapte”, inca usor uimit de acest simbol al caderii comunismului.
Erau aceiasi militieni care nu intelegeau nici ce scrie pe masina lor si daca trebuie sa se comporte altfel.
Au realizat ca nu mai trebuie sa ne bata cu bastoanele cum au facut cu nici 24 de ore inainte, fiindca am invins, e noua ordine in care sunt si ei integrati.
Probabil vreo mie de oameni, din care au mai ramas cateva sute inca stateau adunati in Piata Palatului.
La Universitate eram in total vreo 30, impartiti strategic pe la toate gurile de intrare; se aud impuscaturi peste tot, armata care trage in asa numitii teroristi.
Cel mai mult se trage in Piata Palatului de unde aflam vesti de la cei care mai se strecoara spre noi.
Justificarea ca sa impusti oameni dupa caderea regimului comunist in urma fugii cuplului Ceausescu era sa intoxici populatia cu luptatorii antrenati special pentru genul acesta de situatii cu ani in urma, eventual adusi si din tarile arabe prietene.
In perioada aceea nu aveam idee ca adevarul este mult mai cinic, nu ca acum am sti tot acest adevar, dar stim ca am fost masa de manevra si de sacrificiu.
Am plecat spre Piata Palatului sa vad despre ce este vorba, uitandu-ma si dupa un posibil telefon public ca sa mai sun pe acasa sa anunt ca sunt in regula.
Realizam ca familia poate fi destul de speriata de ce vede la televizor si poate banui pe unde ma aflu.
Transportoarele blindate aparau fostul sediu al Comitetului Central cu soldati de jur imprejur inarmati pana in dinti, tragand spre cladirea palatului.
De acolo se tragea, cine facea asta, insa nu se stie!
Partea interesanta este ca din balconul de la care vorbise Ceausescu se faceau apeluri catre populatie sa reziste si sa sprijine armata care este de partea poporului.
Cine, insa, tragea in armata si in popor?!
Balconul luminat bine si filmat era ocolit de trasoarele trase dinspre palat; de ce ar trage niste teroristi cu trasoare, gloante cu cap incandescent care iti arata traiectoria pe care o urmeaza glontul?!
Nimerisem pe acolo cand Ion Caramitru striga in microfoane ”Nu trageti, acolo este spirit!”
Se referea la operele de arta, insa unii au ajuns in lumea spiritelor!
La un moment dat trasoarele au inceput sa coboare spre noi, cei de jos, ocolind balconul de parca era inconjurat cu un ecran energetic.
Ricoseuri luminiscente incepusera sa sara in jur si se auzea zumzetul metalic si cald al gloantelor prin aer, cam aproape.
Am intrat sub un T.A.B., mai la adapost, odata cu un soldat care se adapostea si el acolo.
Biblioteca centrala ardea cu flacari, inalte inca o data cat inaltimea ei.
“Astia imi distrug orasul!” a fost reactia interioara. Nu stiu cine sunt astia si nici nu este orasul in proprietatea mea, insa asa a rabufnit.
Privind spre cladirea Palatului am vazut de unde se trage si sigur nu eram singurul, asa ca daca soldatul de langa mine avea o arma la piept i-am cerut-o sa trag in locul lui in cei care trag in noi.
Am spus ca ii dau arma inapoi, eram militar in termen si stiam ce inseamna sa te prezinti fara arma la unitate.
Nu a vrut si ii multumesc pentru asta!
Focul se mai domoleste asa incat ies de sub vehicul si ma indrept spre grupul de la Universitate, cand vad un alt grup de oameni care stau ghemuiti langa un zid.
Nu mai tin minte cine a intrat in vorba primul, insa au aflat ca merg la metrou la Universitate si au dorit sa mearga cu mine.
Un lucru ciudat, fiindca puteau sa o faca si singuri, dupa care am realizat ca aveam o fasie tricolora legata de maneca de o fata din gasca de la metrou si un fel de biletel cu o stampila, agatat de buzunarul de la piept, nu stiu de unde a aparut, acum as fi vrut sa fi fost mai atent.
Asa ca paream mai important, chiar daca nu stiam pe ce lume in transformare pasesc!
Ne-am strecurat pe strada dintre facultatea de arhitectura si ceea ce pe atunci era cofetaria Dunarea.
Cand eram in dreptul ei a inceput sa traga cineva din varful facultatii, este un fel de turla acolo, gloantele cadeau peste tot in jur si muscau din asfalt asa ca am sarit prin ceea ce credeam ca este geamul cofetariei.
Ma asteptam sa se sparga si sa trec prin cioburi, insa am dat de ceva compact, o placa de placaj si am intrat cu ea inauntru cazand peste mese.
Am mers cu placa peste mese pana in spatele incaperii cazand undeva spre perete; odata ce m-am ridicat am vazut ca toti intrasera prin locul creat de plonjarea realizata involuntar.
Chiar am realizat ca am ocolit o masa la care fusesem cu cineva cu ceva timp in urma, acum parca eram in alta era, atunci era timp de pace.
Am bajbait pana sa ajung la deschizatura si am stat ceva pana s-a potolit cel care tragea.
Ii vedeam locatia si imi doream sa am macar o piatra sa dau dupa el, insa in jur totul era curat, urma de pietricica nu gaseai.
Dupa ce am iesit afara si am vazut ca se potolise, le-am facut semn sa ma urmeze si ne-am indreptat spre intrarea de metrou de la Universitate.
Prima data amicii care pazeau intrarea au intrat in panica, dar m-au vazut si le-am spus ca sunt cu mine.
Au intrat toti si au plecat fiecare unde au vrut, trenurile de metrou functionand non-stop.
Se facuse ceva mai liniste, era cam doua si jumatate noaptea dintre 22 si 23 decembrie.
Stateam de vorba, ne dadeam cu parerea, ce se va intampla in continuare, parea ca lucrurile merg bine, insa incertitudinea era destul de mare.
Nu se stia sigur daca nu se intoarce roata si vom fi vanati fiindca am indraznit sa ne ridicam impotriva regimului.
“Sa ne caute, macar stim ca am facut ceva, nu are de ce sa ne fie rusine de faptul ca suntem aici si nu dupa perdele asteptand sa vedem ce se petrece, ce strigam in functie de invingatori!” le spuneam.
Au fost de acord, nimeni nu regreta ca se afla acolo, era vorba despre viitorul tuturor, despre felul in care se forma acest viitor in clipa prezenta.
Aflam ca se petrec lucruri la televiziune, la ministerul apararii, fara sa avem acces la televizor, singura sursa de informare mai aparea prin cate unul cu metroul care ne spunea ceva si pleca.
Era chiar un moment de acalmie in care mai treceam unul pe la altul pe la diferitele intrari ale metroului si mai discutam.
Am gasit si un telefon public sa sun acasa, un telefon care nu era plin, inca, cu fise.
Cei de la unitate nu sunasera, probabil ca aveau prea multa treaba cu organizarea interna ca sa se mai intereseze si de mine.
Cu unul din trenurile subterane, vine un bun amic, Bogdan; iese din statia de metrou si ne trezim fata-n fata.
”Ce cauti aici?” il intreb.
“Bine ca intrebi tu, dar tu ce cauti aici?”
“Acelasi lucru ca si tine, bine ai venit in trupa noastra.”
Eram prieteni vechi, fosti colegi de liceu, in aceeasi echipa de handbal, fumasem prima tigara impreuna si am inceput bine, cu un trabuc, a durat ceva sa trecem peste primul impact!
“Cum e treaba pe aici?”, intreaba el.
I-am prezentat amicii organizati ad-hoc si i-am spus ca habar nu avem, in afara de zvonurile pe care le auzim, care este situatia.
“A aparut unul Iliescu la televizor si spune ca sunt teroristi printre noi, care au si banderola cu tricolorul, imbracati in civil, se dau revolutionari si trag din orice pozitie!”
Se uita un pic mai bine la mine si spune ca ma potrivesc bine descrierii; posibil ca de aceea sa fiu luat la catare si de militari si de altii!
Doar ca nu aveam nicio prastie sa trag in cineva!
Am iesit impreuna sa ne plimbam prin centrul rondului de la Universitate, am traversat pe diagonala pana spre Coltea si am mers inapoi, tot asa linistit, la pas.
“Ce crezi ca o sa fie cu toata tevatura asta?”, intreaba el.
Ii arat hotelul Intercontinental unde se vedeau cateva lumini aprinse, dar majoritatea erau stinse si foarte vigilente.
“Acolo sunt multe obiective care se indreapta spre ce se intampla aici, se inregistreaza pe film, sunt ziaristi straini care nu scapa prilejul”, i-am spus.
In zilele noastre as fi spus ca sunt multi agenti de informatii mascati in jurnalisti, dar atunci nu ma gandeam ca exista si genul acesta de hibrid social.
“Chiar daca vom fi invinsi, care scapa va fi haituit, inchisori si alte bucurii, macar se va sti ca nu am stat degeaba, am facut ceva, existam si noi!”
I-am spus acest lucru destul de apasat si patetic, nestiind nimic despre cartile care se jucau in acel moment.
“Pe partea cealalta, cand ai avut ocazia sa mergi prin centrul rondului de la Universitate?” i-am spus pasind prin centrul cercului.
Doua focuri de arma s-au auzit de pe Coltea si doua gloante au ricosat la doi metri in fata noastra.
“A luat linia de ochire prea sus” mi-am spus fugind cu amicul meu spre peretele cladirii Universitatii.
Acolo mai erau niste oameni, in umbra, le-am strigat sa se lase la pamant si o rafala de gloante a muscat din zidul cladirii ricosand peste tot.
Gloantele de ricoseu sunt mai periculoase decat cele trase direct, sunt deformate de primul impact si fac pagube mai excentrice.
Linia de ricoseu era peste noi, nu a atins pe nimeni niciun glont, asa ca am inceput sa ne taram pe trepte in jos spre intrarea la metrou.
Doi dintre amicii de jos i-au ridicat si linistit pe cei care veneau taras, iar una dintre fetele foarte determinate si implicate de la bun inceput, a scanat bine pe fiecare sa nu aiba nimeni vreo rana.
“Prima data ai adus oamenii mergand in picioare, acum ii aduci taras?!”, spune ea zambind.
“Ei au platit mai putin si unul a tras mai mult!”
De la Piata Romana tot vin zvonuri ca se petrec lucruri, dar din acelea ciudate, armata fiind oficial de partea maselor, nu erau ei cei care mai impuscau oameni.
Mai sosesc de pe la televiziune cu metroul si descriu un adevarat razboi acolo!
Decid sa merg spre Romana pe la suprafata, gurile de metrou fiind vizate de tiruri, iar Bogdan vine si el cu mine.
Incepand cu zona magazinului Unic incepe sa fie mai incinsa atmosfera, soldati care trag aiurea spre balcoane, gloante care ricoseaza, ceea ce nu este bine.
O senzatie ciudata incepe sa ma preocupe, am impresia ca cineva ma scalambaie, ma imita ca un mim.
Ma intorc spre Bogdan si il intreb de ce ma imita?!
“Am decis sa fac ce faci si tu, asa am sanse mai mari sa scap si in viata din toata nebunia asta”, spune el. “In spatele tau este cel mai sigur loc!”
Mi-a venit pana aproape de exprimare sa ii spun cat de “sigur” e locul din spatele meu, insa se uita cu mare incredere si naivitate a credintei ca asa este cum spune el.
M-am intors si am continuat sa merg nestiind ce ma asteapta in secunda doi, cumva, invidiindu-l ca are in ce sa aiba asa de mare incredere, are un sprijin moral.
In momentul acela nu aveam nici unul decat ca trebuie sa fiu cat mai prezent, fiecare pas fiind o aventura in sine.
Mergeam pe trotuarul de vis a vis de blocul Scala, impreuna cu inca vreo 10 oameni cand s-a auzit o bubuitura puternica, deflagratie si flacari.
Eram aruncat la pamant cu mainile deasupra capului ca pe campul de lupta cand explodeaza ceva aproape.
In blocul Scala la etajul doi ii explodase unuia butelia din balcon, probabil atinsa de un glont ratacit.
Ma simteam si ridicol, m-am ridicat in picioare in fata lui Bogdan care ramasese paralizat, in picioare.
“Te vedeam in fata mea si pur si simplu ai disparut!” baiguie.
“Uite ce este, daca butelia de peste drum era o grenada mai aproape de noi, poate as fi scapat cu ceva rani, dar tu nu ai fi scapat deloc.”
“Asta asa e!”
“Poti sa ma imiti dar nu poti sa copiezi si reflexele care s-au construit in multe antrenamente, instructii si aplicatii. Pentru asa ceva este nevoie de practica si tu nu o ai, daca o aveai faceai acelasi lucru.”, ii spun. “Du-te acasa, Bogdane, ne vedem dupa ce ma satur si plec si eu de aici”.
“Fii atent, tu sa imi deschizi usa de revelion, altfel te bat,” zice el.
Asa mi-am amintit ca ii invitasem si pe el si pe Adriana si inca vreo cativa amici de revelion la mine.
“Nu las pe nimeni sa deschida usa in locul meu, doar te tii de cuvant!”
“Ai promis, sa te tii si tu de cuvant”, spune el si pleaca spre metroul de la Universitate.
De aici ma indrept spre televiziune, multele Dacii cu steagul tricolor cu stema decupata din centru nu mai umblau pe strazi.
La televiziune multi oameni, ascunsi in mare parte, tancuri si transportoare blindate peste tot, niste gloante care veneau de sus, mai tarziu sa aflu cea erau de la parasutistii de pe cladire.
Din unele vile se tragea fara foc, in sensul ca aici am vazut ce face un simulator, doar se aud sunete si se vad lumini, insa nu se petrece nimic.
Dar un tanc se intoarce cu turela acolo si ii arata ce insemna sa traga fara simulare – fireste, trage in nimeni!
Se face mare valtoare, la un moment dat, vin cateva tancuri in coloana pline de soldati pe o parte si pe alta.
Unul dintre ei este Sergiu Nicolaescu, echipat cu casca si uniforma militara, aveam senzatia ca ma uit la un film!
Termeni ca dezinformare si manipulare incep sa isi faca loc in mintea mea mai bine in acel moment, incep sa ma percep ca unul din masa de manevra, insa era doar un gand firav.
Dezinformarea are rolul de a te face sa crezi ca stii adevarul, ca sa nu il mai cauti, ti se livreaza niste forme digerabile de realitate in doza necesara ca sa te poti convinge tu pe tine.
Apare, hodoronc- tronc, Adriana, din iesirea metroului de la televiziune.
“Chiar tu lipseai din peisaj”, ii spun. “Tocmai plecam, hai sa te duc pana la metrou.”
“Am vorbit cu mama ta la telefon si abia stia ceva de tine, ai zis ca te duci acasa” se burzuluie la mine.
“Ai fi uimita sa stii ce inseamna acasa pentru unii! Mergem?”
“Nu, vreau sa vad despre ce este vorba aici cu ochii mei, ca de la televizor nu inteleg nimic,” spune ea, nestiind ce adevar abia incepe sa se contureze in anii ce urmeaza sa vina. De la televizor se intelege din ce in ce mai putin.
Intram pe strada Pangrati si nu apucam sa mergem mult cand doua gloante ricoseaza la trei metri in fata noastra pe asfalt.
“Linia de ochire prea jos”, am spus in sinea mea.
“Ce au fost acelea?” intreaba ea.
“Artificii”, ii spun si o iau aproape pe sus spre un gard viu din preajma. Aici este in afara luminii putinelor felinare si nu ne mai oferim ca tinte pana isi regleaza tirul.
“Uite care e treaba, ce ai vazut mai devreme erau gloante care ne cautau pe noi si nu ne-au gasit, du-te acasa si ne vedem de revelion”. Este al doilea pe care il trimit acasa in aceeasi noapte cu promisiunea ca ne vedem de Revelion.
“Bine, sa vii auzi, nu te tine de prostii”, spune ea.
“Ma stii doar”, ii zic.
“Tocmai de aceea iti spun!”
A plecat si m-am intors la Universitate, unde amica care era mai priceputa in prim ajutor, asa parea, bine ca nu a avut ocazia sa demonstreze, si cu inca doi stateau pe trepte si se minunau de ce mai aflau.
Din cand in cand se mai auzeau focuri de arma, habar nu aveam cine si de ce trage, dar nu era bine sa fii in camp deschis. La un moment dat se auzea de credeai ca se dau lupte de strada, nici acum nu se vrea sa se stie ce s-a petrecut pe atunci si pe acolo.
Incep sa coboare pe scari un cuplu de spanioli si un maghiar, toti declarandu-se jurnalisti care vor sa ajunga la biserica catolica italiana de pe bulevardul principal.
Nu era departe de noi, insa situatia nu se comporta prea limpede pe sus!
Fiind cel care se intelgea cel mai bine cu ei m-am oferit sa ii conduc pana la biserica; i-am salutat pe amicii din gasca si dau sa plec.
Nu stiu cum o chema, colega de la Universitate ma saruta de adio, nestiind daca ne vom mai vedea, ca in scenele patetice si telenovelistice.
“Ii las pe oamenii acestia undeva si revin”, le spun.
Nu ma credea nimeni prea mult, dar deja incep sa ma irit, de ce tot trebuie sa asigur pe unii sau pe altii ca ne vedem unde am stabilit?! E motivul pentru care imi place punctualitatea, reprezinta o prima forma de a te tine de cuvant!
Merg cu cei trei spre biserica catolica, usi mari si solide si incuiate; le propun, daca tot au de gand sa mearga la o biserica mare, sa mergem la Mitropolie.
Frumos, sunt toti de acord, avand un aer usor serafic si nonsalant, ma uit dupa fiecare draperie care pare suspecta, ei merg in mijlocul strazii fara probleme.
“Norocul inocentului” zic in sinea mea si incepem sa urcam dealul Mitropoliei.
Nu ajungem la jumatatea distantei ca se aude sunetul specific al unei arme care se armeaza si o voce care ne intreaba unde mergem.
“Seraficii” mei insotitori dau sa inainteze si sa povesteasca cu cel cu arma, insa i-am oprit ceva mai putin politicos.
Nu avea rost sa fim impuscati dintr-o greseala de interpretare stupida, cum dealtfel, multi au patit asa ceva, aveam sa aflu dupa aceea.
Ni se spune ca nu e nimeni acolo si sa ne intoarcem asa ca asta si facem, iar ei se duc in alta parte, pareau ca stiu ce au de facut.
Multi in acele vremuri stiau ce au de facut!
Mi-am surprins prietenii cand m-am intors la Universitate; se facea ziua si incepea 23 decembrie, partea diurna.
Iar umblau oameni pe strazi, nu se mai impusca nimeni cu nimeni, noaptea orasul se transforma in altceva, parca traiai un film fantastic.
Acum au inceput sa iasa bucurestenii sa isi faca aprovizionarea, treceau cu sacose cu salam cu cozonaci, portocale si banane fara coada. Nu, nu este un alt soi de banane, cele cu coada, coada era la magazine, pentru cel care s-a incarnat cu tableta in brate singura coada este ritmul de incarcare al unei aplicatii.
Multi ne ofereau si noua probabil ca aveam niste figuri destul de nedormite; zvonurile erau ca multi pun otravuri in cozonac si ofera revolutionarilor.
Chiar mascati in babute!
Avantajul nostru era ca eram asa de adormiti si de nemancati ca nu mai ne interesau zvonuri legate de mancare, puteam sublima orice otrava.
Oricum, cea mai toxica babuta este cea careia i se spune Bunicuta!
Am iesit prin fata cladirii Universitatii, vis a vis de statui si admiram multimea de oameni care se tot misca de colo-colo, fara o directie anume.
La un moment dat, se petrece ceva, sesizez o vibratie in talpi pe care nu am mai simtit-o de peste un an, din perioada de instructie.
Aveam obiceiul ca in momentele destul de rare in care mai puteam atipi sa stam cap in cap, dar nu la propriu, ci intinsi la orizontala, unul cu capul pe umarul celuilalt.
In cazul in care se petrecea ceva, orice miscare a unuia il alerta si pe celalalt.
Asa ca intr-o destul de calda zi de toamna, dupa amiaza, eram intinsi in felul acesta printr-un loc mai ferit, spuneam noi, toti noua, o grupa din pluton, din curtea unitatii militare de la Arad.
O vibratie fizica ciudata, o simt prin palme si prin calcaie, ma uit in stanga si vad o senila de tanc care vine direct spre capul meu si spre cele ale camarazilor aflati in zona.
“Tanc”, spun si toti ca unul sarim de-o parte si de alta a tancului care si-a continuat drumul linistit.
Cel care conducea nici macar nu a bagat de seama ca suntem prin zona.
Vibratia aceasta o simt si acum in talpi; sunt tancuri si chiar se vad, apar dinspre Cismigiu, multimea incepe sa fuga intr-o singura directie.
Spre intrarea metroului de la Universitate!
Am fugit in ritmul ei, nedorind macar sa ma impiedic, realizand ce inseamna asa ceva.
Am incalecat parapetul de la intrarea la metrou si m-am urcat pe ceasul de la Universitate, cat mai sus de multime.
Ceasul acela ar fi meritat pastrat, era locul favorit de intalnire si cel mai clar punct de reper, in situatii normale vedeai multi oameni care asteptau in preajma lui; fetele baieti si baietii fete, in general.
Acum, priveam multimea furibunda pe deasupra si aveam imaginea unei turme de vaci apucate de streche care calca totul in picioare si asa si era daca aveai bafta sa te impiedici in fata lor.
Dar tot de sus am vazut cum tancurile s-au oprit si oamenii au inceput sa urce pe ele si sa dea flori tanchistilor, cel putin la fel de debusolati ca toti ceilalti.
Se rezolvase, am multumim ceasului, mai tarziu am aflat ca Zeul Chronos se ocupa de timp si m-a suportat un pic in bratele lui.
Am mai avut o initiativa, toata trupa, nu mai stiu de unde a aparut ideea, sa facem controale celor care intrau la metrou, asta cand nu erau asa de multi.
Jos in capatul scarilor veneau barbatii si la colega de echipa femeile.
Unii dintre noi ii dirijau de sus ca sa ajunga cum trebuie, ei la mine si ele la ea; la un moment dat m-am trezit cu o palma de la o ea care nimerise la mine, din greseala.
Credea ca o pipai, insa mi-a facut un bine, m-am mai trezit din toropeala.
Spre seara lucrurile se mai linistisera, adica cam de tot si nu mai avea rost sa mai ramanem pe acolo.
Nimeni dintre noi nu se gandea la prostia cu certificate de revolutionar sau alte potlogarii care s-au facut dupa aceea.
Am plecat cand s-a lasat noaptea, am luat metroul, vagonul cam gol ma legana asa de bine ca am facut un efort sa ma ridic sa cobor; incepusem sa realizez ca nu dormisem de mai mult de 48 de ore!
Scarile rulante ma duc pana sus si ma trezesc, fiindca incepusem sa atipesc si pe scari, cu doua ghionturi in coaste.
Erau tevile a doua mitraliere cu tambur, 75 de cartuse fiecare, ce aveau in capat cate un soldat care tinea de tragaci.
“De unde vii?”, se rasteste unul.
“De la Universitate”, ii raspund si le dau tevile la o parte continuandu-mi drumul.
Nici nu m-am uitat inapoi, ei nu au tras dupa mine, tot ce imi doream era sa dau de o perna ca sa ma relaxez, nu sa dorm.
Destul de entuziast priveam lucrurile in drum spre casa, se manifesta un soi de optimism in ceea ce priveste societatea romaneasca si cea globala dupa caderea regimurilor comuniste.
Indiferent de masinatiunile din spatele unor fenomene pe care nu stim sa le descriem, Omul a demonstrat si atunci si demonstreaza si acum ca poate sa isi depaseasca limitarile de care se inconjoara.
Vine seara de Revelion si incep sa apara prietenii, unul cate unul, mama care este Bivol de Pamant este prea bucuroasa ca isi vede odrasla inapoi si face, prntre altele, si sarmale.
Le impatureste de zor, in timp ce ma tot joc cu o nuca aparuta prin bucatarie.
“Stii ce, pune nuca asta intr-una din sarmale,” ii zic.
“Daca o gaseste careva si se ineaca cu ea?” se minuneaza ea, nu prima data, de o idee traznita.
“Fa-mi hatarul, pune-o undeva, sa fie chiar ca la loterie”.
A introdus-o intr-o sarma si a amestecat-o cu celelalte.
Suna soneria si ma duc sa deschid; era Bogdan!
“Am avut bafta”, ii spun.
“Bineinteles, altfel o incasai”, si imi pune in brate o sticla de sampanie.
Discutam evenimentele, ne mai uitam pe la televizor, muzica suna peste tot, asa cum ii sta bine unei societati in transformare.
Bogdan se duce la bucatarie si mai cere o portie de sarmale.
“Marceeel!”, striga el. “De ce crezi ca am o idee a cui a fost ideea sa fie o nuca in sarmale?!”
Nuca in sarmale anunta sarmalele facute si cu nuca de o societate care avea sa se infiinteze peste doua luni, prin februarie 1990.
Lumea se schimba nu de dragul schimbarii, ci al existentei evolutiei!
Felul in care privesc acum societatea este dintr-un unghi diferit, unul mai asezat si bazat pe evolutia Omului care determina evolutia societatii.
Odata, entuziasmul unei miscari populare, revolutionare, avea un sens fata de felul in care vedeam lucrurile.
Acum, lucrul acesta nu mai este asa de important, esentiala este evolutia, nu revolutia, revolutia se naste din reactie, evolutia din actiune.
Privind in urma imi par naive tatonarile si manifestarile de atunci, acesta a fost nivelul momentului, poate peste alti 27 de ani vor pare naive cele de acum, acela va fi nivelul momentului.
Ceea ce este mereu valabil este momentul, in el e creuzetul evolutiei, aici este sediul Constiintei si domiciliul Spiritului.

MarcelAlyna
29 dec 2016
Bucuresti

Marile maruntisuri

Zboara cateva frunze roscate prin aer si trec peste trotuar spre centrul drumului, unde se aseaza cu o miscare lipicioasa si fixa de asfaltul umed.
Plouase ceva mai devreme, acum este aerul racoros si plin de vapori de apa, vantul inca mai imprastie norii noptii, dar se simte si aici, la sol.
Asta e bine, o schimbare mai radicala ne anunta ca se schimba si anotimpul, prin regiunea aceasta a globului se zice ca este toamna.
Natura stie sa isi modifice mereu parametrii in asa fel incat sa nu se plictiseasca, ba chiar se distreaza acum cu o clima in schimbare.
Ce este clima de fapt?
Meteorologii o cunosc asa de bine ca nici nu mai doresc sa o descrie sau realizeaza ca nu mai au cum sa o faca.
Un complex de factori, pana de curand determinati de ciclul curentilor atmosferici, de ceea ce denumim popular vant, mase de aer ce se deplaseaza ritmic dintr-o parte in alta.
Strans legat de acest fenomen este deplasarea maselor de apa oceanica, de la cald la rece, masa calda fiind mai expansiva, ea initiaza si se combina cu cea rece.
De niste ani s-a descoperit ca planeta noastra are si ceva radioactivitate care se modifica si ea fiind inclusa in calculele climaterice.
De mai putini, dar importanti ani, vantul solar face parte din structura climei globului si se studiaza si clima celorlalte planete din sistemul nostru solar.
Sistem care trece prin zone din spatiul nostru cosmic, deja este al nostru fiindca il observam, asa cum vand unii teren pe Luna, cu energii si fenomene deosebite fata de cele anterioare.
Lucrurile sunt ceva mai profunde si mai rapide in transformare, zonele cosmice de care vorbim fac ca intregul sistem solar sa se confrunte cu situatii inedite, mai putin previzibile si lente ca pana acum.
Nu sunt catastrofale, unii abia asteapta, este doar transformare, o alta denumire pe care o preferam pentru evolutie.
Cand ai 7 ani corpul tau se transforma in asemenea fel incat nu mai ramane nimic din el la varsta de 14 ani.
Toate celulele sunt altele, intregul organism a evoluat si nu ai dori sa revii la varsta de 7, ai curajul sa mergi inainte.
Adica sa cresti!
Aici suntem in conformitate cu mentalitatea societatii, toti iti spun ca este normal si chiar este bine si indicat sa cresti, asa trebuie sa faci; si asta faci, convins fiind ca este bine!
Odata ce ai de partea ta intreaga opinie sociala esti linistit, te transformi fara probleme, devii altceva cu incurajarile parintilor, ale bunicilor, ii mai vezi si pe cei ca tine ca fac la fel.
Asa maica, papa sa cresti mare; fireste, nu ca sa devii Papa!
Procesul de evolutie nu doare, dimpotriva, arata noi oportunitati, posibilitati, daca inainte nu ajungeai la cuier sa iti iei haina, acum poti.
In fiecare an, cam in aceeasi perioada, este cate o frunza care pluteste prin aer si se lipeste de drumul inca umed.
Dupa coloritul ei stii ca este toamna; simbolul este acelasi, dar nu mai este aceeasi frunza si nici tu, cel care o priveste, nu mai esti acelasi.
Capeti experienta, incepi sa te integrezi in viata sociala si sa faci ca toti ceilalti, toti iti spun ca este bine, asa esti in randul lumii.
Daca faci ca noi, nu esti impotriva noastra, noi avem dreptate fiindca suntem mai multi!
Trec anii in care ai familia ta, asa este bine, esti in randul lumii, un rand mare si gros unde toti incearca sa se bage in fata, se grabesc spre ceva.
Spre ce, nu stiu, doar ca parca vor sa scape de o sarcina, de o pedeapsa, mimand fericirea ca sunt mai multi si la un loc.
Pe nesimtite, incepi sa arati ca parintii, care la randul lor incep sa semene cu bunicii care de mult au plecat dincolo.
Apare si un copil, asa i se spune unei fiinte umane in primii ani de viata ai corpului fizic, care poate fi, in cele mai multe cazuri, unul din bunici.
Daca sunt mai multi pot veni ambii bunici, dornici sa se reintrupeze si sa isi continue evolutia din acest plan al vibratiilor lente, denumite si joase.
Nu este ceva negativ faptul ca planul fizic este unul al vibraiilor joase, e doar un calcul al distantei de la cauza la efect care este ceva mai mare in acest plan.
Cercul se continua, cand personajul incepe sa isi creasca nepotii, parintii lui reveniti si dornici de evolutie, insa sunt invatati sa pape sa se faca mari.
Forta energetica a unui copil care isi modifica corpul fizic spre maturitatea sa este extraordinara, are capacitatea sa faca fata mai usor carnitei, vacutei, purcelului si puisorului, margarinei si E-urilor din ciocolata.
Era sa uit vaccinurile, daca proaspatul sistem imunitar rezista, mai exista o arma care poate sa lupte impotriva sa.
Negustorii de medicamente si alimente se fac ca nu vad ca pana si ei si copii lor intra intr-o zona a patologiei anormale chiar si pentru alimentatia traditionala existenta folcloric in societate.
Dar asa este viata, sloganul salvator al ignorantei in ciuda consecintelor!
Insa nu toti vor sa intre in caruselul acesta de a sterge la fund si a fi stersi la fund, vor sa evadeze si sa renunte la puisor si vacuta, la pesticide si insecticide, la margarina si la rotisor.
Acestia nu sunt in randul lumii, sunt boicotati, in realitate ei reintra in mersul firesc al naturii, evadatii din rai in iad sunt majoritari.
Rai si iad sunt denumiri metaforice, fara legatura cu asociatiile de idei din mintile aservite bigotismului de orice fel!
Fireste ca exista probe pe masura, este tot aceasta distanta de la cauza la efect, accesarea unei vibratii mai inalte face ca efectul sau proba sa para ca vine mai repede.
Mai repede vine, insa, pentru toti, este anul Maimutei de Foc, un an in care intram in alte energii universale, an in care transformarea denumita si Apocalips se termina.
Energiile noului cartier cosmic in care intram sunt ceva mai rapide, mai inalte, iar acest lucru se reflecta si in societatea noastra.
Cei care vor sa se agate de elemente ignorante au sansa sa realizeze ca nu ii duc nicaieri si sa schimbe ceva, cei care au intuit firul rosu catre realitate vad ca firul este din ce in ce mai gros, devine funie, dupa aceea scara, scara rulanta si lift.
Dupa un rechizitoriu ar fi normal si firesc sa urmeze o solutie, o modalitate de a vedea ce se poate face.
Despre alimentatie este nu inutil sa vorbim, cat timp acesta este un factor firesc, de efect al evolutiei noastre interioare, evoluand odata cu constientizarea noastra.
Ne intoarcem la aceasta frunza aurie ca Anahata care pluteste in miscari largi prin aer, firul se scapa cand nu mai suntem atenti la ea.
Cand nu mai vedem aceasta frunza, cand nu mai sesizam primii fulgi de zapada decat ca un anunt ca trebuie sa punem haine mai groase pe noi sau sa schimbam anvelopele, cand nu mai vedem frunza de un verde crud al primaverii si nici fructele verii.
Toate aceste lucruri se numesc prezent, iar acesta este un mod de viata, este viata insasi care traieste doar in clipa prezenta.
Spiritul de observatie nu se numeste degeaba Spirit si mai putin sentimentul de observatie sau gandul de observatie.
Reprezinta readucerea in trairea cotidiana a constiintei actului de a exista, de a experimenta aceasta forma umana, de a descoperi bucuria trairii si mai putin salciul trufiei acceptarii.
O actualizare continua, a ne aduce aminte ca suntem mai mult decat ecusoane sau coduri numerice personale implica jocul cu maretia micilor schimbari din rutina.
Tocmai ca aceasta rutina sa nu mai ruineze, sa iasa si rutina din obisnuinta, sa o surprindem noi pe ea, fara sa ne lasam in plasa ei comoda si amagitoare.
Schimbarea ca si obisnuinta vin din aproape in aproape, asa o putem controla, atat pe ea cat si pe noi.

MarcelAlyna
18.10.2016

Alimentatia sau noi

Se spune ca esti ceea ce mananci, apar dileme pseudoexistentiale referitoare la ”exist ca sa mananc sau invers”, curente in alimentatie ca in moda si maretia unor superbucatari care nu au nicio legatura cu alimentatia.
Gastronomia reprezinta un soi de aplicatie practica a manipularii gustului, dupa care se descopera ca omul mai are si alte simturi, cum este vazul, de aici aranjamente in farfurie.
Mai exista si miros, iar acesta este cel care se impacienteaza primul daca intra in contact cu ceva ce se poate manca, chiar daca nu este inca vizibila sursa.
Destul de dese sunt situatiile in care mergi pe strada si miroase a placinte calde, nasul sesizeaza, pofta largeste narile ca sa absoarba mai bine si chiar daca este o intalnire importanta, pentru cateva secunde trece pe locul doi; te uiti in jur sa vezi de unde vine ademenitorul miros care supune si intelectul; la intoarcere treci tot pe acolo si sa stii unde sa te adresezi!
Se petrece ceva interesant si direct, indiferent cat de mare este preocuparea intelectuala pe care o avem, ce ganduri ne framanta sau ne incita, drogul este furnizat prin miros.
Pentru cateva secunde ne uitam sa aflam de unde vine!
In realitatea fiintei umane nasul este cel care prelucreaza informatiile ce vin de la obiecte pe care generic le denumim mancare.
Este o calitate a sa prin care poate sa discearna ce este folositor corpului nostru sau nu, ce poate fi introdus in organism sau mai bine nu, ca doar a fost mirosit.
Cei care gatesc mult au o senzatie aproape constanta de satietate, mananca mai putin decat se crede fiindca doar gusta si miros foarte multe mancaruri.
Alimentatia este informatie, olfactiva si gustativa in cazul nostru, iar prin gestul alimentar informam corpul sa proceseze si sa sintetizeze substantele de care avem nevoie.
In metafizica exista un sens unic si mai ales in felul acesta devine si un sens ceva mai responsabil, de la lumea interioara la cea exterioara.
Acesta este sensul creatiei, de la interior la exterior; procesele care nu respecta acest sens merg intr-o directie anormala fata de directia existentei.
Ceea ce numim alimentatie este o forma de comunicare cu propria noastra creatie, nu o forma de ingrasare si imbolnavire.
Natura ne arata clar ca primii care au de suferit in sens negativ sau pozitiv in urma propriilor actiuni suntem noi.
Daca avem un regim alimentar dereglat suntem primii care avem de-a face cu consecintele, daca nu, suntem primii care ne bucuram de rezultate.
Mai avem simturi, cum ar fi auzul, pe el il alimentam cu muzica preferata, cu sunetele din natura, cu claxoanele din trafic si cu discutiile pe care le auzim in jurul nostru.
Fiecare simt face parte din ceea ce se poate numi alimentatie; vazul este alimentat cu imagini minunate sau cu filme de groaza, cu verdele naturii sau cu admirarea unui maldar de deseuri.
Simtul tactil este o sursa buna de informatii, ne plac suprafetele catifelate ale unei frunze de petunie sau mangaierea unui ghimpe de cactus, sobele prea incinse sau gheata din congelator…
Orice simt este o poarta de comunicare, reprezinta un portal prin care noi ne informam Spiritul despre viata noastra in desfasurare, despre felul in care este dispus sa creeze mai departe.
La un nivel urmator al jocului, depinde de fiecare cand si cum manifesta acest nivel, nici nu mai este nevoie sa folosim aceste simturi ca sa lasam corpul sa sintetizeze ce are nevoie si sa se reconstruiasca pe el insusi.
Sunt niste repere legate de adevarul despre alimentatie, adevar care nu este atat ascuns, insa minciuna este prea gustoasa ca sa renuntam usor la ea.
Adevarul nu este gustos, este corect, iar rezultatele sale sunt sincere!
In perioada aceasta, se poate spune, exista curente alimentare diverse, cum sunt vegetarienii, veganii, raw veganii, fructivorii, breatharienii si poate mai sunt si altele.
Cele mai celebre clinici din lume care trateaza oameni cu diferite tipuri de afectiui, unele terminale, au nutritionisti care ii analizeaza si le recomanda un regim alimentar naturist.
In principiu este un regim alimentar fara carne si produse de sinteza si fara preparare termica, abordarea fiecarui om in parte fiind particularizata in functie de tolerantele sale.
Unui organism cu un ph supradimensionat daca ii dai fructe crude, de exemplu, ii provoci ceva arsuri.
Acel organism se adapteaza la toxinele sale pana cedeaza; cam aceasta este finalitatea adaptarii, este o tehnica utila pana inveti sa mergi intr-o situatie noua, dupa aceea nu mai are rost sa fii adaptat, stii sa dansezi!
Esenta acestor tratamente este alimentatia naturala bazata pe principiile de mai sus, in timp, organismul care nu mai este afectat de toate toxinele pe care le furnizam de buna voie, gaseste resurse sa se vindece singur.
Pana la urma asa face intreaga medicina alopata, manifesta latura mecanicista si spera sa rezolve natura restul, adica totul.
Pana aici te poti intreba unde mergem cu acest text, in ce directie, am inteles ce ar fi alimentatia, ii dai doar ceea ce seamana calitativ cu corpul tau fizic, natural, insa nu prin similaritate.
Se gasesc o gramada de isteti care sa sara in sus de fericire ca pot manca carne cruda; regnul vegetal este singurul tolerat de anatomia si fiziologia corpului fizic uman.
Discutii pro si contra s-au tot facut pe aceasta tema, poate se vor mai face, cert este ca faptele sunt evidente, iar in cazul nostru fapta este insasi corpul fizic.
Intr-o societate care asculta de natura si de bun simt toti membrii ei ar trai in acest fel si normal si chiar mai bine.
Inca nu suntem intr-o asemenea societate, dar mergem in directia aceasta, iar faptul ca numarul de raw vegani, de exemplu, s-a marit cu 70 la suta comparativ cu acum doi ani si ceva arata ca Omul devine o fiinta ceva mai sensibila la adevarul despre ea.
Si aici se realizeaza o mare parada despre curentele culinare, se exalta snobismul si comertul profita de ocazie sa genereze o industrie pe seama acestor tendinte.
O industrie paguboasa in ceea ce priveste mesajul transmis, in loc sa fie promovata normalitatea si bunul simt al unui mod de viata sanatos fiind mai aproape de realitatea corpului fizic se induce ideea ca este doar pentru cei care au bani, restul inapoi la chimicale!
Cei care realizeaza produse bio folosesc argumentul ca productia este mai mica fiindca nu utilizeaza chimicale, este corect, dar nici nu dau bani pe ele.
Faptul ca au o productie de trei ori mai mica pe aceeasi suprafata decat cel care foloseste pesticide nu inseamna ca trebuie sa coste produsele sale, in destule cazuri si de opt ori mai mult!
Sunt si unii care au inteles ca este mai normal sa te adresezi normalitatii si nu se indreapta doar spre pietele snoabe.
Intoarcerea la firescul unui mod de viata in armonie cu ceea ce suntem se realizeaza prin atragerea atentiei, cum sunt curentele acestea vegane si de orice alt tip care nu reprezinta modul de viata traditional.
Au rolul lor, pana devine firesc acest lucru vor fi niste curente culinare, schimba calitatea continutului din farfurie, ceea ce este bine, insa nu intra in realitatea a ceea ce reprezinta alimentatia.
Dintr-un punct de vedere, alimentatia nu exista, este doar o forma prin care sa ne constientizam mai bine propria evolutie.
Orice serios ar sari in picioare indignat, daca ti-e foame trebuie sa mananci ca sa nu te sfarsesti; daca ar fi reala am manca intruna si am trai vesnic.
Ceva se strica, iar ceea ce se defecteaza nu este in iluzia alimentara, cat in realitatea pe care o concepem in mintea noastra.
Credinta este unul dintre punctele noastre puternice, atat de puternica incat suntem in stare sa o folosim si impotriva noastra.
Nu ma refer la credinta ca religie, ci la credinta de zi cu zi, cea adevarata, care ne insoteste pas cu pas.
Faptul ca noi credem ca suntem mai limitati decat suntem, niste bieti muritori care se mai tarasc si ei in agitatia zilnica cautand sa isi castige o farama din oceanul de nimicuri bine mirositoare puse la dispozitie peste tot.
Credinta este o forta a Spiritului care mereu functioneaza, doar ca decizia este cea care ne apartine, in ce directie o punem la treaba.
De-a lungul timpului se poate constata ca toate ideile preconcepute, acceptate si adoptate, imputernicite prin credinta noastra, au adus dezamagiri.
E drept, credinta a functionat ireprosabil, doar ca nu ne convine rezultatul, afectiuni si nefericiri gratuite care costa destul de scump.
Sanatatea costa putin fiindca este nepretuita!
O parte din oameni se apuca de alimentie mai sanatoasa din motive medicale, nu au incotro, urmaresc consecinte mai pozitive pentru starea lor de sanatate, dar putini inteleg si implicatiile reale ale gestului lor.
O alta parte fiindca este la moda, da bine, pari mai exotic daca intr-o adunare de carnivori tu faci pe milostivul vegan sau raw vegan.
Altii dezvolta afaceri in domeniu si ei inteleg beneficiul material, cam nimic din punct de vedere spiritual.
O minoritate, de data aceasta, nu au prea multa treaba cu alimentatia, au treaba cu metafizica si cu felul in care fiinta umana, care nu este doar un tub digestiv, isi poate gasi sensul real al evolutiei.
Acestia isi modifica natural modul alimentar si de viata, ca efect secundar al unor intelegeri profunde, realizeaza ca sanatatea si o traire mai aproape de civilizatia spirituala includ si acest mod alimentar curat.
Pentru aceasta categorie alimentatia este un instrument, nu un scop!
Aparitia acestor miscari culinare este una fireasca, necesitatea fiintei umane mai ales in asemenea perioade de trasnformari unice o indreapta in aceasta directie.
Este in normalitatea lucrurilor sa vedem multe manifestari pe aceeasi tema, conferinte si diversi reprezentanti ai miscarilor respective vorbind oamenilor despre cat de bine se simt ei si cat de minunat este sa determine cineva in viata o schimbare de acest fel.
In existenta sa de cetatean si mai putin de Om, cetateanul are probleme de sanatate, este normal sa auzi asa ceva, desi este unul dintre cele mai anormale lucruri.
Il tine, il doare, il impinge, se trateaza, scapa de una si il tine alta, nu scapa nici de aceea dar mai apare una si tot asa.
La ritmul si felul in care gandeste un om, cu tendinte paguboase si negativiste, pe de o parte este firesc sa apara asemenea consecinte fiziologice, pe cealalta parte are o preocupare.
Asa-zisa boala este un mod de a-l tine ocupat fiindca altfel ar face si mai mari traznai cu un psihic asa de bogat in negativism.
Dupa o perioada, acest cetatean, care este un prototip pentru multi, devine pacient; pacientia inseamna rabdare.
Cand putea a fost agitat si grandios, nimeni nu mai avea loc de personalitatea sa needucata, nu si-a cultivat rabdarea sa vada adevarul de sub nasul sau si asa ajunge pacient.
Pacientul este un fel de angajat cu rabdarea intr-un spital, restul personalului este ceva mai nerabdator sa isi ia banii si sa plece acasa.
Latura draguta a jocului este ca o mare parte dintre ei se intorc ca pacienti!
Odata ce un om trece pe o alimentatie care il scuteste de aceste distractii ale patologiei, simte o satisfactie, o bucurie a unei reusite si doreste sa o impartaseasca si cu altii, vazand ca adevarul este mai simplu decat se crede.
Alimentatia este un efect al existentei noastre, un proces care exista in ce forma si cat vrem noi sa existe.
Cel care “evadeaza” isi impartaseste realizarile in orice fel poate, prin conferinte, pe un blog, pe facebook sau ce mai are la dispozitie.
Am avut ocazia sa asistam la un set de asemenea conferinte ale “evadatilor”, in care isi impartaseau experientele si bucuria faptului ca pot si altii sa faca acelasi lucru.
Au evadat, spuneam, dar doar pe jumatate; toate aceste discursuri sunt marcate de ego, de acel “eu” repetat la nesfarsit, totul se invarte in jurul propriei fiinte, toate opiniile exprimate sunt opiniile lui “eu”.
Jumatatea mai mare de unde trebuie sa evadeze este propria personalitate; alimentatia i-a facut sa nu mai aiba probleme fizice, insa forta cu care se revarsa propriul caracter este mult mai mare.
Unii sunt mai savonarolici, vor cruciade, iti vine sa le spui sa mai incerce o friptura fiindca nu isi pot controla trairile interioare.
O parte incep sa inteleaga ca este ceva de modificat si la nivel de psihic asa ca se apuca de psihologie.
E chiar plin de psihologi si de cei care cocheteaza cu psihologia in aceste miscari, pe undeva este firesc, poate unii vor sa inteleaga de ce corpul este mai performant dar emotiile o iau razna.
Alimentatia este un instrument pentru reglementarea corpului fizic, ea se trasnforma in functie de cum mergem mana in mana cu trairile interioare, asa devine un Om mai atent, mai calm si mai dinamic, mergand intr-o armonie a interiorului cu exteriorul.
Alimentatia naturala pentru lumea noastra interioara este autoeducatia, autocontrolul, o permanenta autocercetare a trairilor noastre interioare.
In felul acesta ne intelegem mai bine si aceasta este adevarata sursa de energie pe care o furnizam si corpului nostru fizic.
Pentru asa ceva este cazul sa folosim un instrument spiritual care este cam lasat in paragina, imaginatia.
Lipsa folosirii imaginatiei degenereaza in gandire, gandirea degenereaza in idei preconcepute, un fel de mici ganglioni non fizici.
Ei se pot dezvolta in principii de viata bazate pe valori false si de aici cancerul psihic; de la psihic la fizic mai este doar un pas!
Vestita replica a haiducilor cand prindeau boierul prin padure, “banii sau viata”, se rezolva foarte simplu si fara dileme; dadea boierul toti banii sa ramana in viata!
Alimentatia se comporta ca o circulatie energetica, de fapt asa ceva si este!
Ea nu exista in realitate, asa ca problema din titlu este rezolvata, alimentatia sau noi; ramanem doar noi!

MarcelAlyna _ Elta _ Bucuresti
17.07.2016

Chimio-societate

Din autobuz se coboara in stilul propulsat, inghesuiala mare si cine doreste sau nu doreste sa coboare trebuie sa o faca fiind luat de valul celor care doresc; iar acestia sunt majoritari si plasati strategic in preajma usilor.
Zona Unirii din Bucuresti este plina de macarale care construiesc blocurile din asa-numitul Centru Civic.
Este dimineata si praful inca nu a apucat sa se ridice in toata splendoarea sa prin aerul orasului, miile de basculante abia acum incep sa se trezeasca.
Din autobuz ramanem un grup care trebuie sa il ia pe altul, in alta directie, pe cheiul Dambovitei.
Dambovita este schimbata, este amenajata, planseuri de beton dirijeaza cursul, maluri inalte si flancate de trotuare se pot vedea de o parte si alta.
Nu este doar o amenajare estetica, tevi mari colecteaza apa reziduala, iar Dambovita nu mai este plina de miasme ciudat mirositoare formate din deseurile fabricilor de incaltaminte si tocilariile care deverseaza totul in rau.
Daca te apropiai inainte de malul ei plecai imediat fiindca mirosul te gonea si estetic si functional, nu stiai ce mirosi!
Acum, apa este limpede si verzui albastruie pentru ca aceasta sistematizare isi face efectul, iar ecosistemul isi revine.
Hidroamenajarea se refera si la un sistem de diguri si lacuri de acumulare care sa previna eventualele inundatii.
Asteptand celalat autobuz, oameni cu priviri plate, ceva mai sterse, in sensul ca nu aveau nicio asteptare de la nimic, se trezesc ca ridica ochii in sus.
Un gest care este urmat si de un altul si de un altul si tot asa, pana ce toti se uita in sus; pe cer se profileaza siluetele maiestuoase ale pescarusilor care brazdeaza aerul capitalei.
Oamenii incep sa discute intre ei, de unde au aparut, doar la mare sunt prezenti!
Pescarusii planeaza si se lanseaza in loopinguri spectaculoase scotand sunetele lor specifice si ascutite.
Se duc spre luciul apei si se ridica cu pesti in gheare, pesti care incep sa apara in Dambovita dupa multi ani de prezenta a fosfatilor, carbonatilor, azotatilor, resturilor de hartie, detergentilor si metalelor grele.
Acest lucru se petrece in 1985, cand bucurestenii au fost surprinsi de aparitia pescarusilor, neindigeni, insa odata cu o apa curata si care incepe sa fie promitatoare, au venit si ei!
Iar de atunci nu au mai plecat, acum fiind parte fireasca a peisajului orasului!
De peste 30 de ani pescarusii fac parte din biotopul citadin si zburda peste tot, la inceput cei mari, dupa care au venit si cei de talie mai mica.
Mult timp s-au minunat bucurestenii de noii lor colocatari, cum zburau cu gratie si in libertate pe cer, dadeau speranta celor care nazuiau spre aceste valori.
Semn bun pe cer, se vorbea pe la colturi!
Daca aveam de-a face cu mass media de acum, sa apara niste pasari noi sa se stabileasca intr-o localitate era breaking news!
In zilele noastre, s-au amenajat lacuri pentru pescuit in jurul Campinei, la cativa zeci de kilometri distanta si iata ca pe cerul orasului cu cele mai multe zile cu soare din tara, apar aceleasi siluete zvelte si puternice ale pescarusilor.
E destul de intrigant sa vezi pescarusi intr-un oras de munte, insa, ca si muntenii, sunt fiinte adaptabile!
Natura umple locul pe care omul il pune la dispozitie, cand este mai chibzuit, insa o sa discutam acum si despre unul din felurile in care natura este afectata de actiunile aceleiasi fiinte umane.
Un biolog din Ungaria tine o conferinta la Targul de miere de la Campina despre o adevarata cruciada pe care o poarta, inca, in tara sa si vine sa avertizeze si pe apicultorii romani.
In goana dupa productii record, fermierii utilizeaza substante neonicotinoide.
Sunt substante cu azot in compozitie si au efect neuronal asupra albinelor, aceste pesticide afecteaza sistemul lor nervos si le schimba comportamentul pana la exterminare.
Coportamentul albinelor devine anormal, asocial, obiceiul lor este ca atunci cand se intorc la stup sa dea o proba albinelor paznici ca recunoastere chimica si nu mai fac asa ceva, ba chiar atrag atentia prin anormalitatea atitudinii lor.
Ele nu rezista acestei substante si cad pe unde apuca; sunt mancate de pasari sau de broaste care, la randul lor, nu scapa de actiunea acestei substante.
Partea interesanta este ca nu se gasesc urme ale substantelor cu actiune neuronala decat in animale, in plante nu..
Multi fermieri acuzati ca au folosit asa ceva si au distrus mii de familii de albine au scapat fiindca in culturile lor nu a fost gasita substanta.
Este un fel de ”asasin perfect”, cum il denumea biologul din Ungaria, nu gasesti nicio urma!
La nivelul plantei substanta este inactiva, insa cand da de regnul animal care are sistem nervos, se activeaza.
Aceste pesticide sunt vandute de marile multinatinale si chiar in Uniunea Europeana sunt interzise, insa europarlamentarii romani au obtinut o derogare, sa mai fie, inca folosite in Romania.
Nu o singura data ai senzatia ca politicienii romani sunt impotriva propriei tari, interesele altora sunt aparate aici, ale multinatinalelor care nu realizeaza decat ca trebuie sa faca profit.
Privind mai atent, cam peste tot dai de asemena politicieni!
Da-i incolo de oameni, doar se tot inmultesc!
Se folosesc substante create pentru seminte modificate genetic, sa fie folosite impreuna, sa fie cumparate de la acelasi producator, plantele sunt “spalate pe creierul lor” biochimic si nu mai reactioneaza normal.
Semintele nu mai dau rod si mereu trebuiesc cumparate altele, cu pesticidul aferent, sunt lucruri cunoscute de orice fermier care foloseste asa ceva.
Plantele sunt pervertite la scara mare, iar animalele, albine, pasari, reptile si mamifere sunt afectate. Omul este imun?!
Desigur ca nu, omul este salvat de foametea mondiala!
Hai sa vedem niste date despre asa-zisa foamete; peste 70 la suta din terenurile agricole sunt folosite ca mancare pentru cresterea animalelor, pentru consumul uman.
Poluarea generata de aceasta crestere a animalelor pentru consumul uman este mai mare decat industria auto si aerospatiala la un loc!
Consumul de apa folosit in abatoarele lumii ar putea sa alimenteze cu apa calda si rece oriunde este nevoie, acest lucru insemnand conditii decente de viata pentru toata populatia globului!
Aparenta solutie gasita de neozelandezi si australieni pentru a reduce poluarea, sa puna saci colectori la dosurile vacilor ca sa micsoreze dioxidul de carbon din atmosfera este chiar o gluma pe principiul sa salvam friptura!
Anual sunt sacrificate miliarde de pui, pe locul doi, miliarde de porci, iar restul, vaci, rate, gaste, curcani, oi, capre si altele, cu sutele de milioane.
Un total anual al animalelor sacrificate pentru consum se ridica la aproape 65 de miliarde, iar acestea sunt doar cele numerotate in abatoare oficiale.
Nu mai vorbim de ce face gospodarul in batatura lui, un fel de animaloucidere domestica, cum este violenta domestica, cand sotul isi bate sotia sau sotia sotul, in cazuri mai rare.
In 2015 populatia globului era de 7,3 miliarde de indivizi; perceputa global, aceasta populatie ucide cu aproape de zece ori mai multe animale ca sa le manance.
Zeciuiala este o matematica biblica, aceasta societate umana a ajuns la un prag, mai are putin si il depaseste!
Dar ne consideram civilizati si chiar credem despre altii, care, in realitate au aceleasi obiceiuri ca si noi, ca sunt mai primitivi, exemplu fiind conflictul intre fanatismul religios si religiozitatea economiei de piata!
Unii vor sa isi apere traditia in fata asaltului multinationalei, dar traditia sa nu ofera solutii, doar gusturi diferite.
Efectele sunt tot bazate pe uciderea semenilor nostri din lumea regnului animal, daca vorbim doar de plante, tot tratate termic, tot o toxicitate, doar ca este mai nemoderna, mai traditionala.
Cum spuneam despre albine, care capata comportamente antisociale fata de cei care formeaza stupul, omul mananca si carnea animalelor care sunt crescute cu aceste substante cu efect neuronal si plantele tratate astfel.
Pentru cine citeste, uita-te in jur si vezi comportamentul oamenilor, vezi cum reactioneaza.
Este posibil sa sesizezi multe comportamente care nu au logica nici sociala si nici de bun simt; daca alimentatia traditionala, cu carne si cu mult foc, determina o anestezie care duce individul intr-o stare de blegeala, aceasta forma de anestezie stimulata neurochimic, puternic azotata, determina o anestezie agresiva.
Pe langa faptul ca nu esti constient de valorile reale si de sensul vietii, esti si virulent, agresiv si agitat.
Nu este intamplator ca a crescut gradul de evenimente violente in trafic si in manifestari sportive sau culturale!
Este de ajuns sa vedem ca daca animalele nu sunt asa de adaptate la creatiile noastre chimice, nici noi nu suntem, dar pana ne luam dupa animale suntem si violenti, fara justificare.
Fara o justificare care sa aiba si o minima logica, nu ca violenta ar avea vreodata o logica; cum s-ar spune, daca tot m-am comportat aiurea, macar sa stiu de ce!
Chiar si cu modul acesta de alimentatie daca ar fi just distribuit, planeta ar putea sustine cel putin o populatie dubla.
Aparenta conspiratie a intoxicarii alimentatiei globale si a prezentarii unei foamete mondiale, reprezinta doar o conspiratie a lacomiei.
Lacomia reprezinta conspiratia cea mai bine organizata, ea nu are un lider, toti lacomii se vor sefi, iar colaborarea intre ei este doar temporara.
Mentalitatea societatii de consum nu exista in natura, animalele nu mananca mai mult decat au nevoie, zebrele nu cara dupa ele baloti de iarba ca sa isi faca provizii sau rechinii nu isi fac crescatorii de pesti ca sa le vanda altora, iar armonia biosistemelor nu este deloc alterata.
In filozofia inconstientei pusa pe altarul zeului profit, unii au impresia ca a consuma mult si fara sa pui nimic in loc inseamna progres!
Ce este valabil de-a lungul istoriei este si acum, cei cu un nivel de constiinta mai redus fac galagia cea mai mare, pigmentata cu fonduri care cumpara argumentatii cu fatada academica!
Aantajul celui care urmeaza un sens universal este felul colaborarii cu cei care urmeaza acest sens; aici fiecare ofera nu se urca peste capetele altora!
In ciuda cifrelor aparent mari, mare este germenele puternic al evolutiei, al aparitiei celor care realizeaza ca stiinta se impleteste cu spiritualitatea si ca alimentatia nu este un scop ci un instrument.
Cifrele mari sunt doar rezistenta la evolutie, iar aceasta rezistenta este mai spectaculoasa, insa nu este eficienta, nu urmeaza indicatorul sensului.
Fiinta umana nu este fiziologic proiectata pentru consumul de carne, iar acest lucru il poate constata orice student in primul an la medicina.
Ca se poate adapta, fireste, doar regnul uman are alta energie decat cel animal, insa adaptarea este doar ragazul de a intelege nu o solutie.
Omnivor este un termen cochet dat de somitati dupa o masa imbelsugata ca sa isi justifice festinul!
Faptul ca mai multi oameni incep sa aprecieze curentele raw vegane sau vegetarian nu este doar o moda, ci este drumul firesc pe care merge fiinta umana.
Ca este perceputa ca un curent sau ca un moft, bine ca este perceputa intr-un fel!
Realitatea duce individul spre evolutie, iar aceasta inseamna doar renuntarea la ceea ce nu mai este necesar pentru a folosi ceea este util in prezent.
Aici ma refer la alimentatie in context mai larg, spiritual, vrem sau nu, faptul ca devenim fiinte mai luminate ne aduce modificari si in obiceiurile alimentare.
Gestul biologic, alimentar, face parte din primul nivel de perceptie al revenirii pe un sens normal al vietii care nu a plecat niciodata de langa noi, doar ca am fost mai preocupati de alte meniuri.
Gandirea devine mai imaginativa si mai originala, limpezimea felului in care este inteleasa lumea din jurul nostru devine mai transparenta.
Se mai numeste trezire, iar acesta este un proces continuu.
O revenire a constiintei la sensul ei firesc, universal, este peste tot prezenta pe minunata noastra planeta, nu este spectaculoasa, insa este profunda, nu este agresiva, insa este puternica!
Am inceput de la pescarusi si am continuat cu albine pana am ajuns la oameni, parafrazand pe Papa Ioan Paul cand a fost intrebat daca crede in existenta extraterestrilor, toti sunt copii Domnului.
Toate ne privesc daca stim sa le admiram si din orice unghi ne-am uita privim in centrul Universului!
Atat pentru incepatori cat si pentru avansati, daca ar exista asa ceva, se poate incerca cu o oglinda!

MarcelAlyna
12.04.2016
Bucuresti

Albina Nina

Sticluta de cafea are pe ea o eticheta albastra si un capacel care este tot albastru; a stiut sa se asorteze, sa fie la moda.
De fapt, este asortata si cu geaca albastra care ma echipeaza, cum a stiut ea sa se adapteze conditiilor de mediu…
Din cate imi amintesc nu am luat geaca albastra ca sa ma asortez cu sticluta de cafea si nici ea capacelul albastru ca sa nu iasa in evidenta!
Mica platforma din capatul scarilor de la intrarea in Casa Tineretului din Campina este marginita de o balustrada metalica cu profil patrat, asa ca am unde sa pun cafeaua.
Standul este amenajat, la locul lui, sub scara, forfota expozantilor este una de inceput de targ, amenajari de stand si aduceri de marfa de la masinile mai mici sau mari parcate cat se poate de aproape.
Mai este si agitatia organizatorilor care isi monteaza aparatele de sonorizare pe langa noi, trebuie sa vina primarul si consilierii, reprezentanti ai oraselor infratite cu Campina, plus concursurile organizate de administratori.
Este deschis si pentru public, in sensul ca poate sa vina si unii chiar incep sa treaca printre standuri, dar deschiderea oficiala este dupa ora 11.
Se aduna oficialitatile care pun umarul la evenimentul orasului, de fapt, incep discursurile si se evoca istoricul acestei manifestari.
Mihai sau “sufletul petrecerii”, cum ii mai spunem in gluma si in serios, este in costum popular si se apropie de grupul oficial chiar la partea cu istoricul evenimentului.
Aici se spune ca prima atestare a apiculturii in Campina este de acum cinci sute de ani, notata in registrele de taxa vamala de la poarta cetatii brasovene, cand un campinean a cerut sa aduca produse d-ale stupului spre vanzare, in cetate.
Pana la urma se dovedeste ca el a declarat ca este din Campina, putea fi de oriunde din localitatile apropiate, insa asa este mentionata activitatea apicola in zona.
Privindu-l pe Mihai in costum popular, imi vine sa il intreb ce a facut acum 500 de ani si de ce s-a dus cu d-ale stupului la Brasov!
https://ro-ro.facebook.com/aavph
Probabil ca a plecat acolo ca sa aiba un istoric pentru ce se petrece acum!
Printre cei care umbla peste tot, mai apare o figura cunoscuta cu o liza plina cu cutii, alura concentrata si ferma pe drumul sau spre standul aflat la nivelul urmator, un fel de etajul unu.
Seamana cu Dorin cu uleiurile, are aceleasi tipuri de creme, uleiuri si pulberi deshidratate, iar cand vorbesti cu el iti dai seama ca este chiar cel despre care vorbim.
http://www.ulei-natural.eu/
Standul nostru este la locul sau, oficialii au terminat prezentarea, incep concursurile, ”cel mai mare mancator de miere”, ”cel mai bun degustator de miere” si ”cel mai dulce cuplu iubitor de miere”.
La ”cel mai mare mancator de miere” participa si unul dintre baietii care colaboreaza cu organizatorii Targului; castiga de vreo trei ani competitia; pana anul trecut trebuia sa bea un borcan de miere intr-un timp scurt, practic sa o lase sa curga pe esofag in interiorul corpului si cine o depoziteaza cel mai repede castiga.
Acum s-a apelat la o solutie ceva mai civilizata, sa termine un borcan de 400 de grame de miere cu o lingurita.
Triplul campion in depozitare si-a pierdut titlul in favoarea cuiva care stie sa foloseasca tacamurile.
Ici-colo, mai apare o silueta pe care nu ai cum sa o ratezi, este prezenta in fiecare an, are doi metri inaltime, dungi galben cu negru pe corp, un cap urias cu doua antene asezate deasupra capului.
O stie toata lumea si o saluta, unii o ocolesc, altii se ascund, mai ales daca sunt copii mai speriosi si aceasta calitate este ajutata si de parinti sa se dezvolte; insa mai multi decat cei care se ascund sunt cei care vin sa ii vorbeasca si sa faca poze cu aceasta fiinta.
Este mascota targului si se numeste Albina Nina!
In aproape fiecare an este altcineva imbracat in costumul ei, unii nu mai au cum sa vina sau de ce, altii poate isi schimba dimensiunile, fiindca e necesar sa ai o silueta de Asterix, nu de Obelix, ca sa intri in acest costum.
Cum sunt cei care joaca in filme cu supereroi, Batman, Spiderman sau altii ca ei, ideea a ceea ce face personajul este importanta, ce actor intra in costumul respectiv tine de abilitatile sale de a se ridica la nivelul personajului pe care il imbraca.
Multi au jucat Batman sau Spiderman, insa trebuie sa fie personaj pozitiv fiindca asa cere caracterul istoriei create in jurul acelui costum.
Iti poti imagina ce idei ciudate puteau sa treaca prin mintea actorului imbracat in Spiderman, dar el trebuia sa fie baiatul bun chiar daca ii venea sa nu se comporte ca atare!
Pusi toti la un loc ar iesi un bal mascat pe cinste!
Albina Nina este un erou in felul ei, fiindca in afara de dimensiuni ceva mai mari decat o albina obisnuita, nu face lucruri spectaculoase.
Unul din personajele din interiorul Albinei Nina de acum cativa ani a fost foarte interesat de standul nostru si am discutat si aratat multe din ceea ce aveam de oferit.
Intre doua poze tot venea sa mai se lamureasca cu diverse aspecte ce tin de gandire si legatura ei cu alimentatia si de ce exista o aemenea legatura.
L-am inteles de ce intreaba fiindca el era interesat de aceste lucruri si mai putin personajul pe care il juca; Albina Nina nu ar fi intrebat asa ceva, facea poze in continuare, dar cel care o imbracase era interesat!
Pe o strada din Bucuresti, la cateva luni dupa aceea ne intalnim cu cineva care ne saluta si intra direct in subiect.
Se vedea ca stie cu ce ne ocupam, ce facem si de ce, insa nu reuseam niciunul dintre noi sa il reperam, de unde ne cunoastem.
Cand il intrebam ne spune ca este Albina Nina!
“Data trecuta aveai cam doi metri si un cap mare cu doua antene pe el”, ii spun.
“M-am schimbat ca sa pot termina facultatea”, se amuza amicul.
Asa ca Albina Nina are si studii, probabil adunate de la fiecare care a trecut prin aceasta experienta a costumului ei.
Incepe dansul celor care vin si pleaca, trec peste tot si se uita pe unde au nevoie, desi de multe ori stim la modul inconstient de ce anume avem nevoie cu adevarat.
Cand realizam ca lucrurile care ne apar in cale sunt cele de care chiar avem nevoie lucram cu aceasta Credinta care se manifesta inconstient.
Constientul este cel care are lista de cumparaturi, inconstientul este cel care iti probeaza Credinta, ia sa vad cu ce am de-a face aici fiindca nu ma gandisem la asa ceva!?
Asa trec multi care au drumul lor, calea lor; sa observi fluxurile de oameni de la o asemenea manifestatie este ca si cum ai vedea viata per ansamblu si cum o traiesc particular oamenii.
Este aceeasi viata, dar cu o infinitate de interpretari!
Lucrul acesta mai poate fi denumit si originalitate, iar ea este autentica cand urmeaza sensul vietii, cand drumul duce la Roma ca spitele unei roti de bicicleta in butuc, indiferent de unde pornesc.
Multi isi traiesc vietile ascunsi sub un costum in care isi prezinta o fatada, dar in interior este cu totul altceva, prin obisnuinta ajungand sa se confunde cu costumul.
Costumul este format din ideile preconcepute, din acceptarea greselilor societatii in care traim ca fiind adevaruri, dar e vorba mai ales de acceptare.
Acesta este cuvantul cheie in ideea noastra, acceptarea, lipsa de curajul verificarii si de a vorbi in numele consecintelor, nu al tau.
Starea de ipocrizie sociala cronica generalizata determina o adevarata productie de costume intre tine si tine, nu ajungi la esenta fiintei fiindca ai pus intre voi un Armani antiglont ca sa fii sigur.
Ipocrizia fiind generalizata pare sinceritate!
Daca tot ne plac in asemenea masura costumele, putem iesi din aparentul cerc vicios tot printr-un costum, dar unul care sa ne dea curajul de a ajunge la noi.
Imbracat in costumul lui Spiderman sau Wonderwoman nu o sa arunci seminte pe jos si nici nu claxonezi sau injuri in trafic; nu e demnitatea Supereroului!
Chiar daca in interiorul lui, am cam vrea sa mai aruncam ceva pe jos, sa mai balacarim pe unul sau pe altul, dar nu ne lasa costumul, ne facem de ras ideea care a creat acest costum!
Exista niste pasi simpli care se preteaza oricui, atat celor care vor sa isi croiasca un costum pe care sa il aiba ca model si sa mearga si ei inainte cat si pentru cei care au iesit din el si merg pe picioarele lor.
Costumul incepe sa se construiasca cu un zambet, nu este un semn de egoism daca ti-l adresezi tie sa vezi cum ti se lumineaza fata si dai si altora din aceasta calitate.
Urmeaza bunul simt al autostapanirii de sine si capacitatea de a oferi un cuvant cald si un gest de sprijin de cate ori este necesar.
Altfel spus, capacitatea de a oferi, iar ea se refera la lucruri universale, ca energiile despre care vorbim mai sus si care sunt mereu pe stoc, daca ne uitam dupa ele.
Nu este greu sa realizezi ca supereroul intr-o societate ce are mare nevoie de evolutie este cel care se comporta normal.
Unul dintre sefii de la receptia hotelui Casei Tineretului, priveste cu responsabilitate catre cei din jurul sau.
Poate si el si chiar mai bine, cum se spune, ma gandeam, cand una dintre fetele de la un stand de luat si dat, eventual, tensiune arteriala, vrea sa lase cateva lucruri dupa receptie pana a doua zi.
“Voi puteti sa le lasati, nu ca asta care si-a lasat costumul aici si a plecat”, spune el aratand catre costumul Albinei Nina.
Doar ca acest costum era locuit, el doar se asezase sa se mai relaxeze putin, asa ca s-a ridicat in picioare si a plecat.
Nu starnesti nici huiduieli si nici ropote de aplauze daca tii conferinte unui depozit de haine, tovarasul de la recepetie a avut un spectator si acela prezent.
In general, e util sa folosesti discernamantul, fiindca e posibil sa te adresezi unor costume care au si pe cineva inauntru!

MarcelAlyna
12.03.2016
Bucuresti