Energia unei scene
Este un obicei care tine de ritmurile unui program sa coboram la o cafea si la o tigara sau doua, in functie de cat dureaza discutia.
La fel facem si astazi, ne luam cafelele de la expresorul din hol si coboram cu liftul cele patru etaje, dupa care iesim in mica curte interioara.
Aici este o banca, o scrumiera adusa tot de noi si o alta incinta care este imbracata in termopan, dar libera de contract, in sensul ca nu este inchiriata.
Este evident ca vorbim despre o cladire de birouri, in care se afla si biroul firmei la care socializez; sunt momente in care ma si distrez!
Zona aceasta inchisa cu termopan imi aminteste de o expresie a celor din grupul Divertis, cand un cetatean care dorea sa fie primar spunea ca daca ma alegeti, promit, trebuie mereu sa se spuna acest termen, inchid tot satul cu termopan!
Ne aprindem tigarile si ne savuram cafelele, cand ma uit inauntrul camerei cu pricina; este lipsita de orice fel de mobilier, doar cu o banca si doua scaune puse in fata ei; a bancii.
“Pare o amenajare de sala de teatru mai neconventional, cu buget redus dar cu mesaj mare, o banca si doua scaune”, le spun celor doi amici.
Se uita si ei si realizeaza ca este interesant, asa cum arata. Si mie imi pare interesant, dar dezvolt ideea, o banca, pe care pot sta doua-trei persoane si doua scaune.
Ce se poate intampla din acest moment?
Sa vina un om sa stea pe banca si inca doi sa stea pe cele doua scaune!
Ce fac acesti oameni?
Presupunem ca se cunosc, si-au dat intalnire si de aici incepe actul nostru artistic, teatral, incepe actiunea.
Actiunea inseamna ca incep sa discute, sa isi impartaseasca ce mai este in viata lor, ce ziare au mai citit, pe ce site-uri au mai intrat, ce aplicatii si-au mai instalat pe telefoanele lor mai destepte ca ei.
Dar daca nu se cunosc si nu si-au dat intalnire?
Atunci se ignora, pana cand unul are curajul sa ceara un foc, de exemplu, de aici se determina un soi de dialog si se ajunge de la pisica si catel, la purcel si copil, la subiecte importante sau doar teoretice.
Cum ar fi starea generala a societatii si aspectele ei prezente, daca vorbim de acum este aspectul migrantului, daca vorbim din trecutul apropiat este situatia din estul Ucrainei, daca vorbim din viitor este responsabilitatea prezentului.
Scuze, despre asa ceva se discuta mai rar!
Doar un decor ipotetic pentru derularea unor idei care sunt emise de niste personaje, orice lucru aparent banal inspira viata daca imaginatia este suficient de vie!
Daca tot discutam despre banalitati, lucruri uzuale si plictisitoare prin prezenta lor ritmica, putem vorbi si despre Targul de Apicultura de pe platforma apicola din Baneasa, Bucuresti, care este ritmic, dar deloc plictisitor.
Cine este familiarizat cu articolele anterioare despre asa ceva o sa revada aceleasi personaje, acelasi tip de manifestare, pana si amplasarea standurilor.
Insa Soarele a stralucit altfel, ar spune cineva cu suflet de poet, si ar avea dreptate!
Vom mai descrie oamenii minunati care sunt ritmici, care au calendarul unei vieti in armonie cu viata, o sa mai plictisim mentalitatile amorfe cu revenirile in actualitate.
De data aceasta este un detaliu minunat care implica legatura pe care cei care se regasesc in firesc, nu este gresit sa spunem in Spirit, o realizeaza prin simtul umorului.
E o gluma faptul ca suntem, de ce nu ar fi amuzant gestul de a exista?!
Tot suntem la targul de apicultura, dacul nostru Bodnariu mustaceste la umbra si se uita la standul celor de vis a vis.
Vine un cetatean de pe alee si il intreaba daca are ceva de calitate si la un pret bun; atunci, amicul nostru ii spune ca el are cea mai proasta miere la cel mai mare pret, iar cei de peste drum cea mai buna la cel mai mic pret!
Cetateanul are niste momente de buimaceala, se amuza si cei de peste drum; la asa intrebare asa raspuns!
Se uita si la mine, dar si eu ma uit la el, asa ca suntem chit!
Revenind in dimensiunea metafizica a celor de la piesa de teatru, cei trei care stau de vorba se distreaza pe seama aventurilor celui de la targul de miere.
“Bine ca te-ai uitat si tu!”, ii spune cel de pe scaunul din stanga.
Nu ca ar avea importanta care scaun este, noi presupunem ca cel de pe banca a povestit treaba aceasta.
Detaliile fizice le face regizorul cand le pune in scena, stie cum sa ii aseze, ce sa spuna si de unde pica lumina potrivita.
“La un moment dat, apare la stand un om care ia azymele cu kilogramele, indiferent unde ne prinde:, spune cel de pe banca.
“Stia ca sunteti acolo?”, intreaba cel de pe scaunul din dreapta.
“Nici nu conteaza, pentru el trebuia sa fim acolo, noi nu i-am spus nimic, nici nu avem cum sa il contactam!”
“Nu inteleg nimic, a venit asa la sigur?!” se minuneaza cel de pe scaunul din stanga.
“A venit sa isi ia azymele fara sa se indoiasca ca nu suntem prezenti. Vezi tu, cand iti asumi o angajare intr-un proces trebuie sa fii acolo unde trebuie, cand trebuie, cu ce e necesar. E ca si cum ai fi angajat la o firma; te-ai inteles cu oamenii aceia ca se pot baza pe tine.”
Cel de pe scaunul din dreapta isi aprinde o tigara si se uita undeva in varful tavanului, unde se aduna valatucii de fum ai tuturor. Adica doar cei trei!
“Dar la targul acesta cu bilet de intrare cum a fost?” intreaba el.
“Avantajul unui loc in care trebuie sa platesti un bilet ca sa intri este ca cine intra stie si de ce face acest gest. Nu intra direct de pe strada si doar trece ca un gascan prin apa fara sa inteleaga ca trebuie sa mai si inoate.”, replica cel de pe banca.
“Pentru ce sa tot faci atata efort sa prezinti ceva ce inca nu este inteles suficient? Pierzi si timp si bani aiurea!” bombane cel de pe scaunul din stanga.
“Din fericire viata nu este formata din timp si bani, ca sa ai ce pierde. Cand nu ai ce pierde ai ce darui!” ii raspunde cel de pe banca.
“Am inteles, ceva rezultate morale au fost, la acest targ, cum ii spuneti voi?”, chestioneaza cel de pe scaunul din dreapta.
“Satisfactia intalnirii cu oameni care stiu si vor sa isi confirme cum pot sa contiune un mod de viata care sa ii indrepte spre ideea de civilizatie, posibilitati de colaborare in acelasi sens si directie, suna destul de limpede?”, il intreaba cel de pe banca.
“Nu pretind ca inteleg prea mult, dar pare in regula”, raspunde el.
“Dar la Sala Palatului cum a fost, Body, Mind & Spirit, parca?”, intreaba tot cel din dreapta.
“O prietena care vine pe la noi ne spune ca deja incepe sa cunoasca pe unii dintre expozanti, ca deja, putem sa parem un grup.”, ii spune cel de pe banca.
“Este chiar o gashca, in sensul constructiv,” continua el. “Langa noi este Iulia cu ceaiurile, in capatul de jos al scarilor este Dan cu mierea, dupa colt e Dorin cu uleiurile si mai pot sa iti fac un traseu al celor care fac parte din colaborarile noastre spontane!”
“Bine, dar fiecare aveti feluri diferite de a vedea lucrurile, religia, viata in ansamblul ei?!” se minuneaza cel de pe scaunul din stanga.
“Ce ne leaga este capacitatea de a ne recunoaste universalitatea din fiecare, indiferent de formele de manifestare. Elta nu accentueaza diferentele, ci pune la treaba asemanarile, ca Omul sa realizeze ca este Unic si Universal!” explica cel de pe banca.
“E clar ca nu esti un ciudat, tu si cei care iti seamana, doar ganditi altfel decat sunt oamenii obisnuiti, cel putin de pe aceasta planeta, cum iti place sa spui!” spune cel de pe scaunul din stanga.
Will Shakespeare spunea ca viata este o scena si are dreptate; este o scena pe care o construim noi si tot noi jucam pe ea.
Scena este energizata de personajele care se perinda pe ea, capata vibratia vietii in functie de faptele lor.
Este la locul ei ca efect al metafizicului materializat in povestea desfasurata de personaje, nu cauza povestii!
Asocierea celor trei targuri intr-o forma oarecum artistica, cel de miere, V for Verde si Body, Mind $ Spirit este o posibilitate de a descoperi esenta lucrurilor aparent disparate.
Ce uneste este mai puternic ca forta, decat ceea ce desparte!
Face parte din aceste elemente universal valabile care se regasesc in toate aspectele a ceea ce cunoastem, de la microcosmos la macrocosmos, de la paducelul de padure la bacteria imperiala de pe Marte!
Intre noi fie vorba, de paducel am mai auzit, dar de bacteria aceea imperiala, inca nu!
Universalitatea se realizeaza prin asocieri de originalitati; un element original, fie ca este o persoana sau altceva, este un element universal.
Ceea ce face diferenta si arata ca se poate continua un sens evolutiv este capacitatea de asociere; iar lucrul acesta inseamna sa fii constient de faptul ca nu iti convin multe lucruri fiindca sunt originale, sunt altfel.
Nu sunt ca tine cum nici tu nu esti ca altii!
Dar ceea ce se poate realiza este asocierea si colaborarea, in felul acesta fiecare sacrifica ceva, acesta este aspectul esential in colaborare, nu atat cat ce oferi, dar cat esti capabil sa sacrifici.
Orice este sacrificat este balast, sunt lucruri de care nu avem nevoie, da, ca asa ne-am obisnuit cu ele ca nu ne vine sa le lasam si pe ele sa evolueze in alta parte.
Egoismul gandeste ingust, iar in categoria aceaste intra si fanatismul sau ideile fixe de orice fel; colaborarea reprezinta acest tip de sacrificiu care este una cu credinta.
Indiferent de faptul ca ceilalti sunt altfel decat noi si noi facem un sacrificiu sa colaboram cu ei si ei fac acelasi lucru ca sa colaboreze cu noi.
Daca le apreciezi gestul, este posibil sa o faca si ei, insa nu te astepta la nimic; asa ai posibilitatea de a avea acces la tot!
Rezultatele unei actiuni facute prin colaborare au vibratia spiritului, a celui care se depaseste pe el ca sa existe un rezultat ce are energie si continuitate.
Ca sa fii mai bun decat ai fost este simplu; realizeaza ca mereu ai fost cum a trebuit, nu mai rau sau mai bun; fii mereu mai altfel, mai unic!
Lipsa de deschidere fata de tine se vede prin felul in care te manifesti in societate, ce emiti, ce vorbe spui sau scrii, frustrarea se percepe printr-o lasitate agresiva.
La standul Elta, vin cei din familia spirituala, oameni pe care ii stim mai demult sau care se prezinta acum.
Anul trecut am mai fost la V for Verde, tot la Casa Universitarilor si am avut locul langa soba pe care am amenajat-o; la fel am facut si acum, am particularizat-o ca sa nu ramana doar o soba, ci un edificiu, ce poate fi denumit in limbaj profan si soba!
MarcelAlyna
25 octombrie 2015
Bucuresti
Povestea pâinii la Viscri
Dimineața. Rază de soare printre obloanele de culoare de praf de mentă sălbatică…cântec de leagăn de trezire…sunete de clopoței, muget, behăit, tropot de copite…alunecă spre pajiște…încetează și lătratul câinilor…rămân cu cântecul tăcut al lucrurilor și al culorilor din jur…o masă suflet, covor suflet, cănuțe de lut suflet…toate au ceva albastru…frumusețea și cumințenia lucrurilor mă așază drept. Ies să salut lumea… mai întâi soarele, roua…apar primii participanți la înviorarea de dimineață cu Mimi Walter.
Aduc și spăl fructele pentru toată lumea: cireșe, caise, piersici, pepeni, banane. O îmbrățișez pe Mimi…ea aduce plantele pentru raw mix în fiecare dimineață: urzica, roinița, mentă, racovină și sclipeți! Sclip, sclip, mai pun banane, curmale și apă…mix…licoarea e foarte bună.
Ne cheamă câmpul cu florile, cu plantele, cu cântecul…dacă rămâi puțin singur poți asculta…cântătoare, zornăitoare, foșnitoare…instrumentația…fundalul e tăcerea înaltă a florilor, refrenul… devin liniște, devin cer pentru pasărea recunoștinței.
Vreau să o ascult și pe Mimi…despre plantele sălbatice…barba caprei e dulce, pelinul e guma de mestecat naturală, gustăm frunzele de tei, frunza de sunătoare e ca o sită, se folosește în est ca leac pentru ficat iar în vest e leac pentru depresie…usturoiul e și sălbatic…o căpățână de floare violet intens cu semințe violet pe o tulpină înaltă și subțire.
Usturoiul, sălbatic sau de grădină, e cel mai iubit, cel mai dorit, mereu prezent și mereu mai trebuie puțin la fiecare masă fără fructe.
Aduc din beci și din grădină tot ce avem nevoie pentru masa de prânz. Preparăm, pregătim hrana vie : ciorba de tarhon ardelenească, ciorba de legume cu borș după o rețetă de la Elta, hrișca bătută cu ceapa călită la rece, conopidă cu sos alb de usturoi, mazăre verde proaspăt culeasă cu sos de usturoi și mentă, tabouleh, pesto de migdale pe felii de gulie, salată de rădăcinoase cu maioneză de pudră de baobab și multe salate verzi.
Mei fiert este aproape de fiecare dată la masă, străvechea mămăligă a românilor, pentru cine are nevoie.
Și pâinea de tărâțe de la Elta… azima la toate mesele…amintesc că trebuie mestecată bine pentru a fi savurată, nu pot vorbi despre beneficiile pentru digestie si celelalte beneficii, am să trimit link la pagina Elta Universitate
http://www.eltauniversitate.ro/painea-naturala/painea-naturala-prezentare-generala
Aș spune că e o combinație de tărâță de grâu și apă, simplă și bogată ca o metaforă, aridă ca o știință pură, dulce ca o smerenie…
La plecare, mulțumirile curg înainte și înapoi. E multă lumină.
Mulțumesc participanților la seminar pentru implicarea la bucătarie, pentru căldura și frumusețea cu care mă simt înconjurată.
Mulțumesc Mihaelei Walter pentru încrederea și onoarea ce mi a acordat invitându mă alături de ea la găsirea paradisului de la Viscri, special Viscri 125.
http://hrana-vie.blogspot.ro/2015_04_01_archive.html
Mulțumesc Marcel&Alyna pentru pachetul cu surprize dulci, prunele și vișinele întregi în miere au fost cele mai îndrăgite. Azima e pe gustul copiilor… Prietenia voastră, cea mai dulce floare!
Celelalte mulțumiri sunt fără cuvinte…
Mirela din Mediaș
Si povestea merge mai departe…
Azima vine de departe si este folosita de oameni inainte de inventarea termenului industrializare; odata creat acest cuvant, el se intrupeaza.
Industrializarea este buna pentru realizarea masinilor unelte, automobilelor, lucruri necesare si folosite pe scara larga.
Insa, in domenii unde particularizarea si individualizarea sunt necesare, nu isi mai are rostul; iar unul din aceste domenii este alimentatia.
Odata industrializata si chimizata nu isi manifesta menirea de a ajuta fiinta umana in drumul sau spre evolutie, dimpotriva.
Ai descris splendid, Mirela, frunza de sunatoare ca o interfata intre est si vest, pentru cei din est este leac pentru ficat, iar pentru cei din vest leac pentru depresie.
Odata cu deformarea alimentatiei pe cei din vest ii apuca depresia, afectiunile hepatice sunt cronicizate; in est mai au ragazul sa realizeze ca exista si ficatul si ca ceva nu functioneaza cum trebuie.
Trebuie sa bata sunatoarea gongul sa evolueze Omul!
Painea Elta este realizata in cadrul Eltei Universitate din 1996, , rolul sau major fiind purificarea traseului digestiv, curatarea sa de flora microbiana toxica.
O mare parte din afectiunile populatiei sunt datorate unei toxicitati excesive, iar o detoxifiere ajuta corpul sa isi revina la parametrii sai normali.
Acesta lucru il face si Painea Elta – Azima, cazurile si exemplele de-a lungul anilor fiind edificatoare, de la reglari glicemice pana la banalele, dar importantele readuceri ale ph-ului in parametrii optimi.
Ea a umblat prin multe parti ale minunatei noastre planete, de la Toronto pana la Seul, de la New York pana la Roma, Stokholm, Munchen, Tecuci sau Ibanesti Padure.
Datorita meritelor si vibratiei sale, prin insasi existenta ei doreste sa ajute, asa “gandeste“ ea; in acest fel a intrat in rezonanta cu oameni care fac acelasi lucru, mai constient sau mai incipient.
Datorita Mirelei careia ii multumim si pe aceasta cale, a ajuns si la alti oameni care o apreciaza, oameni care, de fapt se apreciaza pe ei ca existenta si ca fiinte spirituale, dincolo de factorul alimentar.
O vibratie spirituala are un aer nobil, azima este o printesa care a ajuns printre nobili la Viscri, unde deja exista propietati regale.
MarcelAlyna – Elta Universitate
19.07.2015
Body, Mind & Spirit – Brasov
(8 – 10 mai 2015)
Un pusti trece victorios mancand din ceva, putea sa fie si un fruct si o placinta, ii daduse o forma specifica din care nu mai realizezi despre ce este vorba.
Bunicul lui vine in urma sa la cativa metri, mai putin victorios, dar mai solemn si cu o privire responsabila.
In deschiderea parculetului din centrul Brasovului este o placa mare pe care scrie si sunt si desenate, avertismente; nu ai voie cu caini dezlegati si fara botnita, nu ai voie cu role, nu ai voie cu biciclete si mai era ceva care parea un individ in alergare.
“Dar ce ai voie?!”, m-am intrebat si am aprins o tigara. Pe panou nu era nicio tigara taiata, asa ca se putea. Deocamdata, in functie de ce mai debiteaza mintile frustrate care pot decide legi sociale!
E adevarat, poate in urma acestor avertismente, oamenii mergeau pe alei, linistiti, fara sa tulbure prea mult aerul; asa mi-a picat si fisa, avertismentul un pic neclar nu era despre alergare, ci despre calcatul pe iarba.
Probabil niste fizicieni s-au gandit la asa ceva, iarba creste antigravitational, iar forta exercitata de pasul uman este gravitationala.
La intalnirea dintre cele doua forte se turteste si iarba si, probabil, se taseaza talpa piciorului, in sus!
Peste drum se afla hotelul ARO care gazduieste editia de primavara a Festivalului Body, Mind & Spirit din Brasov, iar motivul pentru care ma aflam in parculet il reprezinta iesirea la o tigara dupa ce ne amenajam standul in interior.
Se vede muntele Tampa tronand peste oras, iar Brasov este scris cu litere mai mari de o schioapa, poate de doua, pe munte.
Spatial, locul destinat festivalului este ceva mai mic decat la Sala Palatului din Bucuresti, insa este firesc, se adapteaza si organizatorii la ce gasesc.
De data aceasta ne aflam intr-un colt, in stanga noastra este o cunostinta cu sucuri naturale de mere, in dreapta noastra este un perete de incredere si in fata un stand cu cristale si minerale de tot felul.
Ca un soi de dezmortire, incepem sa ne adunam fiecare de pe unde a venit, ne recunoastem ne salutam, iar cu unele mici exceptii, ne stim si de pe la alte targuri si expozitii.
Este normal ca nu am cum sa trec cu vederea pe etern prezentul Costica Dorneanu, probabil ca daca nu as fi pomenit de el, cei familiarizati deja s-ar fi intrebat pe unde e?!
O buna perioada umbla ca un cuc in diverse cuiburi, a se citi standuri, pana si-a gasit si el unul disponibil, doar al lui.
Iulia de la Bacau cu Farmacia Naturii, http://www.farmacianaturii.ro/, daca ar fi sa nu ii fac reclama as spune ca la acel stand gasesti aproape totul despre plante si ceaiuri, in ideea sa iti si foloseasca, nu doar marketing.
Dupa experientele de la Bucuresti unde am avut ocazia sa stam pe langa scena, acum a fost unul dintre primele lucruri de care ne-am interesat, unde este scena, ca sa stim cum sa ne ferim!?
Probabil ca nici spatiul nu permitea, de data aceasta nu a mai fost zumzaiala si chiote!
Tot cautand scena ca sa fim siguri ca nu exista, deschid o usa si cand sa intru dau de un zid, cine intra ceva mai grabit pateste ca in desene animate si se mai trezeste in nas cu o mostra de umor ardelean.
Exista program de conferite, primul pe lista fiind Costica, doar asa ii sade bine unui Dragon de Apa si Gemeni, dupa care au urmat diverse prezentari in cele trei zile.
Stie sa isi faca simtita prezenta, dimineata se aude prin sala un fel “TTZZZAAA”, ar fi fost un “Neatza”.
“Iar nu respecti legile fizicii Costica?”, l-am luat repede sa nu apuce sa scoata sunetul prin apropiere.
“Cum asa, eu nu respect legile?!”
“De la tine intai vine sunetul si dupa aceea lumina”.
Cu mai multa sau mai putina eficienta sau apropiere de adevar, in aceasta perioada s-a creat o stare de coeziune intre participanti.
Usor, timid, ferm si abundent, misuna si publicul printre standuri; avem ocazia sa ne intlanim cu diverse cunostiinte, prieteni de prin filialele Elta care locuiesc sau au drum prin Brasov.
La o simpla enumerare, ne intalnim cu Magda Soroiu, intre doua navete a trecut sa ne vedem, Codruta, originara de prin partea locului, Aretia, din Buzau, Bucuresti, Bran, Baia Mare, Comanesti, Cernavoda, am ales doar denumirile care incep cu “B” si “C”, poate fi declarata cetatean universal; si, nu in ultimul rand, gazda noastra din Brasov, Mirela.
Unii carcotasi pot gandi ca aveam interes sa o mentionam, insa chiar a fost pe la festival!
“Multi eltisti pe metrul patrat!”, a remarcat Alyna.
Plus altii care imi scapa, momentan, motiv pentru care imi cer scuze anticipat!
Mai mult decat altadata ne vizitam reciproc standurile, comunicarea fiind ceva mai aprofundata.
In aceste prezentari si prelegeri, fiecare arata ce are de oferit, are ceva de dat, iar acest ceva, fie ca este o tehnica, un aparat sau doar o idee, reprezinta instrumentul prin care cel care prezinta isi manifesta credinta, ca face ceva pentru ceilalti.
Ceea ce este sau ramane de baza e reprezentat de faptul ca nimeni nu te poate trata daca te vede bolnav! Iar daca te vede perfect te lasa pe Tine sa te armonizezi, daca ai nevoie!
In mare masura, de fapt intr-o masura mult mai mare, a fost o dominanta a sinceritatii aici, mai mare decat la Bucuresti sau in alte manifestari similare.
O stare prin care nu mai are sens sa vorbim despre diverse elemente de terapii si ce inseamna si mai ales ce nu inseamna ele, cat acea metoda dinamica, la indemana care nu mai are nevoie de nicio conferinta, sinceritatea!
Sinceritatea nu poate fi convertita intr-o metoda, ea nu este o tehnica, fiindca daca ar deveni asa ceva ar fi un instrument folosit cu premeditare si si-ar pierde calitatea de baza.
Se traieste, este ca si respiratia, doar si respiratia este sincera, se poate demonstra stiintific ca numai minciuna e sufocanta.
Mai nimeni, nu toti, cum se spune, sa fim sinceri, dar majoritatea celor care isi prezentau ofertele, bune sau nebune, erau una cu aceste lucruri.
Fiind asa de directa exprimarea, nu aveau cum sa nu spuna pana unde merge si care sunt limitele a ceea ce promoveaza.
Este ca un dar al celui care se deschide si devine transparent spune tot, poate ca in alte conditii nu ar fi facut chiar asa.
Langa standul de langa noi, cel cu sucuri, auzeam mereu ca “avem sucuri de mere cu pere, mere cu capsuni, mere cu visine si mere cu mere”. Cel din mere cu mere este format din mai mule tipuri de mere, unele zemoase, altele mai parfumate, nu ai cum sa nu retii, auzind toata ziua.
Dar si el ne stia povestile noastre, ne trimiteam oameni de la un stand la altul laudandu-ne reciproc.
Descoperisem impreuna un marketing care abia acum se iveste, in care dispare mentalitatea Darwinist – zoo – concurentiala, iar societatea incepe sa redescopere cum functioneaza in realitatea si natura, prin cooperare.
Sunt multe lucruri pe care Omul le poate aplica daca are curajul sa lase teama din brate; o suferinta comuna te face sa te simti in randul lumii!
Inca nu s-a lansat nimeni cu o terapie impotriva temei, baza multor patologii!
Nu trebuiesc inventate elemenete noi, cat asamblate altfel, inventiile sunt cele particulare, cum isi adapteaza fiecare un lucru general valabil la situatia sa unica.
Asa descoperi si originalitatea si de aici satisfactia ca ai ce impartasi cu ceilalti care la randul lor au ceva de oferit unic.
Pe tot ansamblul acesta Elta pune niste piese la un loc si aceste piese, momentan nu sunt mentionate impreuna in asa fel incat sa fie accesibile oricui.
Putea sa se numeasca oricum, Maritza sau Eufrosina sau Gigel, pentru cei care cred ca promovez Elta, inainte de toate este vorba de un altgoritm general valabil si functional.
Necesitatile unei societati sunt necesitatile oamenilor din care este formata, iar pe ei ii intereseaza rezultatele, nu denumirile.
Alimentatia, autoeducatia si controlul erotic sunt cei trei stalpi principali ai vietii oricui, de la presedinti la cersetori, reprezinta o treime care odata reglementata se transforma in sfanta treime.
Dar acest termen nu are legatura cu mormaiala din biserici!
Alimentatia naturala, fara carne si tratament termic, jurnalul si controlul erotic ca si instrumente se adreseaza oricui si pune la treaba individualizarea, incepi sa le adaptezi, te trezesti ca iesi dintr-o rutina in care reactionezi si intri intr-o manifestare originala in care incepi sa actionezi.
Dealtfel, reactiunea, oricat de inedita poate sa para, nu este o actiune, e doar mimetism!
Duminica seara fiecare si-a luat zborul prin alte zari, experiente care ne asteapta sa fie construite si carari ce se deschid doar daca pasim pe ele!
MarcelAlyna (Elta Universitate)
6 iunie 2015
Intalnirea painilor
Dupa doua zile petrecute la Hanul Pescaresc, combinate cu o mininaveta la salina de la Praid si in Sovata, intram in Reghin, un oras care poate fi descris simplu, ca un Targu Mures in miniatura.
Este cochet si elegant in firescul lui, nu epateaza prin mari catedrale sau constructii marete, totul pare sa aiba o marime normala, un raport bine proportionat intre dimensiunea unui om si ce vede in jurul sau.
Mergem prin centrul orasului si il cautam pe un producator de incaltaminte pe care il descoperim pe net inainte de a veni aici.
Pe site-ul sau incaltamintea arata bine si pare de calitate, la fel si preturile; acum ajungem la firma sa, o tipografie!
Pare ciudat, dar se ocupa si cu asa ceva; apare si amicul nostru, Shony, Cocos de Pamant, Berbec si Stejar, Ascendentul doar cel de sus il stie, dupa cum spune chiar el!
Ne povesteste ca are o fabricuta de incaltaminte cu 9 angajati, a avut cateva sute, plus doua magazine unde desface marfa.
Tatal sau era specialist in acest mestesug al incaltamintei si de la el a invatat meserie, iar dupa “89 cu asa ceva s-a ocupat, fiindca se pricepea.
Nedorind sa faca compromisuri, cum ar fi sa produca pentru alte firme sau ceva de genul acesta, a dat inapoi si a deschis si o firma tipografica; un pliant, o carte de vizita, o eticheta, mai iese ceva!
In felul acesta a reusit sa isi pastreze calitatea incaltarilor si sa nu devieze de la pasiunea sa reala; fiind si berbec, cu initiative, ne-a urcat in masina lui si ne-a dus la unul din magazine.
Acolo am gasit niste bocanci adevarati, ceea ce cautam de fapt si i-am povestit de bunicii mei cizmari, plus o mama care a lucrat tot in domeniul incaltamintei. Nu ca as avea mai multe mame, dar asa vine expresia!
Atmosfera se schimbase, eram, cumva, dintr-o familie ocupationala, intelegeam impreuna subtilitatile si filozofia unei incaltari bine facute.
Am uitat sa ii spun ca la infanterie este chiar mai important sa nu te bata bocancii decat sa ramai fara munitie; la o adica poti folosi pietre, dar bataturile nu bat inamicul.
Te relaxezi doar cand ramai ca personajul romanului lui Zaharia Stancu!
Lucrurile acestea sunt pretexte minunate de a cunoaste oameni, pana la urma el este patronul unei firme, de ce ar fi plimbat cu masina lui doi indivizi aparuti de undeva?!
Spune multe acest tip de comportament despre un bun simt care este innascut, nu dobandit, este original, nu mimetizat.
De aici mergem spre Ibanesti Padure, sa ne revedem cu amicul nostru Mitrut, cu fabricuta sa de bere construita cu suflet si pasiune.
Are o istorie asa de eroica aventura sa, incat nici nu ar mai conta ce profil are fabrica, insa la vibratia respectiva nu avea cum sa fie de macaroane cu plastic!
Pe masura ce ne apropiem de curtea sa, incepem sa recunoastem zona, casele, curtile, si, hodoronc – tronc, ne trezim in fata casei lui.
Dar acest lucru a fost secundar, fiindca ne uitam la sigla de la poarta si la motto-ul pe care l-a scris: Curajul de a fi altfel!
“Nici noi nu suntem normali, asa ca nu ma mira ca ne intelegem”, am zis si am coborat in aerul proaspat si racoros.
Iese din casa si este ceva mai fresh din multe puncte de vedere, decat anul trecut, atat fizic, cat si psihic.
Fizic s-a mai pus la punct schimband ceva in alimentatie, psihic prin faptul ca lucrurile merg ceva mai bine, desi, ele merg ceva mai bine fiindca el s-a mai reasezat in interiorul sau.
Fabrica este mai perfectionata, berea este mai buna, trebuia sa incep cu el, care este mai viu si mai prezent decat a fost.
De aici plecam impreuna spre deal, cam toate inaltimile au intre 700 si 500 de metri, urcam pana intr-un varf.
Intram intr-o curte mare, cu mai multe cladiri, dintre care una este o pensiune cu trei nivele si cam 8 camere; este facuta cu tot dichisul, cum se spune, sala de mese, bucatarie, camere mobilate si pregatite.
Viorel si Ionela, ea Sarpe de Foc si el Sobolan de Apa, sunt gazdele; una din casele din curte este cea in care locuiesc ei, o cladire este o fabrica de paine si in alta cladire locuieste familia unuia dintre frati.
Cinci la numar, au invatat arta brutariei de la tatal lor, brutar in zona; acum ei aprovizioneaza magazine din satele inconjuratoare. Fireste, in concurenta cu marile firme, dar, usor, au intrat pe piata si oamenii apreciaza munca lor.
Este o paine normala, clasica, asa cum se face ea, faina, drojdie si apa, fara chimicale sau alte adaosuri.
Intr-o lume cu o gandire sintetica si alimentatie chimica pare chiar ciudat normalul.
Seara ne cazam si incepe ninsoarea, a doua zi peisajul, este unul de iarna autentica!
Fiind pe o culme, toata regiunea care se desfasoara in fata privirii arata de parca vine Craciunul, nu iepurasul de Paste.
Avand toata casa la dispozitie, ne intalnim cu ei prin bucatarie, una ceva mai mare, fiind cea care deserveste sala de mese de langa ea.
Ei ne povestesc de aventurile lor cu painea si cu ridicarea pensiunii, plantarea copacilor prin curte si amenajarea peisagistica a locului.
Noi le povestim despre Painea Elta si despre ce facem, ce este Elta si ce promoveaza, discutam despre alimentatie si societatea in manifestarea ei, unde lucrurile se impletesc, nemaiexistand domenii separate decat formal.
Sobolanul incepe sa se entuziasmeze si sa stea mai mereu pe langa noi tot discutand, Sarpele, mai rezervat, este cel care contabilizeaza, este si contabil, le pune deoparte si le pritoceste.
A nu se intelege ca un contabil e mai lent, dar intelege mai usor ce poate fi calculat!
In general este mai bine sa fii rezervat cu cei care te iau in brate si normal cu cei care sunt mai rezervati; cei care te iau repede in brate te pot lasa in acelasi ritm!
Nu este cazul cu Sobolanul nostru, e doar o chestiune de principiu!
Intr-una din seri mergem chiar la ei acasa, in aceeasi curte, unde ii cunoasteam si pe cei doi copii, o fetita de 13 ani, Adelina,si un baiat de vreo 8, Ionut.
Aici discutia continua, el imbratiseaza ideea Azymei, chiar incepe pachetul pe care il oferim si mananca din el.
I-am spus ca este mai bine sa incerce cu ceva sa alunece mai bine, dar pare ca este fericit mancand pur si simplu din azyma. Sobolanul mananca multe si diverse!
Aici sunt oameni care chiar nu au stiut, nu ca nu au vrut, vorba aforismului, tot ce le spuneam, lucruri normale si firesti pareau naturale, nu se gandisera, doar, si acum par picate ca din cer.
Ne-a si spus, el, ca are senzatia ca au venit unii de pe alta planeta la el in curte. Se pare ca planetele sunt mai apropiate decat par, fiindca ei consuma bere de la amicul nostru, dar abia acum au vazut o sticla cu eticheta.
In urma multelor discutii, au citit eticheta si au realizat ce buna este berea produsa la nici un kilometru de ei.
Lucrul acesta, citirea etichetei si redescoperirea consateanului lor, se petrece in bucatarie, unde pe masa este painea lor, bine facuta, clasica si asezata, Berea Lapusna si Painea Elta.
In varful dealului, in prezentul continuu se intalnisera painea clasica, painea lichida si Painea Elta; cu toatele la aceeasi masa, nu isi disputa prezentul, reprezinta o sinteza a societatii, a unei experiente necesare.
Sunt impacate si colaboreaza intre ele, cea care a slujit pana acum, trecuta prin foc si sabie, focul cuptorului si sabia reprezentata de cutitul gospodinei preda stafeta celei care doar respira aer cald si ofera racoarea intelepciunii.
Iar painea lichida insoteste tot parcursul, fluidizandu-l si facand calea ceva mai armonioasa!
Am fost si in brutarie, in mirosul apetisant de paine proaspata, unde lucreaza, in general, membri ai familiei.
Fiind cinci frati, familia este mare, oameni care au muncit de mici, toti au operatii de hernie de disc de la atat carat tot timpul.
Vorbeam cu el despre painea neagra, cea facuta din tarata care se folosea in aramata; dar nu stia, fiindca nu facuse armata.
Nici nu mai era nevoie la cat s-a spetit in lumea civila!
Cu o seara inainte sa plecam am mers la Mitrut sa incarcam Berea si drojdia; el avea elevi la meditatii si ne-a lasat pe noi cu cel care este angajat la fabricuta sa incarcam.
Privind in cazanul cu drojdie, care este diferita de drojdia de paine, o substanta cremoasa, cineva poate sa vada o uzina de medicamente naturale, aminoacizi esentiali, toate vitaminele din complexul B, minerale biologice, usor asimilabile, calciu, magneziu, fosfor, oligoelemente esentiale printre care si seleniu.
Potrivit unor teorii ale aparitiei vietii pe planeta noastra sau alta, e de-ajuns sa lasi niste drojdie de bere si in cateva milioane de ani se naste o societate care colonizeaza cateva sisteme solare!
Din difuzorul unui radio se aude muzica, in timpul acesta adunam ceva drojdie din cazan, mai incarcam si bere, starea are ceva cunoscut, ca la Caim sau Carsium, acelasi tip de normalitate intre oameni care nu au nevoie de recomandari sa aiba incredere unii in altii.
A doua zi dimineata, inainte sa plecam, mai dam o tura prin fabrica de paine; el are azyma in buzunar si mai rontaie cu ridiche.
Ne arata Azyma in buzunar, mandru de gestul lui, cautand sa ne transmita ca a inteles lucruri pe care le stia dar nu reusea sa le exprime.
Imaginea era usor hilara, patron de brutarie, mandru ca are in buzunar o paine de tarate deshidrata, daca ii vine o idee sa faca ceva similar ii uram succes.
Painea Elta, cum ii spune si numele, este creatia Eltei, prin redescoperirea acestei paini, Elta care la randul ei nu are un scop, dar are un sens, iar acesta nu se refera la un obiect al muncii la propriu, ci la un instrument care merge in acelasi sens.
Pana la urma, Elta nu este azyma, sau orice altceva poate produce ea, ce este produs face parte din zona de instrumentar, util pentru mersul social.
Mai mult decat atat, Elta este o stare de spirit, apartine oricui doreste sa mearga pe sensul evolutiei si al firescului, dealtfel, o evolutie nefireasca nu este evolutie.
Indiferent de denumire, sunt mai multe organizatii in lume care confirma Omului ca are un sens si un potential pe care il poate folosi, Elta are la baza Omul, asa cum se trezeste el si cum se descopera.
In statul prin care s-a fondat este un punct si as spune bine punctat, sensul Eltei este ca Omul sa fie o fiinta mai buna si mai treaza.
Evolutia este in sensul existantei, iar acest sens are o infinitate de cai de a fi confirmat si folosit, fiecare fiinta este o cale, unica!
Confirmari exista, depinde si de noi sa fim deschisi la dinamica pe care o generam si sa nu o interpretam, ca sa o ascundem dupa justificari, ele fiind calea spre amanare.
Avem dreptul sa ne trezim si dreptul sa amanam, liberul arbitru te da de gol ca esti responsabil de deciziile tale.
Pornisem de la Shony, cu incaltamintea, Mitrut, cu Berea, Viorel si Ionela cu painea, toti dedicati evolutiei lor, prin instrumentul pe care l-au ales.
Probabil ca mai nimerit ar fi fost un titlu care sa sune cam asa: Intalnirea Oamenilor!
28 aprilie 2015
MarcelAlyna
Body, Mind & Spirit
Februarie – 2015
Sala Palatului – Bucuresti
(varianta necenzurata)
Cum intri pe usa Salii Palatului, te indrepti spre stanga, trecand printre standurile mari ce contin carti sau diverse feluri de ajustari energetice, valabile pentru fiinta umana, cel putin asa suna declaratiile.
Ajungand la trepte, incepi sa urci, desigur; primul care se vede este un membru al familiei Ra, adica un Soare orange si vesel care sta agatat de standul de carti si se uita zglobiu la cei care vin din aceeasi directie.
Odata ce ajungi mai sus se dezvaluie si standul Eltei, care este colorat si complex, vioi si energizant.
Pe principiul fiecare cioara isi lauda puiul, asa fac in acest moment, dar, chiar este vioi si complex, iar cioara este o pasare deosebita, gresit inteleasa de mentalitatea populara.
Mentalitatea despre care vorbim o asociaza cu iarna, zapada, viscolul, ideea de stat in casa la gura sobei; ele sunt printre pasarile care mai raman pe timpul iernii, de aceea o auzim mai rar vara, cand vin celelalte.
Si este foarte inteligenta!
Nu am un motiv deosebit sa laud cioara, pornisem de la cuib si pui, in cazul nostru standul, pe care il laudam.
In alte editii ale aceleiasi expozitii am fost aproape de scena unde se desfasoara diverse dansuri si competitii, nu auzi nimic si discuti cu oamenii tipand; e drept ca si ei fac acelasi lucru, altfel, nu ai cum sa te intelegi!
De data aceasta ne aflam intr-o zona aerisita si la propriu si la figurat, intre etajul unu si parter, locul de trecere spre conferintele care se tin in cadrul acestui festival.
Incepem sa dam un tur de orizont, sa ii spunem asa si il gasim pe amicul nostru omniprezent, Costica Dorneanu, astrologul.
Este cu un client la masa si incerc sa nu il deranjez, am mai facut gafa aceasta in alte ocazii si nu a fost nimerit momentul.
Incercand sa trec discret, ii spun ca zboara informatia din el in toate directiile! Cand sa merg mai departe, se ridica si isi lasa clientul sa mediteze, fericit ca cineva a remarcat ca sare informatia peste tot, din el! Nici nu am realizat ca acest lucru conteaza asa de mult!
Punandu-ma in locul unui cetatean care crede doar in materialismul dialectic, comunismul nu dispare cat timp Omul isi mai face din materie un fel de zeitate, incercam sa vad lucrurile prin ochii unui asemenea personaj.
La un stand, doi oameni stau cu niste becuri deasupra capului care pulseaza ritmic, la altul, o tanti cu ochi plini de misticism iti da pe sub nas cu arome de care te poti lipsi; altul vrea sa puna mana pe tine ca sa iti arate ce armonizare energetica iti poate oferi.
Intr-un gest de legitima aparare ii ignor mana si trec mai departe; o tanti iti da un pliant cu o privire de peste de adancime mare aflat intr-un acvariu presurizat, cautandu-ti karma.
Totul pigmentat de mirosuri si sunete care determina un fel de psihoza, pentru cel care intra acolo, acum realizez acest lucru, scriind aceste randuri.
Am mai scris si s-a vazut parerea despre targurile de terapii de orice fel, in realitate, ele se adreseaza unei vieti armonioase si normale, in sensul ca fiecare isi particularizeaza instrumentele de care crede ca are nevoie.
Elemente si instrumente care pot contribui cu adevarat la un mod de viata firesc sunt prezentate in asa fel, incat, poti crea efectul de respingere, chiar fara voie.
Ne intalnim cu Liviu, cu uleiuri naturale, aproape de scena, cu auzul la minim si fiind pe cale sa descopere zen-ul, fiindca abia se mai intelege cu oricine, datorita sunetelor de pe scena.
Dan cu mierea, se manifesta ca un cocos suparat, este si cocos, dupa an, incercand sa ii impinga pe unii care filmeaza prea aproape de masa lui.
Vis a vis e un stand al unei televiziuni de nisa, cu teme spirituale, care isi face evenimente langa standul Cocosului; i-am sugerat sa isi ia un plici de muste, iar cand simte nevoia de destindere sa il foloseasca! Viitorul imediat avea sa confirme ideea aceasta, asa cum stie el, viitorul, intr-o forma neasteptata!
Oamenii intra si se perinda peste tot, au de unde sa aleaga, au unde sa se uite, au ce sa asculte, au, in general! Au tot ce au nevoie sa mearga inainte, doar sa fie mai putin nemultumiti de impresiile pe care le au despre lipsuri ipotetice!
In sali mai mici, doua la numar, se tin conferinte de promovare a diverselor idei, ideologii, cumva, toate ducand in acelasi loc.
Una dintre ele este legata de reconectare, iar aici decid sa intru sa particip, in sensul de a fi in sala, in public sa aflu despre ce este vorba cu acest curent.
Sala este una in care abia intra 30 de persoane pe scaune, restul in picioare, are o usa de acces pentru public prin fata, unde se manifeta conferinta in sine, asa ca vrei nu vrei, treci pe langa lector.
In spate mai sunt doua usi, dar incuiate; ideea nu este una foarte fericita, fiindca se creaza o stare de claustrofobie, multa caldura, compensata partial de niste aparate de aer conditionat care sulfa din greu sa faca aer respirabil.
Merg pana in spatele salii, langa suierul aparatelor de aer conditionat si usi blocate, asteptand prezentarea reconectarii; iar ea incepe!
In primul rand ni se spune ce nu este reconectarea, ca nu este o religie, un curent filozofic, spiritual si asa mai departe.
Ea este o concentrare pe forta universala, ca sa ii spunem asa, se poate realiza direct, tinand mainile desupra subiectului sau chiar in lipsa, doar sa stii ca exista.
In popor, se spune, ma rog pentru Cutarica! Se pare ca filozofia populara este foarte conectata si nu are nevoie de reconectare fiindca nu a fost niciodata deconectata de la universalitate!
Insa nu a oferit titluri si cursuri si grade de mare maestru sau in devenire, nu a oferit ceea ce ofera destul de generos, multe asa zise discipline, cultivarea egoului prin faptul ca ai un mot mai mult decat altul
La sfarsitul conferintei, urma un fel de demonstratie, iar la intrebarea cine vrea sa participe, multe maini s-au ridicat in aer.
A fost ales un Ales, s-a pus pe un pat ambulant si treizeci de oameni s-au adunat in jurul lui sa vada cum este reconectat!
Ca o executie dintr-un popor primitiv, satenii se strangeau in jurul celui care este supus unui ritual; vibratii fine nu se executa in public, cu oameni fara control mental sau unii care nici macar nu stiu ce inseamna termenii!
Am iesit si i-am lasat sa se reconecteze la ce vor ei, le-as sugera la ei insisi!
Liviu, de data aceasta din Alexandria, a mai vrut sa intre la una din conferinte dar a sesizat aceeasi atmosfera de peste intr-un acvariu fara apa in care trebuia sa fii si a lasat pe altii care inca nu au invatat sa respire.
Vedeta expozitiei a fost Oreste, cunoscut ca persoana publica cu activitati in sfera spiritualitatii, in general.
Nu incapeau asa de multi oameni intr-o sala ca cea descrisa mai devreme, asa ca s-a mutat conferinta mai sus, intr-un spatiu deschis.
Inceputul conferintei a fost chiar pe aceasta tema, Sala Palatului este mare, dar restul salilor sunt mici, asa ca ne vedem aici!
Emilia mai scria pe pliante datele de contact care nu erau trecute acolo si a facut curioasa o persoana interesata de activitatea ei, ce tot scrie acolo!?
Acea persoana a venit la stand si a facut curioase alte persoane si tot asa; curiozitatea este o marca a Spiritului, iar ele se aduna la un loc, prin rezonanta.
Poate fi contagioasa!
Acelasi tip de curiozitate m-a purtat si la conferinta lui Oreste; frumos si dragut de ascultat, elemente pragmatice mai putin, dar cei care cauta ceva au un pas de pornire.
Toate bune si frumoase, pana la amicul lui, care a inceput sa spuna ca vin lucruri rele si ca nu ne salveaza decat credinta in ortodoxia crestina si alte asemenea lucruri.
E dreptul lui sa faca propaganda si prozelitism, dar e si dreptul meu sa nu fiu de acord; se cheama mai mult decat democratie, liber arbitru!
Recunosc ca aveam si un scop ascuns, tainic, nepoata noastra este fan Oreste si ne-a rugat sa luam un autograf de la el daca avem ocazia!
Unul dintre standuri se refera la declansarea si armonizarea energiilor, mai ales cele blocate, prin diverse metode, una dintre ele fiind lovirea corpului in zonele respective cu un fel de fascii, fasii una langa alta, care fac si emit un sunet deosebit, ritmic, sacadat.
Pentru cine doreste si incearca, experimentul demonstrativ se petrece in aleea din fata standului lor, la nici cinci metri de standul amicului nostru cu mierea.
“E un nou tip de reclama”, il intreb, “cine nu cumpara ajunge pe mana lor?”
‘’Nu, e doar un demo fata de ce pot pati!”, spune el amuzandu-se de situatie.
Mai exista ceva de care merita sa pomenim – in dreapta standului nostru, de fapt, la doua standuri in dreapta, se afla standul uni Om care face ornamente, veilleuse, lucruri manuale, originale de buna calitate.
Masa lui arata minunat, lumini discrete si diverse, culori originale, iti incanta retina si psihicul; cand eram acolo, a venit un cetatean si a intrebat, la ce foloseste, ce terapie este asta?!
“Nu e nicio terapie”, i-a raspuns el. Cetateanul uimit, nu intelegea, el venise dupa terapii!
“E mod de viata”, i-am raspuns ca unuia tare de urechi. “Asaaaaa!”, a zis el si a plecat intrebandu-se ce-o mai fi si asta, mod de viata.
In principiu, inseamna sa traiesti civilizat!
In timp ce standurile se strangeau, cei care energizau oameni cu fasciile inca lucrau; trecand cu Liviu, incarcati de sacose spre masina, am vazut aplicatia, o fata era lovita ritmic si terapeutic cu fasciile si mai multi oameni se uitau cu interes, chiar stiintific la aceasta procedura.
Are o logica acest procedeu, nu la asa ceva ma refer, doar la aspectul spectaculos, si de ce nu, chiar si la logica lui.
Sa se holbeze o gramada de oameni la energiile tale cum se armonizeaza!
Adevaratul spectacol este sa iesi in lume armonizat, nimeni nu iese cu masina in strada demontata ca in service, iese cu ea reparata.
Ne amuzam cand am iesit afara, cum ar fi sa rupi din context scena cu multi oameni care se uita chiar cu interes la faptul ca o fata este lovita cu niste bete, pe trotuarul de vis a vis.
Probabil ca multi s-ar avanta eroic sa opreasca o asemena barbarie!
Trecand de la o barbarie la un gest monden, chiar daca nu intereseaza pe nimeni, ii multumim lui Oreste ca ne-a dat un autograf pentru nepoata noastra.
Omul cauta, iar daca insista, nu are cum sa nu gaseasca!
Era sa uit, cum arata varianta cenzurata: a fost frumos!
MarcelAlyna
17 martie 2015
Targul mierii
Campina, 20 – 22 februarie 2015
http://www.aavph.ro/targ.php
Pe podiumul plin de persoane oficiale se plimba un microfon de la speach-ul primarului la cel al prezentatorului si mai departe spre unul din organizatorii targului, pana la Octavian Belu, antrenorul de gimnaste campioane.
Un om simplu si modest in maretia sa, cu ani de nopti nedormite si zile muncite ca sa ne simtim mai mandri ca putem sa capatam incredere ca natie si ca oameni in noi insine; daca insistam reusim sa mutam muntii de ignoranta si sa decolam pe autostrazile evolutiei.
Este un moment festiv, al zecelea an de cand se reia aceasta traditie care are 500 de ani de atestare istorica.
Cea mai mare si mai dinamica manifestare a Campinei, oras de inceput de munte, cu cele mai multe zile insorite pe an, cam 250, in medie, o zona cu adevarat Apolinica!
Urmeaza “sufletul petrecerii”, ca sa ii spunem asa, presedintele asociatiei apicultorilor din Prahova, Mihai Apostolescu, imbracat popular, confirma existenta dacilor apicultori, macar prin naturaletea portului.
Ceremonia se continua cu un concurs de degustat miere si, fata de alti ani in care mai exista si unul de baut un kilogram de miere intr-un timp scurt, acum este unul de mancat un borcanel de miere cu lingurita-viteza!
Arata o evolutie, de la turnatul pe gat al mierii la dumicatul ritmic!
Pe afara se afla utilajele grele, multe stupuri si diverse instrumente ajutatoare apiculturii, in cantitati mari, mierari cu produsele stupului si afara si inauntru, la etaj utilaje mai mici.
Lumea incepe sa umble, copii cu tot cu clasa, plecati de la scoala, deja stiu ca au parte de miere, asa ca vin pe langa podiumul de mai devreme sa stea pe langa un butoi plin care se pregateste sa se reverse.
Standul nostru se afla sub scara situata langa locul respectiv, asa ca o parte din ei vin sa ne intrebe daca avem paharele de plastic.
Au si cei care ofera mierea, dar ei vor sa se asigure!
Pleaca cu paharelele goale si ii vedem, dupa un timp cum trec inapoi savurand mierea din ele; spun mai putine in cuvinte, folosesc mai mult onomatopee admirative!
Afara se aude, printre standuri, un sunet de nai, este un profesor de muzica pensionar, pe care il intalnim prima data tot aici, acum cinci ani. Cu o masuta plianta, un c. d. player alimentat de la o baterie de masina si echipat in pantaloni si geaca militara, cu masa plina de naiuri facute de el si picturi, il intalnim si la Bucuresti, Sinaia, pe unde se petrece un targ al mierii si nu numai.
In tot talmes balmesul de sunete, “va rog, gustati”, “dar sa vedeti ce bine e lucrat stupul acesta”, “incercati miere cu catina”, sunete targovete, se mai aude de la el, “ascultati cum suna acest Vivaldi, e bun pentru sistemul imunitar” sau “aceasta bucata de Beethoven linisteste sistemul nervos”…
Se materializeaza ca o pata de culoare, chiar daca este echipat de camuflaj!
Dorin si Camelia sosesc la etaj cu standul cu uleiuri presate la rece si fainuri deshidratate, vecini cu ei fiind si Costica de la Bacau cu ceaiuri si perne aromate si terapeutice altfel spus, “aromeutice”.
Fluctuatia de oameni este in valuri, mai inalte si mai spumoase, in functie de oamenii care trec pe la stand; curiosi sau suspiciosi, deschisi sau concentrati, veseli sau de o bucurie incerta, mai bine imbracati sau mai original, insa toti imbracati!
Mai ales ca am pomenit de imbracaminte este si Albina Nina, mereu cu aceeasi infatisare in fiecare an, insa nu stii cine este inauntru, de fiecare data este altcineva.
In primul an se afla in Albina Nina un student din Bucuresti, interesat de ce vedea pe masa noastra, care ne-a salutat pe strada, cateva luni mai tarziu si nu stiam de unde sa il luam.
“Eu sunt Albina Nina!”, ne-a spus si ne-am lamurit.
Si anul acesta are aceeasi forma, dar alt continut!
In general, majoritatea standurilor cu miere au miere lichida si foarte naturala, cum este prezentata; dar suntem in februarie!
Mierea de salcam poate sa reziste lichida cam doi ani, in rest, e cam cristalizata. Pe aleea de afara, o masa plina cu borcane de miere atrage atentia celui mai putin superficial; toata mierea e cristalizata, mai putin combinatii cu salcam care sunt mai fluide.
Un cuplu din Breaza, Adrian si Adriana, au decis sa nu faca compromisuri si sa prezinte produsele lor asa cum sunt ele.
Chiar daca cei din jurul lor se straduieesc sa ia fata clientilor, o fata superficiala, as spune, ei, cu masa lor plina de borcanele necomerciale, dar corecte, atrag pe cei care cauta adevar si mai putin fatada, care vor sa vada cum este in casa, nu sa ramana la gardul vopsit.
Au clientii lor, care stiu sa aprecieze calitatea si normalitatea, motivul principal pentru care au venit la targ este sa descopere alti oameni de acelasi tip.
Adriana a sosit la standul nostru si a vazut ce e pe masa, miere de hrisca de la Mariana si Sorin, Azyme, clatite, chiftelute deshidratate, caramele, biscuit, Matinavit, legume deshidratate, multa concentratie de informatie pe acest spatiu. Ne-a sugerat sa ne luam o masa mai mare ca sa aiba omul ragaz sa le aprofundeze pe toate!
Toate la timpul lor, mai ales ca la targuri timpul se masoara in metri patrati si ei sunt taxati!
Din cand in cand mai trece cineva din partea organizatorilor cu o cafea pentru cei de la standuri. Mare lucru ar putea sa spuna un cinic, dar fata de afaceristii care organizeaza targuri si stiu doar sa iti incaseze taxa fara sa ii intereseze de altceva, e gestul care face diferenta.
Lucrul acesta il fac de fiecare data in cei cinci ani de cand mergem noi, plus o masa pentru expozanti duminica, in ziua a treia.
Anul acesta chiar a venit unul dintre organizatori, ca toti apicultorii obisnuiti cu pastorala avand fata bronzata de soare si aer, si ne-a rugat sa mergem si noi la masa, ca s-o gasi ceva pentru noi, o branzica, ceva!
E chiar simpatic si sufletist!
Manifestarea de la Campina este chiar o miscare sociala care incearca sa atraga oamenii spre activitatea in care ei cred, bazata pe firesc si armonie cu natura.
Probabil ca sunt destul de non profit, cand trag o linie sa isi faca bilantul, dar promoveaza bunul simt, inainte de toate!
Ca si cum ne-am fi dat intalnire, apar Marius cu Dana si cu Rebeca, Bivol de sase ani,veniti din Cipru, urmati la scurt timp de Liviu si Emilia.
De data aceasta suntem o gasca care vorbim aceeasi limba; Marius se intalneste cu fratele lui si cu familia sa, fiind de doua saptamani prin Brasov fara sa se vada, acum s-au sincronicizat.
Exactitatea Universului o mai numim poetic, intamplare!
Duminica, in sala de spectacole sunt organizate expuneri; o parte tin de oficialitati, planul de finantare pentru apicultori si cerintele legale pentru asa ceva, o parte mai stiintifica si una de premiere.
Premierea este determinata de calitatea mierii pe soiuri, care este cea mai buna miere de salcam, de tei, de floare, etc.
Cand crezi ca trece partea sforaitoare institutionala, vine reprezentantul cercetarii de la Institutul Apicol din Bucuresti.
Vorbeste despre o cercetare pe care o realizeaza de cativa ani si mai dureaza vreo doi, a se subintelege si finantari pe masura, ca sa eradice o afectiune a roiului de albine ce apare, in general, la sfarsitul primaverii, inceputul verii.
Nu intru in detalii cu denumiri mai mult sau mai putin spectaculoase, fiindca prezentarea a fost sintetizata de un apicultor, deh, mai de la tara, nu de la institut. El a spus ca aceasta afectiune este o stare normala de functionare a roiului si e rezolvata cu ceai de muguri de brad, din cele mai vechi timpuri.
“Mda, se poate!”, a baiguit cercetatorul si a multumit dupa care a plecat la locul sau.
Normal ca a plecat la locul sau si bine ar fi sa il si recunoasca, produsul sintetic scos peste doi ani trebuie sa se vanda si nu pe bani putini. Doar nu o sa vinzi ceai de muguri de brad! Nu e produs demn de o corporatie, nu merita interes.
In plus, cu rezolvari naturale, omul devine independent, dependent doar de deschiderea lui catre realitate.
Inainte de a pleca ne-am intalnit din nou cu “sufletul petrecerii”, Mihai, spunandu-I ca se simte o atmosfera calda la manifestarea de la Campina.
Era si el buimac dupa atata alergatura, inca mai protesta ca atmosfera o fi calda, dar nu au mers toate cum trebuie.
Insa i-a prins bine o confirmare ca merita toate eforturile!
MarcelAlyna
24 februarie 2015
