Marshal Garden Bucuresti
S-a desfasurat la Marshal Garden – Bucuresti in perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2012.
Unul dintre cele mai la indemana de ajuns dar printre cele mai ascunse hoteluri de cinci stele, l-am ratat de doua ori pana sa ajungem, a treia oara s-a predat, il inconjurasem; la etajul 5, intr-o sala mare sunt multe expuneri din registrul hand-made si originalitati de diverse tipuri.
De la arta in farfurii de portelan si muzica, pana la aceleasi sapunuri manuale si aromate, mancare traditionala care insemana mai ales ca nu are chimicale, in afara de cele rezultate prin tratament termic, gasesti de toate.
Ideea este una nobila, aprecierea originalitatii si efortului individual, plasarea creativitatii la 5 stele, la locul pe care il merita mai mult decat in strada si in fum de gratar.
Cat timp o idee buna nu cedeaza, ea ramane nobila!
Adresa Web: www.hotelmarshalgarden.ro
Romexpo Bucuresti
S-a desfasurat la Romexpo Bucuresti in perioada 22 septembrie -2 decembrie 2012.
Avantajul la aceasta pleiada de expozitii este ca suntem “alipiti” la expozitia continua, cea de la casutele de lemn, denumita si aleea negustorilor. Unii mai negustori decat altii, aici este ca in reportajele de la tv despre biotop si ecosistem, fiecare specie incearca sa isi gaseasca cai diverse de a supravietui in padure.
Unii mai castiga un 50 de cm. in fata cu masa si cred ca vor curge gologanii in buzunar, daca se concentreaza putin aud si sunetul! Ar mai fi un pas pana la materializare, insa cred ca trebuie sa si vanda!
Expozitiile derulate aici definesc, pe undeva, preocuparile cetateanului, de la cresterea cainilor, unde vin cei cu priviri miloase, la cei care se ocupa de tehnologii avansate, privirile sunt usor fixe si preocupate; cand ai de-a face cu priviri largi, ce imbratiseaza tot campul, e semn ca a inceput Indagra, dar odata apare unul care se uita la tine de crezi ca i-a intepenit gatul, se uita de sus, aici e Gaudeamus, sase, vin carturarii!
Lucrurile se relaxeaza la expozitiile pentru copii si devin zglobii la cele de turism.
Conteaza mai putin pretextul contactului cu oamenii, pana la urma se realizeaza si contextual!
Adresa Web: www.romexpo.ro
Kidex si targul de antichitati – 29 noiembrie – 2 decembrie 2012
Gaudeamus – 21 – 25 noiembrie 2012
Targul de turism – 15 – 18 noiembrie 2012
Indagra – 31 octombrie – 4 noiembrie 2012
Tehnologii si energii alternative – 17 – 20 octombrie 2012
Expodog show – 4 – 7 octombrie 2012
Targul Boierului Bucuresti
S-a desfasurat la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti in perioada 9 – 13 aprilie 2012.
Acest targ al boierului se desfasoara la Muzeul Taranului Roman! Probabil un fel de ironie a istoriei, unde taranul legat sute de ani de glia stramoseasca ce are ca propietar un boier, il obliga sa isi “amaneteze” si generatiile viitoare ca sa slujeasca generatiilor viitoare de boier.
Prin lantul succesiv de reincarnari poate mai fac cu schimbul ca sa vada si boierul cum este la plug si taranul sa mai faca o pauza de incarnare la conac.
In general, produsele sunt hand-made si sunt dupa retete traditionale, cu iz bio si/sau eco, fie ca sunt sapunuri sau cozonaci, dulceturi sau zacusca, linguri si blide de lemn sau busole si gramofoane arhaice!
Si aici, ca si in alte parti, nu toti cei care prezinta sunt si producatori; intermediarul fiind la mijloc, trebuie sa ii ureze de bine si producatorului, sa aiba energie sa produca si… portofel gros si success in activitate clientului.
Adresa Web: www.muzeultaranuluiroman.ro
Targul Mierii de la Campina 2012
Ritmicitatea dezgheata relatiile intre oameni sau le plafoneaza, depinde cum sunt ele percepute si folosite. Intalnirile cu cei care stiu standul Elta de anul trecut sunt fara aspecte temporale, parca nici nu trece un an peste ele, de fapt un ciclu solar, echivalentul unui an; te suprapune peste experiente cunoscute, dar nu la fel.
Cum ai face mereu un lucru mai bine, dar acelasi gen de activtate, in fiecare luna; daca faci 12 lucruri pe an, in fiecare an te perfectionezi in 12 domenii! “Domeniul” Targul Mierii de la Campina, a implinit 5 sau 6 ani, s-a felicitat primarul invitat la deschidere. Insa a fost corectat imediat, targul are 500 de ani de atestare istorica, nu a depins de oficialitati locale sa se desfasoare. El a fost mereu, in diverse forme!
Probabil de pe vremea lui Neagoe Basarab, doar ca pe atunci nu exista functia de primar si nici televiziune. Acum exista, doar cu utilizarea ei nu stam prea bine!
Fiind un domeniu de viitor, ce mai insemana inca 500 de ani in continuare de targ, asta asa, ca atunci cand mai ia cuvantul primarul, sa I se sopteasca, “stiti, avem 1.000 de ani de experienta”!
MarcelAlyna
Adresa Web: http://aavph.weebly.com