Anul: Cocos de Foc > Zodia: Sagetator > Decada: Smochin > Saptamana (10 - 16 Decembrie 2017): Verde

A noua dimensiune

Bucuresti (29 oct. – 2 nov. 2014)

 

Vorba unui personaj dintr-un grup de umor, Divertis, ”din startul inceputului” ceea ce urmeaza nu se adreseaza misticilor si celor care trateaza tot ce tine de spiritualitate prin trairi abisale, intr-un extaz fara continut.

Dealtfel, lucrurile sunt mult mai simple, este vorba despre un targ care poarta acest nume, tinut la magazinul Unirea Shopping din Bucuresti toamna trecuta.

Odinioara se numea doar Unirea, realizat in perioada comunista, nu aveai de ce sa adaugi si Shopping; nici nu prea aveai ce sa cumperi!

Targul este la etajul 2, imbinat cu un altul de carte, Kilipirim, si are un fel de sala de conferinte unde cei care doresc si se inscriu pot tine prelegeri.

Zona aceasta a Pietei Unirii este strabatuta de raul Dambovita in subteran, mai sunt si niste tevi mari de ape reziduale, separate, doua tronsoane de metrou si pasaj auto; la suprafata este un parculet.

In fundal se ridica Casa Poporului, acum Palatul Parlamentului, in capatul bulevardului Unirii ce se numea inainte Victoria Socialismului; bancurile vremii spuneau ca este victoria socialismului asupra propriului popor!

In urma cu cativa ani, minti “luminate” de la Patriahia Romana au decis ca in aceasta piata sa faca catedrala neamului, o constructie megalomana, mai inalta decat Palatul Parlamentului.

Au pus si o cruce care sa sfiinteasca locul; probabil ca niste tehnicieni le-au povestit ce este dedesubt si au renuntat.

Dupa multe tentative de a devaliza un parc pentru aceasta constructie, acum se face in spatele Palatului Parlamentului si se doreste a fi mai maiestuoasa decat acesta.

Turistii vor putea sa vada, atunci, doua monumente, al ignorantei materialiste reprezentate de comunism si al fanatismului religios reprezentat de biserica.

E posibil sa fii inteles cam anapoda expresia “daramati acest Templu si in trei zile il voi reface”, asa ca, dupa numarul de biserici ridicate, vor sa ajunga la performanta de a face o biserica maiestuoasa in trei zile! Poate zile Brahma, desi termenul tine de alta religie!

Putem sa ii linistim, Isus nu intrase in afaceri cu constructii!

Magazinul care se afla langa structura pe care am descris-o mai sus, este compartimentat si plin de tot felul de alte magazine, cu muzica si lumini, sunete si mirosuri, culori si miscari.

Daca toate aceste lucruri au darul de a te ameti, este bine, inseamna ca esti in atmosfera, fiindca aceasta este atmosfera locului unde este organizat totul.

Targul tine cinci zile, dar este de ajuns sa te introduca in aceasta stare plina de dinamica unei miscari care nu prea stii unde duce.

Poate fi o tactica sa uiti de tine si sa cumperi lucruri de care nu ai nevoie; vanzatoarele de la diverse magazine par normale, dar probabil ca isi protejeaza psihicul.

Ne asezam standul in locul stabilit, iar stativul cu carti vis a vis, fiind ca un culoar de trecere, locul unde suntem amplasati.

Sunt multe edituri cu multe carti la preturi mai mici decat de obicei; ele au culoarul lor, iar in zona cu terapii complementare suntem numai noi, “complementarii”.

Aici gasim oameni interesanti, cu diverse tipuri de preocupari si oferte aferente preocuparilor lor, cum ar fi cristaloterapii, reglare de chakre, alimentatie mai sanatoasa, astrologie, dezvoltare personala; cum spuneam si cu alte ocazii, afectiuni sa ai ca terapii exista!

Sau sa nu ai!

Fireste ca ne intalnim cu omniprezentul nostru amic, Costica Dorneanu, astrologul de serviciu, ca sa spun asa, pe la multe targuri de profil.

A conferentiat si el, in programul de prelegeri; asistand la cateva dintre ele realizezi ca afli lucruri interesante, din multe categorii.

Mai ales iti dezvolti simtul discernamantului si exersezi calitatea de a decide prin a realiza ce ai nevoie si ce nu, ce este fals si ce nu este!

Pentru a depista un lucru fals de unul adevarat nu ai nevoie de studii academice, ci de bun simt; daca simti bine si te asculti pe tine poti fi sigur de alegerile facute.

Ceea ce se sesizeaza la genul acesta de intalniri intre oameni care propun terapii complementare este imaginea gresita despre fiinta umana pe care o transmit, ca ar fi defecta!

E drept ca tinand cont de starea de sanatate a populatiei si a modului de viata, te poti pacali si sa crezi ca afectiunile ar fi starea normal a Omului.

Fiinta umana s-ar dumiri mai repede daca i-ar fi propus mai mult un mod de viata decat o terapie care in loc sa ii ofere o continuitate vrea sa il “terapeze”!

Aceasta stare de lucruri este si efectul ignorantei si dezinformarii, iar faptul ca din ce in ce mai multi oameni se trezesc este confirmat si de existenta, din ce in ce mai deasa, a acestor tipuri de targuri.

 

Acesta este anuntul realizatorilor referitor la standul Eltei:

 

Galeriile Dalles(29 oct.2014) 

Stiati ca puteti avea o alimentatie naturala fara tratament termic?

Elta Universitate – ONG de metafizica va fi prezenta la “A Noua Dimensiune” cu un stand la care puteti gasi:

– Paine Elta – Azima (din tarate de grau si apa de legume, deshidratata)

– matinavit, ciocolata, miere de hrisca (fiind singura miere din flori cu un continut mare de minerale si antioxidanti), hrisca nedecorticata pentru vlastari, faina de hrisca (nu contine gluten)

– asa zisa “”dulceata”” cu miere (de visine, prune, pere) fara foc si fara zahar.

Va asteptam sa le incercati

 

 

https://www.facebook.com/aNouaDimensiune

 

MarcelAlyna

24 ianuarie 2015

Mamele care lucreaza de acasa

23 octombrie 2014

Bucuresti

 

Este o organizatie formata din mame care isi cresc copii si mai gasesc ceva timp sa faca ceva, sa lucreze de acasa.

Unele fac imbracaminte pentru copii, altele bibelouri, unele au preocupari legate de cursuri de dezvoltare personala, foarte la moda in perioada aceasta.

Pe cele din urma le banuim ca au cu cine sa lase copilul, altfel nu ar avea cum se plece de acasa la cursuri!

Organizatia este afiliata la ceva similar mai mare, mame din toata lumea care lucreaza de acasa, aici fiind filiala romaneasca.

Cei care au luat initiativa formarii filialei romanesti, Elena si Marian Gorun, ne-au contactat la V for Verde (https://www.facebook.com/VforVerde) si ne-au intrebat daca vrem sa participam la intalnirea organizatiei, una festiva, marcand si un an de la formarea ei in Romania.

http://wahm.ro/intalnire-aniversara-work-home-moms-romania-implineste-un/

Am fost de acord, noi participand cu promovarea alimentatiei naturale, carti si platouri la degustat, ciocolata, hrisca incoltita, un fel de mini stand, totul in ideea de promovare, nu de vanzare.

Promovare este termenul folosit de organizatori, in ceea ce ne priveste este doar o experienta ce merita incercata.

Intalnirea se desfasoara la Casa Steiner, unde este si sediul Societatii Romane de Antroposofie Rudolf Steiner.

Situata in sectorul 3, pe langa Hala Traian, este o vila construita in perioada interbelica modificata sa serveasca scopului gazduirii unei societati.

Majoritatea caselor de tipul acesta sunt facute sa fie locuite de familii, asa ca ele sunt adaptate cand le preia o societate care are activitate publica.

Este si motivul pentru care firmele cauta sa inchirieze locatii dedicate activitatii de birouri si evita sa modifice case destinate domeniului casnic.

Ajungem si intram in cercetare, gasim sala si pe cea care ne-a invitat; sunt in jur de 20 de persoane, majoritatea mame, o parte dintre ele au venit si cu copii.

Am mai vazut si un tata, dupa care a trebuit sa mai astept sa mai vad inca unul; fiintele Yang sunt in minoritate, dar putin nu inseamna neaparat lipsa de valoare.

Multele mame pe centimetru patrat au avut nevoie si de ajutorul partii masculine!

Ducandu-ma sa pun apa pentru flori, ies pe hol si caut un loc de unde se poate lua apa, de obicei, o toaleta; de la etaj se aud lucruri ciudate, harsaituri, sunete guturale, un fel de tipete…

Intreb pe cineva ce se petrece acolo, sus?!

Este teatrul Steiner, raspunde si pleaca mai departe.

Cred ca este genul de teatru la care nu as merge, concluzionez si merg sa pun apa pentru flori.

Una din mame, Laura, cu copilul in brate, prezinta manifestarea, faptul ca serbeaza un an de functionare si incepe genul de activitate curenta, ce fac ele de obicei.

Se scot la licitatie ciorapei, pantalonasi, diverse lucruri utile pentru copii, facute de unele dintre mame, altele liciteaza si cumpara, practic cumpara unele de la altele, dar in felul acesta se ajuta reciproc.

Este o stare vie, o vibratie dinamica a unor oameni care nu se lasa acaparati doar de cresterea copilul, ci se introduc in activitati sociale, atat mamele cat si copiii.

Cele care au activitati culturale sau cursuri de autocunastere, ca sa le sintetizez intr-un fel, fiindca au nume sophisticate, ofera participarea gratuita la aceste manifestari.

Fiecare ofera cate ceva, probabil de aici energia aceasta faina!

Copiii misuna peste tot, unii in patru labe pe sub scaune, altii, mai marisori, se duc spre ce vad pe masa de prezentare.

In timp ce stateam la discutii cu una dintre mame am intins mana in jos si am dat de un cap cu urechi de-o parte si de cealalta; privind in jos, am vazut doi ochi si o gura care radea pana la cele doua urechi!

Cand Alyna a vrut sa ii arate unei mame cum este hrisca incoltita si verde, a aratat spre tavita cu pricina, dar era tunsa!

Una din fetite a gustat o frunza, inca una si nu s-a lasat pana nu a terminat toata tavita!

La bolul de ciocolata s-a instalat un copil, a luat lingurita, si nu s-a mai dat batut; a inceput sa goleasca continutul constiincios, metodic!

Mama lui a vrut sa il ia de acolo, dar am asigurat-o ca a dat de ceva bun si, pana la urma, pare ca s-a logat la ciocolata; nici un stick nu il desprinzi dintr-o data, il deloghezi, dupa aceea il iei de acolo.

Ceva mai linisitita a inceput sa ne povesteasca ce ii da de mancare lui tzaca si in acest fel ne-am mai lamurit inca o data de reflexele bune ale copilului; acasa nu a intalnit asa ceva!

Vine si momentul tortului lor festiv, cand am rugat-o pe una din doamne sa nu il taie pana nu ii fac o poza; asa i-a picat fisa ca era sa il taie fara poze si l-a chemat pe “fotograful” oficial sa il pozeze.

Date, informatii, discutii, oameni interesati despre cum este mai bine sa traiesti si, mai ales, cum este mai sanatos pentru copii lor, o dinamica a schimbului de informatie vie si limpede.

Vazandu-le pe aceste mame realizam ca ne adresam generatiilor viitoare, copii care misuna peste tot au si ei de castigat si, de ce nu, vor avea si ei copii si vor sti mai bine ce sa faca.

Una dintre fetite, cam de doi ani, pare Dragon, este acrosata de paltonul lung al unei femei care trece pe langa ea, aproape sa o darame.

Plina de demnitate, ii spune: “Fii mai atenta pe unde mergi!”

Nu a fost auzita de cea care a trecut pe langa ea, dar a sesizat ca am vazut toata scena si a zambit plina de mandrie, ca a fost remarcata, dupa care s-a indreptat tantos spre iesire.

Dragonul tot Dragon, mi-am zis.

Semne bune viitorul are, realizat aici si acum!

 

MarcelAlyna

11 ianuarie 2015

V for Verde

(11-12 oct. 2014 – Bucuresti)

 

Casa Universitarilor, este construita in urma cu 162 de ani, pentru directorul postelor din perioada lui Cuza.

A fost cumparata la licitatie dupa abdicarea domnitorului, de maresalul palatului, Filipescu.

Regimul comunist a preluat-o si a oferit-o cadrelor didactice care au transformat-o in casa a studiului; sali de lectura, biblioteci, cinema, restaurant, terasa, cafenea, sali de conferinte.

Arata ca o mica fortareata, are creneluri pe nivelul superior, un fel de etaj unu, spatiile interioare sunt generoase si minunat amenajate si intretinute.

Cand se doreste se poate, indiferent de regimul politic, a fost renovata si in perioada comunista si este si dupa.

Spatiile sunt mari, sali realizate inainte de vestita perioada interbelica, cu mult gust si stil, cu ornamente care au parfum renascentist, chiar daca curentul respectiv se dusese de cateva secole.

Insa, cum spune bancul, la romani lucrurile vin mereu mai tarziu, ca si sfarsitul lumii, si aceste curente or fi ajuns ceva mai lent pe aceste meleaguri.

Iar odata ajunse aici cer cetatenie!

O prima intalnire se desfasoara cu vreo trei zile inaintea inceperii targului, sa vedem locul si sa facem cunostinta cu organizatorii.

Dureaza doua zile, sambata si duminica de la 10 la 20 si este esential sa ramanem de la inceput pana la sfarsit, asa spune Laura, sefa celor care organizeaza aceste manifestari.

“Nu uitati sa zambiti, asa va atrageti oameni”, mai ne sfatuieste amica noastra.

In clipa aceea imi aminteam de Adi din Buzau, care a rezolvat treaba cu un tantar simplu; i-a zambit scurt, si tantarul a zburat!

Probabil ca depinde si de lungimea zambetului, elasticitatea sa, felul in care se insinueaza printre oameni, eventual, nu lasa zambetul sa umble singur pe strada!

Fii si tu de fata!

Vine si ziua deschiderii, parcam pana aproape de intrarea principala ca sa descarcam tot echipamentul de targ.

Doua sali mari sunt principalele spatii de expunere unde se asambleaza standurile si inca doua incaperi unde se stabilesc cei care ofera preparate culinare.

Una din sali este dedicata celor din domeniul cosmetic, betisoare parfumate, uleiuri esentiale si din nou cosmetice; in sala unde eram si noi exista mirodenii, instalatii de facut sucuri, uleiuri presate la rece, in general ceva ce se poate si manca si cumpara acasa.

Forfota este in toi, se cara, se aseaza produsele, se orneaza standurile, o misuneala de albine in stup, fiecare stiind exact ce are de facut.

Langa noi este si o soba de teracota pe care o folosim sa mai punem niste flori pe ea si inca vreo cateva lucruri, integrand-o in standul nostru.

Incepem sa ne asezam standul de carte, este unul portabil pe care il tot luam de la un targ la altul, cosul cu azyme, produsele si mierile de la Mariana si Sorin, chiftele deshidratate de la Liviu si Emilia, produsele noastre, amenajare plenara, asezata ca pentru mai mult de doua zile.

Pe la ora 11, Laura, sefa organizatorilor, trece printre standuri si spune ca este bine sa fim gata, fiindca incep oamenii sa vina.

In interiorul meu o apreciam pentru increderea pe care o are in faptul ca a deschis si stie ea, sigur, ca oamenii incep sa vina!

Ei bine, oamenii, chiar au inceput sa vina!

Este un pret la intrare, 10 lei, cei de la standuri, inclusiv noi, avem niste bratari care arata ca noi suntem participanti si doar cei care se anunta ca expozanti stau la stand.

In felul acesta este o diferentiere clara fata de cei care vin din afara; cumva nu suntem de acord cu acest joc, chiar daca la un baiat cu un soi de bicicleta stand amenajata in curte care vinde sucuri si cafea, avem parte de o cafea din partea firmei!

Desigur ca aceste lucruri fac parte din glumele comerciale!

Insa oamenii au inceput sa vina, destul de multi si care stiau ce vor si de ce vin la acest targ.

Plateau un pret pe bilet si intrau sa achizitioneze ceea ce credeau ca gasesc aici, adica lucruri de calitate si informatii pe masura.

Ceea ce este mai interesant, indiferent de bratara care este la mana participantilor si pretul la intrare, organizarea este una exemplara, promovarea se realizeaza pe o platforma de comunicare, fara media obisnuita, iar accentul se pune pe punctualitate si respect pentru cel care vine la stand.

Aceste date arata de ce acest targ este unul reusit din multe puncte de vedere, informational si material.

Dupa ce am participat, efectiv, am realizat ca aplicasem ca intr-un concurs la acest targ, organizatorii alegand din cei care se ofereau sa vina doar pe cei care credeau ca au o anumita valoare originala.

Iar aici a contat valoarea numelui Eltei ca activitate si recunoastere!

Cum se spune, ne instalam si incepe dansul; fireste ca mergem peste tot si vedem tot felul de sapunuri naturale sau cel putin cu miros de naturalitate, betisoare si aromatizante, cosmetice de nu mai stii daca este stand de pictura sau de machiaj…

Unul din amicii nostrii cu uleiuri naturale, Liviu, sunt doi frati, Liviu si Dorin, Dorin era la Body, Mind & Spirit de la Sala Palatului si Liviu cu noi la Casa Universitarilor, are standul la 5 metri de noi.

El mai fusese si cu un an in urma si spunea ca i-a mers bine, chiar daca a fost ploaie in acele doua zile de atunci.

M-am uitat pe seninul cerului si l-am linistit ca o sa fie si mai bine acum; mai ales ca noi nu stim cum este binele de acolo fiindca este prima data cand participam.

Undeva, in stanga standului nostru de langa soba, e un stand cu bijuterii de argint, cercei, coliere, bratari, gablontzuri scumpe, l-as fi denumit la prima vedere.

In fata noastra este un stand cu uleiuri naturale din Noua Zeelanda, or fi bune, dar, este posibil ca intermediarul sa si afecteze calitatea produsului, in sensul ca nu ne-a inspirat incredere.

Langa noi, o firma cu o presa prin melcare de diverse, de la mere la seminte; tot in fata, dar mai in stanga, o firma care face condimente, aici este o armonie intre cei de la stand si produsul care este prezentat.

Se vede ca acesti oameni chiar se ocupa de asa ceva si au vibratia lucrului pe care il promoveaza.

Oamenii care fac gestul de a plati acest bilet stiu de ce si sunt interesati de o alternativa verde a vietii asa cum este si numele targului.

Se perinda familii, grupuri de prieteni, indivizi de unii singuri, insa toti au in comun faptul ca au venit special, nu ofereau senzatia de intamplator.

Aflasera in principal de pe internet si se mobilizasera!

Intre doua conversatii mai dadeam o tura pe la masina sa mai aducem cate ceva, mai vizitam si celelalte standuri.

Asa aveam ocazia sa ne cunoastem si sa ii recunoastem cand vin si ei pe la noi!

Fluxul de oameni era in valuri, destul de dese, nefiind o mare diferenta intre o pauza de vizitatori si un varf de sarcina.

Doar ca la un moment dat, se cam umpluse locul si nu parea sa fie o aglomeratie fireasca, cum ar fi o aglomeratie brusca.

Mai ales ca majoritatea aveau aparate de filmat, microfoane, acumulatori in genti si aveau aerul can nu sunt interesati de mare lucru din ce este in jurul lor.

Erau jurnalisti, veniti fara sa fie chemati de organizatori; misterul era unul din candidatii la presedintie care trecea pe acolo, unul din cei multi, fiind inainte de turul unu.

Atat de mult conteaza politica incat nici nu are rost sa ne oprim asupra accestui aspect.

Unele din ornamentele noastre sunt reprezentate de tavite mici cu vlastari de hrisca si de grau deja verde, ca o iarba, puse din loc in loc.

Una din jurnalistele din haita se opreste in fata standului si vrea sa cumpere una din tavite.

I-am explicat ca este doar un ornament si nu e de vanzare, dar nimic! Insista sa il cumpere, cu un soi de insinuare obraznica, probabil specifica cel putin unei parti din breasla.

Mai da o tura, iar se infige la stand; “iti dau 10 lei pe el” insista ea.

“Acum fiindca sunteti prea insistenta nu il mai dau nici cu dublu”, contraatac.

Se mai invarte, iar vine, “e pentru pisica mea”.

E prea de tot, ii spun ca acum poate fi linistita, nu il mai dau nici o tulpina! Desi pare ca imi apar peticul de iarba, cam atat si este, nu are nimic patriotic in ea actiunea aceasta, doar ca nu merita sa creada unii ca pot orice doar prin tupeu ca mod de viata.

Totul s-a linistit cand a plecat catindatul, vorba lui nenea Iancu si a luat si jurnalistii cu el ca un roi de muste!

Lucrurile incep sa intre in firesc, mai o prezentare de smooty raw vegana, mai o vedeta care isi pune semnaturi pe cartea personala, insa trec si ele; raman oamenii!

Iar oamenii sunt ca natura, nu sunt spectaculosi, dar sunt constanti si in continua evolutie. Unul din lucrurile cel putin la fel de frumoase sunt reprezentate de intalnirea cu cei care traiesc normal, atat in sensul alimentatiei cat si al felului de a gandi, iar intalnirea cu ei e ca o confirmare si o recunoastere de ambele parti.

http://www.vforverde.ro/?s=elta+targ

MarcelAlyna

luni 15 decembrie 2014

Targul Apicol Bucuresti – 19 – 21 septembrie 2014

 

Planeta face inca o rotatie in jurul axei sale, dealtfel este neobosita in acest sport cosmic, face miscare clipa de clipa, nu doar 30 de minute pe zi asa cum se recomanda pe la televizor.

Era sa spun ca umbrele serii incep sa devina mai lungi, insa este doar un efect al luminii care se departeaza spre alte zone care au, la randul lor, nevoie de lumina. Vine si randul nostru, dimineata!

Facem cu schimbul, toate zonele planetei au lumina din belsug, intr-o democratie astronomica, fara sa se supuna la vot, cine primeste mai mult sau mai putin.

Si totusi, cand lumina stelei centrale isi face datoria fata de fratii nostrii din partea cealalta a planetei, pe inserat, la lumina felinarelor portocalii, ne apropiem discret, de poarta incintei.

Albynoutza este plina cu tot ce trebuie sa demaram actiunea.

De data aceasta abordarea este ceva mai diferita, ne ”infiltram” in interiorul curtii unde se tine targul si stabilim primul contact cu portarul.

Ii spunem unde avem standul si ne lasa sa intram, iar odata patrunsi in interior, ne intalnim cu ceilalti ”infiltrati”, furgonete, rulote si masini care sunt capabile sa care borcane de miere, stupi, tehnica apicola.

Mergand spre locul nostru, parcam in spatele standului, la adapostul unui pin care isi lasa crengile generos pana aproape de nivelul solului.

In anii trecuti, parcam pe stradutele din cartier si tot caram spre si dinspre stand ce aveam nevoie, dimineata si seara timp de trei zile.

Acum, cu Albynoutza plina cu azyme, carti, miere, deserturi, produse, intram chiar in spatele standului. Este o miscare utila si functionala, trei zile ea reprezinta baza logistica, tot ce avem nevoie este chiar langa noi.

Actiunea este reusita, pinul, practic a invelit vehicolul si il tine in custodie pe toata perioada targului.

E drept, a aparut o mica problema la iesirea din masina, printre crengi de pin si ace vegetale, dar a mers!

Am gasit frunze de pin in par si a doua zi!

Pe aceeasi locatie, in curtea Institutului de Apicultura, se aduna mierarii care isi pun stupii la adapost si vin sa isi vanda produsele.

Ca o mare familie, ne cunoastem cu multi dintre ei, incepem sa ne depanam aventurile de peste vara, pe unde a mai umblat fiecare, ce a mai facut, de ce si ce a invatat mai nou.

Standul Eltei este bogat in diversitate si calitate, Azymele, cartile din colectie, Manualul de Metafizica, o revista Elta, produsele noastre, deserturi, fiind un targ mai dulce, hrisca si faina de hrisca, miere de hrisca si salcam, dulceturi naturale…. A fost o enumerare lunguiata, asa-i?

Vorba unui clip televizat, calatoria continua!

In mijlocul unui intreg univers apicol, plin de specialitati, mierea de hrisca de la Mariana si Sorin este regina si ciudatenia si aparitia, insolitul expunerilor.

Este destul de rara, practic inexistenta la apicultorii prezenti la targ si aveam tot felul de vizitatori specialisti care o pipaiau, o gustau, o gadilau.

Langa noi este standul unui cuplu din Pascani, cunostinte mai vechi, care au o prezenta curata, atat produsele lor apicole si derivatele, cat si ei, ca oameni.

Odata, au lucrat pe la banci, pana s-au saturat si s-au apucat de cativa ani de apicultura; merg impreuna si isi ofera experienta materializata prin ceea ce fac, dar aceasta este efectul starii lor de spirit.

Chiar le-a spus un domn ca sunt un cuplu frumos si intreg; l-am privit si am realizat ca le sesizase starea psihica armonioasa.

Eternul amic Bodnariu, o prezenta destul de constanta in descrierile anterioare, Tatal Albinelor, cum ii mai spunem noi, are standul urmator, langa cuplul din Pascani.

Poate sa se puna in mijlocul celor mai mari crescatori de albine, vibratia lui este una cu spiritul grup, probabil, al albinelor; atrage si albine si clienti!

Cu sortul alb peste pantaloni si o cipilica alba ce se ridica deasupra fruntii intelepte si hatre, arunca priviri pline de judecata adanca si bunavointa.

Probabil ca asa se uitau si dacii, printre stupii lor conici!

Umblu o perioada prin targ ca sa caut capaceala, Bodnariu are, intr-un vas mare ce poate hrani un pluton, dar eram curios sa vad cum se prezinta si ceilalti.

La prima tura nu gasesc nimic si ma opresc la ”dacul “ nostru; citeste o carte, pe scaunul pliant, de parca ar fi la biblioteca, cand ceilalti se tot agita sa vanda!

”Ori nu a adus nimeni capaceala, ori este o conspiratie impotriva mea si au ascuns-o”, i-am zis din fata standului sau.

”A doua varianta e valabila, clar ca este o conspiratie”, spune el ridicand ochii din carte. ”Doar ca trebuie sa gasim nume noi pentru conspirationisti, oamenii se plictisesc de ce aud mai des, guverne din umbra, sionisti…”

“Ce era sa ma pacalesti cu prima varianta, ca nu am gasit fiindca nu au adus, normal ca este o conspiratie. E mai simplu sa ii dai omului conspiratii ca sa nu mai faca nimic, altii sunt de vina, i-am spus, in timp ce luam cuminecatura de capaceala pe care o intindea spre mine.

“Cu lucruri complicate se prostesc oamenii; lenesul mai mult se complica! Fii atent ce am aici!” si ridica un borcan de pulbere galbena. “Miere deshidratata din Canada! Probabil sa o trimita in spatiu!”

“Serios, dom”le?!” se minuneaza un alt apicultor care a asistat la discutia noastra. “Cum se face asa ceva?”

“Se ridica mierea la temperaturi mari, dupa care se condenseaza sub forma de pulbere. Pui o lingurita intr-un pahar cu apa si iese un lichid dulceag si semivascos”, explica Bodnariu.

“Asta nu-I miere, de ce ai adus-o?!”, il intreaba apicultorul.

“Ca sa o faca de ras!”, ii raspund si merg la ale mele.

Cum deja este o traditie determinata de continuitate, nu lipsesc cei care stiu de Elta sau de Azyme sau de ambele; nu prea ai cum sa le separi!

Liviu si Emilia se alatura in aceasta aventura poliflora, fiind parte din standul Eltei, cum se spune mai modern, participanti si actionari.

La fel si Virgil cu tanti Geta, cum ii mai zicem jumatatii sale, o Capra de Lemn darza, Virgil fiind Dragon de Apa.

Unul uda pe altul si cel udat stabilizeaza pe cel care uda!

Liviu e din anul Porcului de Apa si Emilia Capra de Pamant, ca sa elucidam si curiozitatile legate de cei pomeniti ceva mai sus.

Strecurandu-se usor, asa cum ii sade bine unui Sarpe de Apa, apare si Vasile; intalneste pe Dragonul de care aminteam si par sa se inteleaga bine, ca de la non-mamifer la reptilian, astrologic, desigur!

Duminica dupa-amiaza, sosesc si Mara, Maimuta mica de Lemn, dar importanta, desigur, cu prietena ei Teo, Kokosh de Apa, insotita de Petrica, Sobolan de Apa si jumatatea sa, Luminita, Dragon de Foc.

Cei care citesc aceste randuri au trei variante; ori nu mai citesc nimic in continuare, ori se apuca de astrologie ceva mai serios, ori se gandesc ca am avut de a face cu multe animale!

Rezonanta aduna experientele comune din fiecare si asa te intalnesti cu cei care si-au schimbat alimentatia nu ca necesitate fiziologica, obligati de instinctul de conservare, cat ca efect al constinetizarii, al evolutiei.

Indiferent de ce incepi sa faci pasi constienti in viata, care este pretextul, evolutia incepe sa isi faca simtita prezenta. Omul devine mai putin “machiat” de idei preconcepute si isi recapata frumusetea interioara. Toti oamenii sunt frumosi, doar ca unii cred ca au nevoie de farduri formate din credinte false, mentalitati…

Omul frumos incepe sa se construiasca din interior, nu se lasa varuit de altii!

La plecare tot ne luam la revedere de la acest cuplu, vecinii de stand, si tot nu ne desparteam; dar am facut ca in Stan si Bran, ne tot spuneam la revedere pana cand s-au intors ca nu puteau sa iasa cu masina.

Asa ca am mai colaborat la demontarea pavilioanelor din care sunt facute standurile; ne postam cate unul la cele patru picioare ale semicortului, de fapt, si defilam cu ele zece metri mai departe sa ne facem loc. Parca eram la defilarile cu pionieri, aveam si steag sub forma de semicort!

Iesim si noi si ei si salutam pinul care a tinut adapost.

Seara ii vedem la stirile yahoo.com (http://agrointel.ro/24783/de-la-functionari-in-banca-la-apicultori-full-time-sotii-stavarache-au-lasat-in-urma-stresul-muncii-de-birou-pentru-a-fi-proprii-sefi-in-stupina/), ca exemplu pozitiv, in genul, uitati ca se poate sa te rupi de un sistem impovarator si sa mergi pe afacerea ta.

Ii sunam sa le spunem ca sunt vedete; erau pe drumul spre casa, sunati fiind si de alti amici care vazusera stirea.

Pe partea cealalta, vorbind, fiecare suntem un exemplu chiar pentru noi insine, daca ne incruntam mai putin la noi si exersam, doar privitul!

 

25.10.2014

MarcelAlyna

Mergand si descoperind

 

Vremea conteaza mai putin daca o mai iei cu tine, asa ca desi in Bucuresti ploua destul de bine, in particular, am plecat spre Transilvania pana ploaia a obosit sa mai alerge, in general. Asa ca s-a oprit!

Cu siguranta ca sunt multi cunoscatori ai regiunilor geografice si pot sa iti faca o harta mentala a zonei, care este minunata, dar adevarata geografie este determinata de oamenii care o locuiesc.

Iar aici parafrazez o vorba stupida, ca Romania e splendida, pacat ca e locuita, dimpotriva, bine ca e locuita; calitatea umana ii creste valoarea!

Ce este valoarea unei regiuni, data de fenomenele geografice, de fenomenele unui ecosistem care se formeaza, cum ar fi deltele sau muntii? Adevarata colaborare este realizata prin regnurile reunite, regnul mineral, forma de relief, regnul vegetal, ce plante sunt mai bine adaptate la formatiunea geologica, regnul animal, ce animale traiesc mai bine in aceste zone.

Insa doar regnul uman sfiinteste locul!

Cel putin prin el se vede, ca sa nu fie arogant, colaboreaza cu alte regnuri dincolo de sfera perceptiei fizice.

Aceste lucruri au legatura cu spiritualitatea, cu legatura dintre cauza si efect; Gautama a vrut sa il sintetizeze prin legea karmei, o constiinta mai constienta face legatura intre cauza si efect.

Daca vrei sa fii explorator, cauta sa descoperi oameni, iar ei se afla peste tot, doar sa fii deschis sa le asculti povestile.

Este frumos si poetic sa cauti zone unde nimeni nu a mai calcat vreodata, esti sigur ca nimeni!? Poate nimeni din neamul tau!

Dar nimeni si nimic nu exista ca definitie, ceea ce exista ca definitie pentru orice este, este insasi existenta, Spiritul!

Asa ca descoperi ceea ce constiinta ta iti da voie, ceea ce evolutia firescului iti arata mersul normalului, cum evolueaza si natura. Ea nu intreaba, nu cere date si nu da explicatii, nu face studii de fezabilitate, ea face ceea ce este in armonie cu universul.

Este un preambul destul de lung, poate, pentru o expunere care nu intereseaza  pe cei amatori de senzational; amatorii, tot amatori, bine ca trece!!

Primul om pe care il descoperi esti chiar tu! Chiar asa! Nu te cunosti? Ba, posibil ca da! Dar poti mereu mai profund, mai bine, mai subtil!

Ca vreau sau nu, tot in preambulul evenimentelor ma invart, este o forma mai larga de a incepe o fraza cu ”deci”, cu concluzia; deci, sa incepem cu ceea ce se continua!

Plecam spre un amic din judetul Mures, din Ibanesti de Padure, 20 de kilometri de Reghin, care este producator de bere de cateva luni, in sensul ca abia a reusit sa obtina acreditarile sa functioneze. Altfel, a mai avut incercari, compromisuri politice, tot in sensul de a isi face afacerea sa mearga, iar acestea l-au blocat.

Morala ar fi ca un compromis iti da doar iluzia ca iti inlesneste calea, de fapt, o blocheaza!

Nu este doar un profesor de matematica, dar si fost sef peste inspectoratul judetean Mures in invatamant.

O pozitie importanta, oamenii il cautau ca sa se asocieze cu aceasta pozitie, la randul lui a cautat sa se foloseasca de statura publica pentru a face ceva care sa ii placa si care sa deserveasca intereselor oamenilor.

Mai clar, o bere buna, terapeutica, naturala, care sa poata ajunge la cat mai multi oameni. Este firesc ca are nevoie de fondurile obtinute din vanzarea berii, dar face ceva util pentru fiinta umana, pe undeva, acesta este unul dintre dezideratele cele mai importante!

Cum Elta face Painea Naturala tot in sensul evolutiei fiintei umane; unii confunda tarata cu evolutia; tarata ajuta evolutia, dar nu este una cu ea!

Drumul pana la Ibanesti de Padure este marcat cu un popas in Gageni, unde facem o aprovizionare fireasca si mergem spre Brasov, Sighisoara, Targu Mures; pana in Targu Mures, mai gasim un popas pe una din culmile Transilvane, iti da impresia ca esti chiar in varful ei, se cheama Popasul Nades.

Poate ca nu este chiar o impresie, tinand cont de punctele de referinta din aceasta zona, esti chiar in varf! E drept, nu se vede nici-un varf, in sensul stanca golasa si ascutita, dar este cel mai sus!

Au stiut unde sa puna hanul; e ”capcana” potrivita pentru cel care urca dealul! Fiind in varf, trebuie sa urci ca sa ajungi la el, din orice parte ai veni!

Continuam drumul spre orasul central al judetului, il si depasim, dupa ceva miscari pe traseele sale stradale. Mergem spre Reghin, bune rachete de tenis si corturi, saci de dormit si materiale sportive se faceau acolo!

Poate se mai fac si acum, sub diverse denumiri straine care de data aceasta se pronunta ”branduri”.

De la Reghin cotim spre Nord – Est spre Ibanesti de Padure, acealasi areal geografic, aceleasi plante care cresc din acelasi tip de sol, doar ca… nu este aceeasi frunza verde, nu este aceeasi albastreala a cerului, este altceva! Ce?! S-a schimbat energia mediului sau cum spun metafizicienii, s-a aschimbat vibratia. E alta ”lume”.

Ce inseamna alta lume, de fapt, alta vibratie, alta stare pe care o simti, starea o simti, lumea, urmeaza sa o descoperi.

Pornind in descoperirerea lumii noi, oricine cauta spiritul este un Cristofor Columb, trecem prin cateva sate ardelenesti romanesti, in sensul ca nu aveau acele porti si case gen cazemata.

Garduri normale, case ce nu doresc sa se apere de nimeni, asa ceva sugereaza acest motiv arhitectural, ca aici traiesc oameni civilizati, fara traume istorice.

Imaginea este una de esenta, nu se vrea o splendoare a existentei, fireste ca au si ei lucrurile lor de rezolvat, mai ales ca mentalitate.

Foarte multe steaguri romanesti pe la pensiuni si case, arborate pur si simplu, fara sa fie vreun eveniment national, doar sa spuna ca noi suntem romani!

Nationalismul nu a mers mana in mana cu evolutia niciodata, iar nationalistii au adus mereu cele mai mari deservicii chiar natiunii pe care credeau ca o apara!

Insa dincolo de aceste lucruri, oamenii colaboreaza si nu au treaba cu instigarile la schizofrenia nationalista. Nu conteaza daca esti o natie sau alta sau daca esti o alta rasa, conteaza ca esti un suflet care se manifesta.

E drept, vorbim de rasele acceptate de planeta noastra, nu am intrebat cum se comporta daca vine unul mic si verde! Parca cei care scriu/citesc aceste randuri ar sti?!

Descoperirea unei alte lumi poate sa sune destul de prozaic, ne uitam dupa un loc unde sa parcam si sa vedem din acel punct ce avem de facut! Asa ca parcam in fata magazinului unic si principal din sat si intrebam pe singurele persoane care ne ies in fata unde este fabrica lui Mitica?!

Asa aflam ca ne oprisem langa el, la doua case!

Il sunam pe amicul nostru, Capra de Lemn, Gemeni si Smochin; Ascendentul e in lucru!

Vine si ne intampina echipat in trening, profesorul de matematica care face bere buna! Ne cazam la o casa, fiindca nu ii pot spune suta la suta pensiune, a amicului lui, care are si magazin la parter. Casa are un nivel peste parter, camere de cazare, dar acolo sta si familia cand vine in weekend.

Raul Gurghiului trece prin fata ferestrei si este muzica care se aude daca lasi geamurile deschise. Normal ca le lasam deschise!

De jur imprejur, oameni care traiesc normal, ca oriunde si care se incadreaza in armonia mediului; termenul care vine este firescul!

Mergem la fabrica de bere si vedem cum este amplasata; in curtea casei, fara multe sofistacarenii, seamana ca atmosfera cu fabrica de paine Elta , fie ea de la Comanesti, fie de la Harsova.

Lucruri de calitate facute intr-un mediu natural si exact, desi pare empiric! Ca miroase a drojdie fermentata, e normal, doar e fabrica de bere, a ce ar trebui sa miroasa, sunt diverse lichide care se muta dintr-un tanc de fermentatie in altul, cu temperatura controlata, sa nu o ia razna.

Tehnic vorbind, totul este bine pus la punct ca sa iasa un produs natural si civilizat!

Am vazut fabricuta si am degustat din berea adevarata, fermentata 40 de zile, iar ca diferenta, una de 18 zile; normal ca hierofantii egipteni puteau intra in transa si mutau tone de piatra! Doar un adjuvant, dar unul de calitate!

Desi de alta pregatire, ceea ce isi doreaste sa faca este chiar acest lucru, ceva util pentru individ, iar la ph – ul apei din zona, unde se face bere buna de multe sute de ani, si-a spus ca poate sa faca acelasi lucru.

Si il face, acum chiar are distributie in localurile din Cluj, Targu Mures si Bucuresti, in sensul ca cel care s-a angajat cu distributia pe acolo distribuie.

Incercam sa ajungem si in Lapusna, o zona care prezinta enigme, nu stim de ce nimeni nu are un contact ritmic cu civilizatia si de ce nimeni nu ne incurajeaza sa mergem cu masina! Dar nici pe jos!

Asa ca plecam pe jos, macar sa avem cu ce sa ne intoarcem si ne oprim la un moment dat, luand decizia sa ne intoarcem si sa luam pe Albastrel, a se citi masina.

Dupa ce am fost avertizati ca mai ales dupa bariera, habar nu aveam ce bariera, insa localnicii o stiau, nu se mai poate merge decat cu camionul, am insistat.

Si se putea merge(cu 10, 17 km/h), asa ca mergem pana la momentul in care nu mai parea prea sigur drumul. Intre timp am trecut pe langa pensiuni, case de vacanta, dar mai ales codrii seculari!

Camioanele cu busteni trec zilnic, insa se pare ca taierea copacilor este ceva mai reglementata, dupa jaful postdecembrist. Acum se pot vedea copacii seculari si padurea in care mergi cu lanterna aprinsa ziua in amiaza mare ca sa vezi pe unde calci.

Locuri superbe si virgine se desfasoara in fata ochilor, sunete de pasari stapane in mediul lor se aud in timpanul urechilor, arome coloristice se intind in fata pupilelor!

Pe drumul ce pare deschis catre doua masini din sens opus mergem pana ce se inchide din ambele sensuri chiar ceva mai abrupt.

Case si cladiri se pierd pe la marginea paduriii si oprim unde e locul mai liber; dealtfel locul este liber si traficul este intens pentru o zona in care vezi o masina la cinci ore!

Doar noi reprezentam traficul!

Ne oprim si incercam sa vorbim cu niste oameni, ce mai stim si noi, ca in zona este castelul construit de Ferdinand. Ideea este buna, ceea ce dureaza este sa gasim niste oameni pe care sa ii intrebam de vorba. Un lucru este cert, unde se aude sunet diferit de cel al naturii, poate fi rodul unei activitati umane.

Si chiar vedem niste oameni care intrau intr-o curte, din care se aude si un sunet altfel, cineva taia, cu pauze lungi, ceva lemne cu drujba.

Aici sunt patru – cinci fiinte umane la un loc; asa ca intrebam pe cel care se uita ceva mai responsabil la noi, daca stie de vreun castel prin zona. Poate sa fie si responasbil, dar este si cel mai rotofei dintre cei pe care ii gasim, insa si  cel mai hatru.

Ne spune ca este un castel si este chiar prin zona; dupa ce l-am apreciat pentru simtul umorului ne-a povestit ca sotia lui este ”castelena”, cea care se ocupa de cei care vor sa viziteze sau sa se cazeze acolo.

La nici douazeci de metri se afla gardul unei manastiri care se pogoara de undeva, din deal.

Acesta este unul din drumurile de urmat ca sa ajungem la castel; asa ca trecem pe langa gardul manastirii, un fel de poteca de doi metri latime, intre gardul ei si al unei cabane, a vanatorilor, in renovare, acum.

Trecem o punte ce se arcuieste pe un parau bogat si cristalin de munte si ajungem intr-o alee de peste 50 de metri de padure de brad si de aici intri intr-o lume a pasunilor alpine.

Flori colorate si iarba proaspata si libera, intre casele care, marginesc castelul; nu prea iti dai seama din prima care este castelul, este mai degraba o locatie de iarna regala, seamana cu un conac, dar are demnitatea ursului liber si a domeniului regal.

Iti vine sa stai in picioare, mai ales ca altfel este ceva mai delicat sa te deplasezi!

Ajungem la castel, ii dam ocol si vedem ca este, ceea ce am spune noi acum, o vila mare si cu gust; probabil ca la vremea sa, cat de mici erau cabanutele de munte, aceasta vila era imensa, este mare chiar si pentru zilele noastre, dar mica pentru ideea de castel..

Dupa ce ii dam ocol, auzim o voce, care vine dintre cele trei sau patru case care se mai afla pe acolo; este un fel de mic parc de vilisoare!

Vocea ne spunea ”vin acuuum!!!!”

Cum eram pozitionati, usor in vale, prin iarba verde si crescuta, sesizam o silueta rosie care da din maini si din voce.

Odata ce am ajuns unii langa altii am felicitat-o ca este imbracata in rosu, fiindca o putem deosebi mai bine de mediu; mediul fiind iarba verde si crescuta! Ea este nevasta sotului ei, din vale!

Tot locul se poate inchiria, apartinand unei firme din Targu Mures. Nu este taxa pentru  vizitare; daca este ocupat locul, nu il poti vizita, daca nu este, il poti. Acum nu este ocupat, asa ca si il putem vizita!

Este o oaza de poveste, Ferdinand  si Regina Maria vin iarna aici sa se reculeaga dupa aventurile primului razboi mondial si dupa alipirea Transilvaniei si Basarabiei la Romania Mare.

Se pot vizita dormitoarele lor private, se pot inchiria, cumva, te gandesti ca este un soi de impietate sa inchiriezi camera unor asemenea oameni.

Dar, dupa ce dictatori comunisti, cum a fost Ceausescu, foloseau locul ca tabara de vanatoare, ce se mai simte aici este vibratia gandului care a construit o asemenea locatie.

Ne intoarcem la amicul nostru cu fabrica de bere si vizitam o buna parte din facilitate; intelegem cum se face maltul, cum si cand se pune hameiul, cand se adauga drojdia!

Antropologii au descoperit acum cativa ani, din probele gasite in cele mai vechi urme de asezare umana, ca ideea incetatenita a istoricilor, care spune ca granele au fost folosite de la bun inceput pentru paine, e falsa!

Au descoperit urme de recipiente de fermentare si alte lucruri care nu lasau loc de indoiala, pana sa coci painea, mai usor era sa faci un lichid fermentat; in functie de fermentare, mai dadea idei si vracilor!

Concluzia lor a fost ca la inceput a fost berea, dupa aceea painea. Odata ce focul a fost mai accesibil, poate ca unul a scapat niste drojdie de bere in foc si i-a placut cum miroase, nici gustul nu era rau, sigur era nou, a mai invelit rezultatul in ceva grane macinate si iata painea!

Lichid bazat pe fermentarea plantelor graminee, iesea un fel de bere pe care o foloseau vracii ca sa aiba viziuni!

Norocul civilizatiaiei noastre ca acesti vraci nu stiau cuvantul chanelling, un fel de canalizare, ca sa mai incurce lumea.

Sigur, ce am spus mai sus e speculativ, dar este un exercitiu de imaginatie pe baze plauzibile.

Continuam drumul spre Sovata, de fapt ne oprim chiar la intrearea dinspre nord a localitatii, unde gasim o locatie splendida, patru casute de lemn cu toate facilitatile, un minicamping.

Aici asteapta o familie din Bacau cu 3 copii, undeva intre 6 si 3 ani, distanta cea mai mare de cel mai mic, la cel mai mare, care doreau sa se cazeze.

Din patru casute, doua sunt ocupate de un grup de bucuresteni si noi ne asteptam gazda sa ne dea ok-ul. Amicul din Bacau ne povesteste ca a cautat prin mai multe locuri sa se cazeze, dar cu trei copii, nu convenea oriunde. In plus, mai erau si cu un Rottweiller, iar oamenii credeau ca e mare si violent. ”Dar are si carnet de sanatate”, ne spune el.

Si daca ma fixeaza maraind trebuie sa ma simt mai bine ca are carnet?!, gandesc si eu, ce sa fac, cand il vad.

Este mare si… Rottweiller, de ce oamenii ceilalti nu or fi crezut ca e mic si bland?!

Altfel, se uita prieteneste!

Vine si gazda, ne cazam si intrebam cat mai este pana in centrul statiunii. ”Cam 3 kilometri”, ne raspunde ea.

Plecam pe jos si se uita lung dupa noi.

Pe jos ai ocazia sa vezi locurile, oameni, obiceiuri, sa cunosti zona; dupa un timp, gazda ne ajunge din urma cu masina.

”Ati ajuns departe, credeam ca va gasesc mult mai in spate!”, spune ea.

Urcam in masina ei si dupa ce dam la o parte o mitraliera de jucarie a baiatului de pe bancheta din spate urmarim drumul si indicatiile turistice.

Sus in deal, este statiunea si are un aer chiar aerisit, de bun simt, nobil!

Nu sunt kithuri arhitecturale si starea emanata din intreaga atmosfera a locului este a unor oameni civilizati, localnici si turisti.

Simplitatea si firescul acestui loc ne face sa mai zabovim prin zona; intram la o terasa si admiram o ploaie de vara grandioasa care se revarsa pe strazile in panta.

Pe langa noi curg paraie involburate, iar la adapostul umbrelelor teraselor, oamenii admira spectacolul naturii.

Ploaia se opreste si incepem coborarea din statiune spre soseaua principala, in aerul curat de munte si spalat de apa, printre tufe dese si multe de trandafiri!

Am luat un taxi din centrul Sovatei de jos, ca sa ii spun asa, pana la camping si a doua zi am mers la Praid.

Inainte de intrarea in Salina, am gasit si o parcare oficiala, cand am intrebat cat costa, ni se raspunde –  5 lei.

Cam scump imi spun in sinea mea, dar este pe zi. Asa mai merge!

Ne ducem in statia de auobuz, autobuzul care te transporta la vreo suta douazeci  de metri adancime si un kilometru si ceva in linie dreapta in salina.

Luam autobuzul, are cauciuri special adaptate la sare, un fel de cauciucuri de iarna mai dure, intram in subsolul Terrei cand sunt ultimele minute de Soare in Gemeni.

Inauntru sunt spatii mari cu locuri de joaca pentru copii, tiroliene, leagane de dimensiunea unei banci, mese de ping pong si terenuri de badmington.

In plus, magazine cu suveniruri si chiar o biserica catolica in salina; nu departe de ea vedem si un plafar, cu spatii libere de intrat printre rafturi si un paznic vigilent la orice misca. Probabil ca nefiind muste acolo, se uita numai la clienti!

Cand iesim din salina, suntem deja in Mesteacan, in primul grad in Cancer; zodiacul se manifesta si sub pamant, asa ca serbam intrarea in vara astronomica prin a achizitiona niste sare si bulgari de sare de pe acolo.

In fine, si un  Kürtőskalács mic!

Odata intorsi la campingul nostru, ne impartasim impresiile amicilor din Bacau, cei din Bucuresti plecasera deja.

Se lasa noaptea si mai stam pe terasa casutei, cand apare langa masa Max, rottweillerul amicilor nostri, dar la pachet cu stapana lui.

El se uita la mine si il intreb ce cauta aici?

Pare ca se intreaba si el acelasi lucru, dupa felul uimit in care priveste, si pleaca!

A doua zi continuam drumul spre sud si trecem prin Corond, o expozitie stradala, vie, a talentului si daruirii acestor oameni.

Ne oprim pentru a vizita acest loc si chiar nu plecam cu mana goala; este pacat sa nu ii apreciezi si concret pe acesti oameni!

Drumul merge spre Brasov, trecem de Odorhei si continuam prin sate spre Rupea.

Trecem prin sate de tigani mestesugari, cei cu palarii mari si mustati lungi, prin sate de evanghelisti, dupa ce tip de biserica domina, insa indiferent ce termen am folosi, trecem prin locuri locuite de oameni!

Dealtfel, indiferent de marimea localitatii, nu lipseste biserica!

Este un obicei pe care il stim toti, suntem obisnuiti cu el, poate nu gasesti o scoala, un dispensar, un post de politie sau o primarie, dar biserica, cel putin una, cel putin un rit religios, nu lipseste.

Mai este ceva ce nu lipseste, bodega; cel putin una, multiconfesionala, loc de spovedanie pentru popa si enoriasi, deopotriva!

Ruland, era sa spun mergand, printre satele transilvane, trecem printr-unul cu multe cuiburi de berze. Aproape ca este stalpul si cuibul, fiecare cu doi pui, desi nu au o reglementare chinezeasca a numarului de mostenitori, universul le spune cate oua reprezinta optimul.

Tot admirand berzele, ne trezim ca trecem pe langa o fortareata medievala si realizam ca este biserica evanghelica fortificata. Multe sunt fortificate in zona, vremuri miscatoare, mai veneau tatarii sau oamenii altui nobil, insa aceasta este cunoscuta ca fiind ceva mai fortificata.

Arata ca o minifortareata; fortareata mai mare este in dealul de deasupra localitatii Rupea!

Strategic, este amplasata bine, tinand cont de posibilitatile de transport din acea perioada si comunicatiile vremii.

Rugaciunile de atunci erau realizate cu tarie si cu un tel bine determinat!

Trecem pe langa biserica si oprim la douazeci de metri; incepem sa mergem spre ea, cand o doamna, dealtfel, singurul om de prin zona, ne spune ca poate sa cheme pe cineva sa deschida lacatul, sa intram.

Am rugat-o sa nu se deranjeze, vrem doar sa o vedem pe dinafara; ii dam un ocol, ziduri medievale, construite pe la 1300.

Chiar inainte de a merge acolo discutam de parlamentul romanesc ce serba 165 de ani vechime, iar cel englez a fost fondat pe la 1200; sa tot aiba cam 800 de anisori!

Biserica aceasta este construita la o suta de ani de la fondarea parlamentului englez, cand aici ideea de parlament era o ciudatenie de departe, inca mai arata sabia turcilor Mircea si se intelegea cu ei ca sa faca pace.

Convenea ambelor parti!

Un adolescent ne astepta dupa ce am dat ocol bisericii si ne-a spus ca el este cel cu cheia; mereu am banuit ca Sf. Petru nu arata ca in picturile bisericesti!

Ne-a deschis o poarta de lemn incuiata cu un lant cu lacat si am intrat in incinta. Se vad urme de incercari de renovare, printre ziduri medievale materiale de constructii moderne, iar inauntru, o incercare de varuire neterminata.

Atunci am realizat ce se petrecuse – picturi vechi de sute de ani, in loc sa fie declansat un proces de restaurare, a fost declansat unul de renovare, cam cum zugravesti in baie!

Cu trafaletul peste tot, au mai scapat urme de picturi seculare pe care le-am fotografiat cine stie, maine vine Dorel si le ia si pe acestea!

Pentru restaurare ar fi fost prea scump, pentru renovare, mai ieftin, dar nici aici nu s-au inteles!

Am urcat si la nivele urmatoare pe scarile de lemn facute de renovatori, scari noi de vreo doi ani, putand spune ca este mai bine ca s-au oprit, poate se reface mai cu minte si se restaureaza!

Continuam drumul si intelegem de ce unii se plang de indicatoarele din anumite zone; ajungem la o intersectie unde vedem trei indicatoare. Toate indicau drumul spre biserica fortificata pe trei trasee diferite! Noua ne era mai util sa stim localitatile decat biserica!

Intram in Rupea si apare o noua intersectie, fara indicator; ba nu, este unul dupa ce treci de intersectie si iti arata ca pentru Brasov trebuie sa mergi inapoi!

In epoca actuala GPS –ul devine din ce in ce mai util, cel putin ca indrumare. Continuam drumul evitand un cetatean pe bicicleta care merge usor osciloscopic pe drum, cand brusc dreapta, cand lent stanga, iesise de la o ”multiconfesionala”.

Ocolim Brasovul prin nord si mergem pana la Gageni, in Prahova, unde facem un popas de o noapte.

A doua zi, cum ii sta bine calatorului, pe cai spre city-ul bucurestean, in lumea in continua miscare si aparenta agitatie.

De ce aparenta agitatie? Care este agitatia unui sat, un om merge cu vacile, altul vopseste gardul, unul vinde gogosi sau multe activitati marunte. Le amplifici de multe ori si dai de un oras mai mare care este un fel de ”satele unite”! Mai multe activitati la un loc si mai dense!

Aceste lucruri descrise mai sus nu se doresc a fi altceva decat ceea ce reprezinta ele, o experienta, vazuta asa cum o vede cel care trece prin ea. Poate o relatare sau pagini de viata sintetizate in aceste franturi de idei puse una langa cealalta, elemente ce pot folosi Spiritului, impartasite de la Spirit la Spirit!

 

MarcelAlyna

21 iulie 2014

 

 

Expo mama si copilul

 

Freamatul minivacantei de Rusalii a fosnit toata saptamana, acum a stat; a inceput microvacanta cu justificare sfanta.

La fel ca in orice weekend cu vreme buna sau zile libere oficiale, bucurestenii se bulucesc pe unde vad cu farurile, invadand teritoriile din jurul lor.

Focul sacru al gratarelor este aprins si valatuci de fum se ridica in vazduh, derutand satelitii spion, aliati sau nu.

In oras au ramas cei care abia asteptau sa plece ceilalti si sa se poata bucura de liniste.

Pe acest fond, unde legiunile inarmate cu fripturi si gratare dadeau lupte gastronomice pe la marginea padurilor, mergem la aceasta expozitie de la Sala Palatului.

Tematica sa, mama si copilul, te duce cu gandul la dilema oul sau gaina; intai a fost mama, dar si ea a fost copil cu o mama si tot asa.

Standul nostru este ceva mai aproape de zona de reprezentatii, parade de moda pentru copii, dansuri, loc de joaca, zona de socializare.

Si aici se dezvaluie o intreaga industrie care se adreseaza copiilor, nascuti si nenascuti inca, de la haine la carucioare, unele cu pretul unei masini second hand.

Nu se vine asa in planul fizic, trebuie sa fie terenul pregatit prin accesorii la care nici nu te gandeai ca exista.

Cupluri insarcinate, de fapt doar unul dintre ei, de obicei ea, se perinda peste tot, determinand o mare concentratie de femei insarcinate pe metrul patrat.

Viitorii cetatenei ai planetei, nenascuti, inca mai stateau la adapost, erau plimbati, feriti de vant, lumina solara, radiatii, impozite…

In afara de oferte legate de haine, carucioare si accesorii, mai sunt si cele financiare. Se pot deschide conturi pe numele celui care face pe simbiotul in interiorul mamei, inainte de a se naste si in conditii financiare deosebite! Nici nu te nasti si ai cont pe numele tau!

Probabil ca orice finantist se uita la burtica unei mame gandindu-se ca un nou platitor de dobanzi vine pe lume!

E o lume destul de colorata, sfera aceasta a micilor cetateni, baloane peste tot si multe lucruri care dau o senzatie de vioiciune.

Pe undeva este firesc, doar nu este o expozitie despre lumea reumatismului!

Undeva, pe la intrarea in holul unde se tine expozitia ne intalnim cu amicul Sebadus, singura figura cunoscuta de pe acolo.

Dealtfel, cu miere mai este doar Dan, cu el mai impartim standul cand este cazul, chiar si acum.

Tot pe langa usa este si ”cartierul general” al organizatorilor, care se plang ca Rusaliile le-au facut figura. Ar fi fost mai multi oameni daca nu era vacanta!

In locul lor nu m-as pune rau cu Rusaliile, poate la urmatoarea manifestare, vreo expozitie de camile, incepe Ramadamul!

Intre timp, niste copii se zbenguiesc pe unde apuca, altii se vor zbengui, iar altii care cred ca au devenit maturi si poate vor invata sa se joace.

Multitudinea de baloane colorate a ramas la dispozitia oricui dorea sa ia cate dorea cu el, asa ca am luat si noi mai multe. Emilia a luat cateva, mai ales ca Marian se oferise sa o duca acasa; altfel, probabil ar fi luat mai putine baloane, dintr-un motiv sau altul, credea ca se uita lumea la ea in metrou!

In masina fiind cald, mai pocnea cate unul de bucurie!

La cate baloane aveam dupa noi la plecare, mai sareau si pe geam, eram atractia semafoarelor, cand ne opream; ne mai lipseau niste tinichele agatate de bara din spate pe care sa scrie ”just maried”!

O manifestare care te duce cu gandul la faptul ca exista evolutie si copilaria este mai lipsita de griji fiindca nu gandesti prea sofisticat, dar nu este asa de poetica!

Mereu iti doresti sa poti face ce fac oamenii mari si stii ca este de ajuns sa ai rabdare sa cresti.

Dupa ce cresti urmeaza alta crestere, in spirit, in gradul de civilizatie pe care iti dai voie sa il constientizezi.

Cresterea este in interior sau in exterior, una se cheama evolutie, iar cealalta ingrasare!

In ciuda agitatiei firesti realizate de cei cativa copii care erau permanent prin zona, a fost o manifestare linistita.

Odata ce realizezi copilul din tine te bucuri, daca te gandesti dai in mintea lui, iar el asa ceva nu prea are, stie ca mintea mai si minte. Dar are imaginatie!

Cele doua fete de la firma care a organizat evenimentul cautau, cumva, sa se scuze ca nu a fost asa de multa lume cum sperau, in ciuda mediatizarii, ca mai vor sa faca un eveniment in toamna, de acelasi profil.

Le-am asigurat ca daca ne cheama venim, doar si toamna se nasc copii!

 

MarcelAlyna

10 august 2014

Cosmobeauty februarie 2014 – Sala Palatului, Bucuresti

 

Pe principiul sa nu crezi mereu ceea ce vezi, o expozitie de mijloace de intretinere ofera de toate, farduri, oja si culori sophisticate, implanturi de par si aparate de luat par, pentru toate gusturile si nici-unul.

O muzica ce te mangaie ca un smirghel pe timpane rasuna din difuzoare, asemanatoare cu cea din cluburile transformate in spalatorii publice pe creier!

Povesteam  cu  Dan,  un amic de la standul de miere ca pun ceva in muzica asta; intre doua sunete de rindea poti introduce mesaje subliminale.

Nefiind locuri de parcare, am blocat doua masini si am pus numarul de telefon in geam; tocmai trece o mare masina de salubritate, asa ca am stat sa vad daca are loc. A avut! In felul acesta au suficient spatiu toate sufrageriile pe roti 4×4 pe care le mai folosesc unii.

Niciodata sa nu spui nicioadata, suna telefonul ca sa eliberez gazonul; o fi unul din cei doi, mi-am spus. Era un autocar, ceva mai mare decat credeam ca poate trece pe acolo!

O industrie bine cotata financiar si care si-a permis sa faca publicitate, de aici si un public numeros, care se adreseaza frumusetii. Despre frumusete se pot spune multe, filozofii tot dezbat de mii de ani acest subiect, care este cea mai importanta, cea interioara sau cea exterioara? Sigur este ca cea exterioara suna ceva mai profitabil!

La frumusetea interioara ce te poate atrage, plictiseala citirii unei carti, linistea meditatiei, faptul ca nu mai alergi dupa acumularea de bunuri materiale, ce esti ”dus”, frumosule, ochiosule!?

Ceea ce se vede este luat in serios si de aici incepe productia de machiaje; alta fata, alte unghii, alt par, cateodata chiar altul, fiindca se fac peruci performante si implanturi stil loterie. Nu stii cat te tine!

Undeva spre dimineata, e un obicei ”ciudat”, toate incep dimineata, mergem sa ne amenajam standul. Suntem plasati la nivelul 2 al zonei expozitionale a Salii Palatului, chiar cum urci pe scari. Descrierea este de o exactitate matematica, in sensul ca nu ai cum sa ne ratezi si daca o faci iti asumi!

Cele mai mari standuri sunt la nivelul de jos, cu aparatura mai mult grea decat eficienta, de a scoate tesutul epitelial de pe derma, un fel de naparlire artificiala, de pus extensii la par si ceea ce pare a fi un stand al pictorilor profesionisti, cu multe culori si sevalete, e de fapt zona rujurilor si ojelor.

Ca in bancul cum iti deosebesti copii gemeni la gradinitia, unul fata si unul baiat, dupa botosei, la baiat sunt cei albastri si la fata cei rosii. acum nu mai deosebesti, clar, o femeie de un barbat, ca are unghiile cu oja e femeie si daca nu e barbat.

Iar acest acum isi are radacini in antichitate, nu tot ce are unghii vopsite e femeie! Si nici vopsitor nespalat pe maini nu este; poate fi chiar de sex masculin, cel putin dupa C. N. P.!

Valuri de femei care isi tarasc sotii suferinzi de plictiseala, dar cu cardul la ei dau navala in cele trei zile de expunere a unui policolor uman. Mai sunt si cele fara soti, chiar majoritare, singure, probabil ca s-au gandit ca sotii le incetinesc dinamismul si le distrag atentia!

Frumusetea despre care vorbeam si mai sus isi trage resursele si sursele din frumusetea interioara. La asa ceva as putea adauga ca daca iti ”demachiezi” colonul cu o fibra vegetala care sa elimine din flora nociva, el se ”machiaza” cu o flora microbiana prieternoasa si cooperanta.

E mai dificil sa lamuresti pe ceilalti ce bine arata intestinul tau, sau ”fetelor, priviti ce colon curat am azi!”, mai degraba te vopsesti!

Amerindienii foloseau acest obicei ca ritual, cele mai cunoscute pana la noi, astazi, sunt vestitele culori ale razboiului. Ce de razboinice circula peste tot!

Dar exista o gama destul de dezvoltata si pentru ei, adica ei de ce sa nu fie razboinici!?

Unul din standuri este special destinat barbatilor, cel de acolo cand m-a vazut a si inceput sa imi prezinte avantajele unui dispoztiv de barbierit eficient. Era si dificil sa il opresti, sunt ca tonomatele pe care daca apesi play te intorci dupa ce isi termina inregistrarea, insa, s-a oprit. Cu o privire de ferenghi plictisit, astepta sa vada ce parere am.

”De obicei barba nu o barbieresc, un dispozitiv de lasat barba aveti?”

Cum te uiti la un computer blocat in procesari inutile asa aratau ledurile sale pe post de ochi; brusc a revenit in soft si a prezentat preturile sale extraordinare, practicate doar la sediu.

Atat de mare este blocajul omului care se preda inutilului, care refuza constiinta si prefera acceptarea, incat nu realizeaza nici o informatie in afara softului! Probabil ca mai vorbeste si acum!

Dupa aceasta prezentare in care este accentuata superficialitatea, mai este un revers al medaliei, oameni care realizeaza ca baza frumosului este in sanatate. Iar frumusetea adevarata este determinate de constiinta spirituala.

In rest, cuvinte precum sanatate, abundenta, intelepciune, toate deriva din aceasta constiinta minunata!

De aici se leaga elementele ce tin de alimentatie, de dieta, iar o parte ajung la concluzia ca esti ceea ce gandesti, mai mult decat ceea ce mananci.

In functie de felul in care gandesti ajungi sa iti ”ornezi” si farfuria!

Dupa aceea schimbi alimentatia, insa farfuria este mai la indemana de observat decat gandurile, de aici expresia ca esti ceea ce mananci!

Undeva la nivelul 3 se fac demonstratii de machiaj cu un proiector pe care poti vedea in detaliu fiecare faza a picturii faciale.

”Odata asa ceva era considerata tortura,” i-am spus lui Cosmin care venise si el, in cursul zilei.

In zilele noastre e vazut ca un beneficiu sa fii obiect didactic, dar sa te mai salveze cineva cand esti desenat pe fata. Parintii isi duc copii de buna voie sa fie desenati pe fata in parcuri sau in alte locuri publice. Un fel de educatie a ascunderii de ceea ce esti!

Nivelul mai profund in soiul acesta de lume este dieta, atentie ce mananci ca sa vezi cum arati; este si motivul pentru care standul Eltei atrage atentia, unul din motive!

Insa, cum Omul este peste tot, desi intr-o concentratie destul de eficienta ca sa nu deranjeze cetateanul, sunt multi Oameni ce vad dincolo de Cortina de Fier a ignorantei.

Cum se spune, sunt acei Oameni care iti fac ziua frumoasa fiindca iti confirma sensul unic si felul lui normal de a fi!

 

MarcelAlyna

08.04.2014

 

Targul de Apicultura – Campina, februarie 2014

 

Odata ce treci de centura Ploiestiului, intri in ceea ce localnicii numesc soseaua Campinei.

Motivul este oarecum evident, fiindca aceasta sosea duce spre Campina; normal ca se intinde si dincolo de ea, insa acum ne referim doar la acest minunat oras de munte unde se organizeaza de vreo 500 de ani Targul de Apicultura al regiunii si nu numai.

Cred ca nu am participat la primul, dar la acesta am fost, este a patra participare a Eltei si deja te simti ca intr-o familie.

Doar softul de baza al unui stup este organizat in jurul unei familii de albine, care mai zboara, mai face si miere, mai aduce ceva polen pe “trenul de aterizare”, dar e lucru de echipa.

Stilul de sosea de la Ploiesti spre Campina este unul “autostradic”, in sensul ca sunt doua benzi dus, doua intors.

Ca sa ajungi la Campina iesi din sosea si urci spre dreapta cum te indrepti in sens invers de curgere al raului Prahova.

Sunt detalii care par plictisitoare pentru cei care cunosc zona, insa nu sunt la fel pentru cei care nu o cunosc; cred ca ei reprezinta majoritatea!

Casa de Cultura a Tineretului, asa se mai numeste si acum, realizata in timpuri comuniste, de data aceasta este folosita in scopuri sociale cu tenta capitalista; adica sa castigam toti facand ceva, nu totul este al nostru si al nimanui!

Expozanti sunt si afara, cu masini pline de stupi si utilaje, inauntru cu produse,iar inghesuiala e destul de mare.

Destul de dificil de gasit un loc de parcare, insa intr-o incinta, un fel de curte interioara ne oprim in mijloc. Matematic, de acolo nu incurcam pe nimeni si toti puteau sa ne ocoleasca cum doreau!

Dupa cateva ore am vazut ca facuseram prozeliti, mai multe masini erau parcate in centru, noi fiind mijlocul sirului!

Primim un loc undeva in mijlocul expozantilor, langa unul din multii apicultori de ziua a saptea, cum se spune popular si o firma ceva mai mare, cu un stand langa noi si altul afara.

Incepem sa ne revedem cu gasca de amici pe care ii mai intalnim si pe la targuri din Bucuresti, zumzaim despre ce a mai facut fiecare si ce are de gand in continuare. Ca sa vorbesti despre trecut si viitor trebuie sa te pozitionezi in prezent!

Aceasta este prima zi; a doua zi, fiind sambata, cel de ziua a saptea nu vine, se roaga, asa ca mergem si noi un metro mai spre standul lui. Fara sa fim foarte coplesiti de sfintenie, mai ales ca era destul de iritat ca am fost repartizati langa el. Parca era ortodox!

Oricum, a treia zi trebuia sa gasim altceva, fiindca suntem pe calea de acces la sala de conferinte. Iar in acea zi acolo se tineau cuvantari!

Mascota de fiecare an este Albina Nina, are cam doi metri si se plimba printre standuri, insa anul acesta a mai aparut una, ceva mai scunda, dar mai musculoasa, mascota unei firme participante. Oamenii trec in toate directiile, unii ne stiau deja, altii ne descopera, vin si niste jurnalisti locali, dar vorbim si cu ei, sunt si ei oameni, cred!

Cu baiatul ce cara camera dupa el, o tanti roscata cu microfonul in mana ne intreaba ce avem la stand, pana aici e bine! Ce urmeaza este si mai bine, ii povestim despre alimentatia naturala, da din cap zambind, despre activitatea Eltei, da din cap zambind, despre autoeducatie, da din cap zambind! Probabil ca la asta foloseste capul! Ma gandeam sa ii spun  ca zaresc un soarece pe umarul ei, sa vad daca mai da din cap zambind!

Acesta este rolul, isi face reportajul, nu conteaza ce contine; cu siguranta exista si jurnalisti care aud, nu doar… zambind! E motivul pentru care mai cred ca si jurnalistii sunt oameni!

A treia zi, trecem la locul nostru din anii trecuti, in partea cealalata a salii.

Aici nimerim tot peste o vecina de ziua a saptea, ei numara repede zilele, care te invata cum sa faci infarct controlat, sa stii din timp. Ia tensiunea gratuit si iti ureaza sanatate! Dupa care iti da tensiunea inapoi.

Conferintele se tin in doua etape, de specialitate, cei care chiar practica apicultura si vin cu date si elemente pragmatice de impartit si cei trimisi de la ministerul agriculturii sa indemne  la inregimentarea in sistem. Un sistem care mai mult profita decat ajuta!

In prima etapa cei din sala au ramas pe loc, avand ce impartasi si invata, dar cum a inceput reprezentantul guvernului a trebuit sa astept ca sa ies pe usa.

Pe cine intereseaza nimicurile fie ele oficiale sau mai ales!

Ne vedem cu amici pe care ii tot intalnim pe la acest gen de manifestari, chiar daca pare un leit-motiv, este o senzatie minunata sa te reantalnesti cu “roiul”.

La un moment dat ma intalnesc cu organizatorul, Mihai, si il intreb unde sa parchez, era a doua zi dupa ce nimerisem in centru.

”Vezi si tu pe unde, ca ieri s-a plasat unul in centru de nu am avut loc sa bag un camion care trebuia sa vina!”, spune el.

”Daca ii spuneai se ducea in alta parte; eu eram ala!”

S-a uitat cum ar spune ”de ce nu ma mira” si am mai povestit despre felul in care s-a organizat si acest targ. Oficialitatile nu ii mai sprijina de doi ani si toate evenimentele de genul acesta se datoreaza asociatiei de apicultori din Prahova, in majoritate.

Este un loc in care ne tot intalnim cu oameni care au tangentat Elta in diferite perioade, parca un soi de intalnire cu cei care rezoneaza cu normalitatea din ei.

Sunt destui care sunt prieteni cu Azyma si cu efectele ei, cu firescul, normalitatea si o viata mai civilizata. Sunt din Bucuresti, dar dau peste standul Eltei la Campina. Sunt si multi din oras, desigur!

Ramane o vibratie splendida unde firescul se impleteste cu normalul si continuitatea cu naturalul, ca asa este si in viata!

 

MarcelAlyna

23.03.2014