Anul: Pork de Pamant > Zodia: Fecioara > Decada: Tei > Saptamana (15 - 21 Septembrie 2019): Indigo
   

Punctualitatea intarzierii

 

Un factor care se adauga la agitatia cotidiana este aceasta iminenta posibilitate a intarzierii, poate ca nu se intampla, dar esti liber sa te stresezi gandindu-te la ea.

In continuare incercam sa aruncam o privire asupra subiectului si sa il abordam din alta perspectiva.

Din cand in cand este posibil sa intarziem la o intalnire, la programul de lucru, sa ne amanam niste activitati ca dupa aceea sa realizam ca acum este cam tarziu.

Realizam ca este prea tarziu in prezent, intr-un acum ne dam seama ca amanarea nu reprezinta o rezolvare.

E unul dintre cei mai buni cameleoni, ceea ce amani se transforma in alte prioritati, in alte forme, obiectul amanarii pare ca trece, dar de fapt lucreaza sub camuflajul altor manifestari.

Si aceasta este o forma de intarziere, insa acum incepem de la intarzierea banala, de baza, observabila, in care nu esti prezent la ora stabilita in locul stabilit.

In firmele cu program fix exista niste personaje care sunt intarziaci de profesie, in sensul ca cei care intarzie constant au alte lucruri de reglementat.

Aici nu mai discutam de intarzieri ci de un mod de a fi, mod ce denota o dereglare in viata lor personala, particulara, nu te angajezi la ce nu poti duce.

Personajele acestea intarzie ori de cate ori au ceva punctual de facut, ajunsul la birou, la o intalnire, la prinderea unui avion sau a unui tren, oriunde este ceva punctual, ei sunt defazati.

Felul acesta de manifestare denota un egoism ascuns prin starea de inconstienta, incurca grupul in care sunt implicati si ii fac pe toti cei din grup sa nu se mai bazeze pe ei.

Probabil ca asa ceva isi si doresc, dar nu doresc sa iasa din beneficiile pe care grupul le ofera!

Sunt cei pe care ii observam cand intarzie tot autocarul fiindca ajung mai incolo, se supara ca pleaca trenul la timp fiindca nu se ia trenul dupa timpul lor.

Ajungand mai tarziu incep sa alerge spre locul lor de serviciu, vin gafaind si panicati, rosii in obraji, se aseaza la locul lor si au aerul ca ei au fost acolo dintotdeauna.

De fiecare data se justifica prin aceleasi aspecte formale, traficul, o vecina care avea nevoie de ajutor la deschiderea frigiderului sau a ascuns pisica cheile!

Desi toti au vazut manifestarea lui usor comica, graba sa recupereze ce a ratat si aerul sobru odata ce ajunge la destinatie, ca si cum a fost mereu acolo fara sa vada ceilalti, amplifica ridicolul.

Cei care au un obicei din asa ceva au lucruri de rezolvat cu propria organizare si nu la ei ma refer acum, cat la cei care chiar mai intarzie.

E acel moment in care Universul are ceva sa iti ofere si iti modifica un pic ritmul, iti fluidizeaza ceva din rigiditatea interioara.

Fiindca ce am descris mai sus sunt false intarzieri, ele reprezinta obiceiuri care denota egocentrism.

Dar acesta fiind un eveniment, un moment, o situatie care poate fi privita chiar cu simpatie, intarzierea face parte din normalitate, oamenii nu sunt roboti.

Desi banuiesc ca si ei mai raman in urma cate o nanosecunda la cateva mii de ore!

Odata am intarziat la birou, nefiind un obicei, colegii nu au spus nimic, dimpotriva, am mai stat la o discutie cu doi dintre ei pe terasa de cafea, ca sa ii spun asa.

Tot discutand despre ce avem de facut in ziua respectiva, fara sa existe nici subliminal vreo intentie sa ma intrebe careva de ce am intarziat mi-a venit o idee nastrusnica.

„Azi am venit mai tarziu din cauza lui Einstein”, le-am spus.

Putin perceptibil, s-au rezemat mai bine de scaunele lor sa auda ce traznaie mai poate fi si asta.

„Einstein a descoperit teoria relativitatii, restransa si generala, iar dimineata m-am confruntat cu ambele. A sunat ceasul si mi-am spus ca mai stau cinci minute, cand m-am trezit trecuse o ora. Nu stiu daca lumii i-a luat o ora sa ajunga din urma cele cinci minute ale mele sau mie cinci minute sa parcurg o ora a ei, dar acesta a fost efectul. Trebuia sa stea in banca lui cu descoperirea relativitatii! am incheiat pledoaria.

Am plecat la treburile noastre si unul chiar imi sugera sa mai intarzii; asa ca m-am gandit atunci sa ii invoc pe Newton si Galileo la o posibila data viitoare.

Unul a descoperit gravitatia si altul acceleratia gravitationala, asa ca pot spune ca in jurul strazii s-a schimbat constanta gravitationala si in timp ce faceam un metru, ceilalti parcurgeau zece.

Asa as avea si un aspect eroic, cat sa iti ia sa te deplasezi intr-o gravitatie mai puternica si daca nu erau cei doi nu aveam probleme cu gravitatia!

De fapt ajungem la o vorba populara care spune ca atunci cand omul isi face planuri Dumnezeu se amuza!

Manifestam diverse ritmuri si tipicuri in viata noastra cotidiana, ne cunoastem din vedere cu cei care au acelasi tip de rezonanta de ritm, cam la aceeasi ora in statia de metrou sau tramvai sau ce este.

Ne vedem cu aceiasi oameni chiar si cand nu ii observam doar fiindca respectam aceleasi ritmuri, suntem vecini de traseu.

Chioscul de ziare este deschis de acelasi numar de minute si la el este cam acelasi personaj, covirgaria e aprovizionata exact in fiecare zi la ora la care trecem noi pe acolo.

A intarzia este o metafora, de fapt, din cand in cand schimbam ritmul, nu mai ne vedem cu aceiasi oameni, altii sunt la chioscul de ziare cu treizeci de minute mai tarziu, covrigaria vinde la cei care au ritmul cu treizeci de minute mai decalat.

Ceea ce este constatat in dinamica universala este ca nimic nu se grabeste, transformarile se realizeaza in ritmul lor si lucrurile se construiesc la momentul si in locul potrivit.

Nici lupul nu pare sa fie stresat sau ingrijorat ca nu are ce sa vaneze, e ca la o plimbare pe bulevard, pana se realizeaza conditiile ideale.

Ierbivorele sunt si mai linistite, ierburile nu o iau la fuga undeva asa ca se pot bucura de razele soarelui pana mai gasesc ceva de pascut.

Paraul curge cu acelasi susur, stie sa cante mereu cu notele potrivite, nimic nu se grabeste, nimic nu vrea sa intarzie, totul se desfasoara in armonia absolutului.

Dar suntem obisnuiti cu asa ceva si obisnuinta este un fel de tocitor al simturilor, toceste simtul de observatie, simtul bun sau bunul simt, simtul umorului si alte cateva simturi esentiale, as spune.

O alta forma de punctualitate, o alta viziune si perceptie care ne scoate din plafonarea puterii obisnuintei poate fi o asa-zisa intarziere.

Universul are un plan cu noi in momentul acela si ne grabim crezand ca este ceva in neregula cu noi, fiindca nu este acelasi timp agreat al obisnuintei.

In rutina zilnica, prin aparenta intarziere, avem ocazia sa fim mult mai prezenti, nu mai facem gesturile mecanice rutinate.

Noi ne grabim, trecem pe langa covrigarie fara sa mai luam covrigul, zburam pe langa florareasa fara sa o mai salutam, cum facem cand suntem in grafic.

Aproape calcam peste canishul vecinului cand traversam, in mod normal il salutam cu scalambaieli despre care noi credem ca el le vede simpatice.

Pe canish il salutam asa, nu pe vecin!

In situatia in care se petrece o intarziere este ca un dar, un moment in ritmul mecanic cotidian in care noi suntem constienti de prezent.

Acum este momentul sa ne asumam o latura a fiintei noastre reale, sa fim deschisi la ceea ce doreste sa ne spuna Universul.

Vor fi oamenii care au alt ritm cei pe care ii vom intalni, cei care trec in mod normal mai tarziu decat noi.

Este si un aspect de a trai in clipa o eliberare de orar, de rutina si de ruinare a psihicului, isi da si el voie sa evadeze din chingile unei societatii cu mentalitati mecanizate.

Un moment in care descoperi demnitatea de a intarzia, sa nu fugi ca sa recuperezi nimicul, sa admiri peisajul pe care nu il admirai fiindca erai inauntru, erai punctual.

Intarzie cu demnitatea celui care isi asuma faptele sale si se bucura ca are posibilitatea sa vada lumea din alt unghi.

Fireste ca nu e cazul sa ii spui unui sef ca te bucuri de ocazia oferita de Univers ca sa vezi lucrurile din alta perspectiva.

Unele idei sunt doar pentru tine!

Intri, pasesti normal, ca insasi existenta, fara aroganta, doar cu detasare, nu este cazul sa te dai mare ca tu ai ceva ce ei inca nu au experimentat azi; ai fost punctual la intalnirea cu intarzierea ta unica!

 

MarcelAlyna

15.07.2019

 

 

 

 

 

Valsul Primaverii

 

Se mai aude un zumzet de motor de avion la fiecare cateva minute, decoland de pe aeroportul din Bacau, multe banuim ca sunt in teste, doar e fabrica aici.

Se numeste Aerostar si a ramas cel mai mare angajator din oras, iar numarul de oameni care ies din tura pe la orele dupa amiezii confirma acest lucru.

Totusi, nu am venit sa ne uitam dupa avioane, ci incepem sa descarcam bagajele pentru amenajarea standului din holul salii de festivitati al Aerostar-ului, Sala Elite.

Farmacia Naturii  http://www.farmacianaturii.ro/despre-noi/

https://www.facebook.com/farmacianaturiibacau/, implineste 18 ani, iar Iulia, creatorul ei, organizeaza un bal caritabil la care sunt invitati de marca in domeniul ocupatiilor legate de agricultura bio, viticultura si aspecte ce tin de starea de sanatate.

Farmacia Naturii cultiva in sistemul bio si e firesc sa fie invitati cei care au legatura cu asa ceva, inclusiv cei care au grija de ei, de cei din jur si de planeta pe care traiesc.

Sunt doua obiective ale balului caritabil, unul este un baiat care a crescut si creste sub ochii Iuliei, avand nevoie de un laptop si al doilea este reprezentat de Elta Universitate care mai are de finalizat lucrarile la fabrica-laborator.

Am exprimat nume de persoane juridice si un nume de persoana fizica, pana la urma persoanele juridice exista prin persoane fizice.

Iulia este artizanul si creatorul evenimentului denumit Valsul Primaverii sub simbolul varstei implinite de persoana juridica, Farmacia Naturii.

Ne-am prins de la inceput ca cele doua persoane sunt rude, cea juridica si cea fizica, pe acelasi principiu, noi fiind reprezentanti ai Elta Universitate suntem rude cu Elta.

Prin acest eveniment am devenit rude prin alianta, largim familia si in acest fel si colaborarea ce a curs mereu natural si firesc.

Daca ar fi sa ne amuzam pe tema teoriilor conspirationiste, cred ca persoanele juridice exploateaza persoanele fizice, au o intelegere intre ele.

Chiar si inteligenta artificiala care poate sa se uite de sus la persoana fizica ar fi blocata de o persoana juridica care ii cere o ștampila.

Ștampila a aparut inaintea procesorului!

Un covor rosu plin de petale albe de trandafir se muleaza pe treptele de la intrare si face o curba la stanga prin holul cu cele cateva standuri, pana la intrare in sala de festivitati, continuandu-si drumul.

Iulia stie cu ce venim la targuri si ne rezerva un loc in colt cu un paravan in spatele nostru ca sa ne desfasuram in voie, sa aranjam standul.

Forfotim toti patru, in afara de Alyna si Marcel vin si Mariana si Sorin de la Satu Mare, este o intalnire din diverse parti ale tarii, din directii diferite, dar avand acelasi sens.

Masa la care suntem repartizati este chiar langa usa ca sa vedem daca are cineva nevoie de lamuriri legate de produsele aflate la stand.

Aici sunt expuse azimele, cozonaci Elta, ca sa le spunem asa, caramele, matinavit de cinci tipuri, miere si capaceala de la Mariana si Sorin, alune, tot de la ei si alune in miere.

Standul de carte este prezent cu Colectia 17 si Manualul de Metafizica, c. d. – uri cu emisiuni si cursuri din filiale, taberele din Rarau si nu numai.

Intre timp mai ducem cate o sacosa sarind gratios peste petalele de flori de pe covorul rosu, admiram si sala ornata si amenajata cu gust.

Intr-un colt se realizeaza masa de licitatie in tacere unde ce este expus are o descriere si un pret, iar cine doreste ia obiectul si pune banii intr-un fel de cos cu capac special amenajat.

Facem si noi doua ansambluri formate din produsele apicole primite de la Fagurele cu miere – https://fagurelecumiere.ro/,   https://www.facebook.com/fagurelecumiere.ro/, de la Dan si Maria Capitanu, prieteni care participa in felul acesta la actiunea noastra.

Ansamblurile de produse sunt pe un suport de tort si invelite intr-o folie de celofan; mai facem inca trei cu produsele noastre si cate o carte de retete de alimentatie naturala.

Fiecare are o descriere a continutului si pretul, le asez pe masa si ma intorc sa mai iau un bilet ca sa il atasez de unul din pachete.

La intoarcere a fost ceva mai dificil sa ma apropii de masa fiindca organizatorii tot comentau ca nu au descrierea pe pachetul nostru si blocasera calea spre zona respectiva.

Desi veneam cu solutia, stateau acolo si nu ma lasau sa trec, era ca scena aceea cand la coada la usa autobuzului unul tot incearca sa intre in fata si ceilalti ii spun sa stea la coada.

Doar ca el era soferul!

Probabil ca si-au dat seama ca sunt soferul si mi-au dat voie sa rezolv lucrurile, adica sa atasez eticheta aferenta.

Incepe balul cu discursul prietenei noastre care si valseaza cu unul dintre voluntarii ce au pus umarul la treaba, voluntar care are chiar 18 ani.

Este de varsta firmei, in contextul de mai sus a dansat cu persoana juridica!

Ne cunoastem intre noi, discutam la stand si nu numai, se danseaza, este o atmosfera linistita si civilizata.

Starea creata de oameni care au fiecare ceva de spus in domeniul lor, oameni pragmatici ce vizualizeaza si un sens al activitatii pe care o desfasoara., nu doar un scop.

O parte dintre ei participa la acest eveniment ca sponsori, se dedica unui moment initiat de Iulia, iar senzatia este ca abia au asteptat sa aiba ocazia sa o faca.

Fiinta umana cauta sa aiba posibilitatea de a participa la actiuni prin care sa poata oferi, este de ajuns sa le fie generat cadrul, o oportunitate.

In vibratia creata prin aceasta adunare de forte puse in scena cu daruire se arata ca omul cauta sa isi arate capacitatea de a darui in asa fel incat sufletul sa fie bucuros.

Nu este o forma de daruire falsa, de ochii lumii, fiecare dintre participanti are lumea oglindita in proprii ochi si confirmata prin faptele sale.

Vine si momentul in care prezentam pe scurt un istoric al Eltei Universitate si amintim aici ca ideea a pornit inainte de 1989 initiator fiind Ion Dumitrescu.

O doamna care soseste la stand spune ca prin 1997 a fost la un salon Elta la Constanta si la mentalitatea din acea perioada credea ca manifestarea noastra este suicidala.

In timp ce prezentam Elta i-am propus un alt unghi, daca in 1997 eram suicidali, cum om fi aratat in 1990?

Colaborarea cu mass media de-a lungul timpului nu a fost una dintre cele mai grozave, cu unele exceptii notabile, dealtfel, dar aici avem o experienta normala.

Reprezentantii mediei locale chiar ar putea fi dati exemplu pentru cei care, probabil au nasul mai pe sus, sunt mai centrali.

Stiu sa relateze obiectiv si sa fie corecti fata de ei si fata de ceea ce ar trebui sa insemne misiunea mediei, de a informa, nu de a deforma prin fals si spectaculozitate.

Balul a fost intr-o joi fiindca sambata si duminica sala este inchiriata pentru nunti, in general, probabil si botezuri, botezul fiind efectul firesc al unor nunti.

Cei care au dorit sa vina si sa participe din toata tara au facut un efort si in sensul acesta au demonstrat ca se poate daca iti si doresti.

Ce se poate este firescul intrunirii intre oameni care nu s-au cunoscut pana atunci, dar se cunosc prin dedicatie, se cunosc prin faptul ca vor sa faca si altceva decat o monotonie a unei vietuiri sociale.

Indiferent cum este forma sociala care luata in serios prea mult predispune la egoism, in interior este aceasta dorinta de a oferi, oricand putem darui un zambet, o stare buna, un tonus optim.

Cei care nu reusesc sa faca acest lucru nu reusesc nici cu elemente materiale, chiar daca au posibilitatea!

Gestul de a fi predispus sa oferi, sa fii pe faza daca cineva are nevoie de ceva este un act spiritual si mai putin unul dogmatic.

Se poate sa fii mai bun decat ai fost, te depasesti pe tine daca nu te iei la intrecere cu altii, te intalnesti cu oameni minunati, confirmati de realizarile lor, confirmand ca este ceva minunat si in tine.

Ne gandeam sa nominalizam o parte din participanti, insa cei care fac asa ceva manifesta si un soi de modestie prin care nu se vor afisati.

In general cei care nu fac nimic se vor afisati ca sa ramana macar afisul!

Asa ca o sa o nominalizam pe cea care ne-a starnit pe toti participantii la acest minunat eveniment sa venim, sa participam si sa avem bucuria de a ne cunoaste intre noi.

Numitorul nostru comun este o traire, la inceput firava, care apare in mentalul Iuliei, dupa care se transforma in emotie si incepe sa se simta plina de energie, care energie se cristalizeaza intr-o idee.

Materializarea acestei idei e momentul minunat in vibratiile caruia am dansat cu totii!

 

MarcelAlyna – Elta

Bucuresti

10.06.2019

 

Ciresii samurai

Soarele face sa straluceasca gradina japoneza din Herastrau, ciresii sunt intr-o forma de explozie vegetala cu flori albe si roz in lumina abundenta.

Ambasada Japoniei a dorit sa reediteze si in Romania Sakura, festivalul florilor de ciresi, o adevarata bucurie pentru suflet, incepand de la sfarsitul lui martie pana in luna aprilie.

Gradina a fost realizata in 1998 si refacuta in 2017 sub indrumarea peisagistilor japonezi, ca sa nu scape nici un detaliu.

Incepand cu aristrocatia japoneza si continuand cu celelalte clase sociale, de secole se iese la picnic sub florile de ciresi si se organizeaza spectacole artistice.

Nu dureaza mai mult de zece zile, japonezii planuindu-si vacantele si evenimentele familiale in functie de ritmul de inflorire al celor peste 300 de specii de ciresi, din sudul in nordul Japoniei.

La umbra lor, in mini – Japonia din Herastrau, oameni de toate naturile si categoriile isi fac poze si se plimba linistiti, intr-o armonie desavarsita, cu atat mai mult ca se pot auzi mai multe limbi simultan.

Fara sa vorbim intre noi in engleza, de exemplu, intelegem engleza frumosului si a firescului, prin aceasta engleza intelegand limbajul universal al naturii. Ce-i drept, in momentul respectiv nu inflorisera, inca, ciresii roz cu flori duble din specia – Prunus Serrulata ~Kanzan~, japonezi samurai vegetali plini de rabdare, insa ne propunem sa ii pandim.

Normal, fara sa stam ascunsi prin boscheti, ritmurile vegetale sunt ceva mai lente, nu fac flori si fug cu ele in Tokyo!

Simbolistica ramasa peste veacuri a samuraiului este cea a unei fiinte umane care dezvolta disciplina si autocontrolul, care stie sa fie impersonal si loial crezului sau.

Ce a ramas mai spectaculos este acest sacrificiu suprem prin sepuku, insa el se realiza mult mai rar decat am putea crede acum.

Oamenii dedicati sunt pretuiti!

O viata plina de sens si ritmicitate ca manifestari ale credintei pot fi virtutiile pe care le putem atribui samurailor.

Revenind in prezent, la cate poze se fac in aceasta gradina minunata se umple internetul de imagini cu o vibratie frumoasa si sincera.

Acest lucru se petrece peste tot unde natura isi arata splendorile si este firesc sa cautam in noi rezonanta care sa ne permita sa descoperim armonia din jurul nostru.

Se sta pe iarba, se fac poze, se discuta liber si degajat fara sa se creeze rumoare, nu exista starea aceea de galagie.

De fapt, cu copii care se alearga si chicotesc, oameni care discuta trecand sau sezand pe iarba, mai adie si vantul, e liniste!

E linistea care poate fi oferita doar de o stare de bun simt in concordanta cu natura ce ofera un spectacol superb.

Cu ceva lume care se invarte in jurul tau, de toate formele si marimile, limbile si religiile, nimic nu este strident.

Cu siguranta, cel putin din partea noastra, nu ne-am vorbit intre noi sa realizam un flash-mob, sa ne intelegem ca sa ne comprtam intr-un fel.

Fiecare fiinta umana, ca sa ma refer doar la oameni, fiindca unii au venit si cu caini, este un univers in sine.

Iar noi aici suntem din universuri mai mult sau mai putin paralele din punct de vedere social si chiar geografic.

Ca intr-un fel de holospatiu se desfasoara aceasta traire ad-hoc a normalitatii determinata prin acest ceva care poate fi analizat sau lasat in pace.

Exista un explorator in fiecare dintre noi, asa cred, mai putin accentuat sau mai mult, care ne impinge sa mergem in continuarea acestui tablou vivant.

Ca sa iasa poza bine, cineva scutura o creanga sa curga petalele in timpul expunerii la pixeli, asa are o aura, probabil mai romantica.

Dupa ce este realizata poza vine cel care tine camera si scutura si el din creanga ca sa aiba parte de aceeasi ninsoare vegetala si calduroasa de primavara.

Al treilea jinduieste dupa acelasi fel de expunere si ii spune celui de sub creanga sa nu mai scuture asa tare ca sa mai aiba si el petale de scuturat.

Fiind petale proaspete ele curg cu un soi de prudenta si dupa destul de multe poze tot ramane creanga cu multe flori pe ea.

Undeva, in coltul gradinii, sunt trei ciresi de sorginte romaneasca care au facut niste flori bogate si dese, asa ca ma duc sa le pozez mai aproape.

Sub unul din copaci este cineva care isi face poze, langa al doilea se afla o intreaga familie care se pozeaza si mai apuc sa il pozez pe al treilea care este liber de oameni.

Undeva, ca intuitie de explorare, exista o explicatie pentru starea aceasta de normalitate si atmosfera de liniste a unei dinamici a firescului de aici.

Cei care vin aici nu au nici o asteptare, acest lucru inseamna fara idei preconcepute, fara sa creada ceva, poate chiar ajunsi aparent la intamplare.

Mai este un aspect care se degaja din toata aceasta atmosfera, relaxarea, nimeni nu se grabeste nicaieri, nu vrea sa plece repede dar nici sa ramana mai mult decat doreste sa stea.

Lipseste stresul cel de toate zilele si iata ce efecte stranii de normalitate si lipsa de concurenta poate genera.

Ceilalti nu sunt concurenti, oamenii isi permit sa fie amabili unii cu altii fiindca nu au nimic de pierdut sau de castigat, sunt intr-o bula sociala unde dispare agitatia si lupta.

Nu ne trebuie mult sa ajungem la civilizatia din noi!

Punand mana de la mana, bun simt de la bun simt, si copacii se simt mai bine, veveritele parca se simt mai acasa.

Apropos de veverite, sunt destul de multe in Herastrau si au o impresie exacta despre oamenii care trec pe acolo.

Il vad pe unul care alearga cu o gafaiala controlata si cu smartphone-ul care ii numara pasii povestindu-i cat de atlet este, pe altul care sta pe banca sau un cuplu care numai de veverite nu are chef.

Atentia veveritei este mai atrasa de cel care sta pe banca, poate pica o nuca, o aluna, mai ales acum la iesirea din iarna.

Ele stau deoparte de multimea de oameni din gradina japoneza, dar simt energia armoniei pe care pana si oamenii pot sa o genereze.

Vorbind de lipsa de stres sau de asteptari mai descoperim o latura, cea a capacitatii de a simti o stare libera.

Libertatea nu constrange si determina amabilitatea, de aici vedem ca nu trebuie sa sapi foarte mult in natura umana ca sa ii observam potentialul civilizator.

Prin acest civilizator nu ma refer la un soi de conchistador care ii civilizeaza pe altii ce se descurca mult mai bine fara acest gen de civilizare.

Abia asteapta fiinta umana sa ofere ce este mai minunat in ea daca are cadrul necesar, cauta intai acest cadru, dar e bine si asa.

Oricine poate sa riste sa fie mai binevoitor, sa aleaga autostapanirea decat reactia, este o alegere la fel ca alegerea culorii unei perechi de pantofi.

Seriosul va spune ca nu este acelasi lucru, ba da, este tot o alegere, domeniul e altul, dar tine de liberul arbitru care alege.

S-ar putea sa ne placa sa ne simtim in situatii mai placide, mai banale si chiar stresante, mai degraba decat intr-o gradina cu copaci infloriti.

Sa ne readucem starea aceasta si cand suntem blocati in trafic sau blocati in fata unui ghiseu sau in fata unei situatii contrare pe care o intalnim.

Iar cand cineva nervos te intreaba de ce ai amutit probabil ar crede ca nu aude bine daca ii spui ca te simti ca intre copaci infloriti.

Daca insista poti sa ii spui sa incerce si el, merita!

Insa odata ce suntem mai controlati in interiorul nostru, situatii dizarmonice ori nu apar, ori apar sa vada daca avem simtul umorului.

Iar in zilele urmatoare infloresc si ciresii samurai!

 MarcelAlyna – Elta

07 aprilie 2019

Bucuresti

 

 

Exprimare prin firesc

 

In urma cu cateva nopti s-a petrecut un fenomen cunoscut ca ploaie inghetata, apa in forma lichida care cade din inaltul mai calduros si gaseste jos zone mai reci, unde si ingheata.

Din ce ne amintim a mai fost in urma cu niste ani, dar de data aceasta e ceva mai generoasa, crengile, masinile, gardurile, gandurile neadapostite, sunt imbracate in gheata.

Trecand pe langa un gard il vad pe cainele negru impecabil, care latra tot ce trece prin fata curtii lui, venind spre mine.

E drept, pasul nu era foarte vioi si il salut in sinea mea; se pare ca si sinea lui raspunde la salut.

In momentul acela se opreste si latra, dar spunand ceva, nu mai este acel sunet artagos, de fatada fatarnica de altadata.

Ne privim ca prieteni si el se bucura, da din coada si se uita curios la ce cantitate de gheata sta deasupra lui pe crengile copacilor, dupa care se pune la adapost sub streasina casei.

Merg pana la poarta curtii unde este sediul firmei si pare incuiata; cheia arata ca este descuiata asa ca realizez ca e incastrata in gheata.

A trebuit sa o fortez, fulgii de gheata au sarit in toate partile ca o mare de artificii cristaline in bataia soarelui de dimineata.

Totusi, ceva a ramas dupa intalnirea cu amicul canin, felul in care a latrat, faptul ca pentru prima data a incercat sa comunice si altceva decat “eu sunt seful domeniului si vreau sa te impresionez”.

De data aceasta a dorit sa salute, iar aceasta este prima forma de comunicare si manifesta o incertitudine fata de mediul din jurul lui, nu mai vazuse pana acum ploaie inghetata.

Dorea sa se exprime, o dorinta fireasca, doar asa incercam sa facem toti, fiecare in felul lui, mai brut sau mai cizelat, mai latrat sau mai ciripitor.

Mijloacele de exprimare nu au fost mereu asa de facile, acum oricine are ocazia sa scrie pe retele de socializare, sa sune la telefon sau sa se filmeze.

Comunicarea are un caracter individualizat cu expunere larga!

Posibilitatile au luat-o inaintea discernamantului, dar decalajul poate fi recuperat prin experienta si evolutie.

Inainte de a pica Cortina de fier si a se ridica cea de matase, sa publici ceva, nu era chiar asa de lejer.

In zona comunista se manifesta cenzura, urmau relatiile si cunostiintele; in zona capitalista renta sa fie tirajul mare si cine scria o carte nu avea si banii necesari sa sustina costurile.

Asa ca cenzura era reprezentata de editor, care decidea daca se vinde bine sau nu, sa isi de-a seama daca merita afacerea.

Alta forma de cenzura!

Conditia esentiala, in ambele situatii era sa ai condei, sa poti sa exprimi bine ce ai de spus, lipsa condeiului te excludea oricarei analize si pe buna dreptate.

Cum este in cazul cantaretilor, unii sunt mai promovati altii mai putin, dar ca sa fii cantaret trebuie sa ai si voce.

Vorba budistilor, in unele cazuri a fost vorba si de karma sau cum spun occidentalii, noroc, bafta, sansa!

De lucrul acesta este nevoie mereu si nu este o intamplare, norocul reprezinta o acumulare foarte exacta a faptelor si vibratiilor care te ajuta sa continui.

Ce e in jurul tau e experienta absolutului accesibil!

Impartasirea experientei proprii este accesibila acum prin intermediul internetului, cenzura nu mai exista sub nicio forma dura si implacabila.

Stacheta este ridicata la nivelul nostru de corectitudinea experientei pe care o putem difuza si de faptul ca, in acest fel, nu abuzam de acest mod facil de comunicare.

Emitem mult volum de informatii fara continut daca lasam acumularile aluvionare ale obisnuintei sa se depuna pe privirea vigilenta a constiintei.

Odata ce le dam la o parte ritmic ca un stergator de parbriz universal descoperim lungimea de unda a originalitatii ce izvoraste din noi.

Multi sunt capabili sa se exprime dar nu stiu ce, iar altii isi promoveaza ideile fixe sau extremiste, in alte cazuri banalitati fara continut.

In toate aceste cazuri se regaseste ignoranta, ai mijloacele si nu stii ce sa faci cu ele; mijloacele nu apar intamplator, reprezinta sansa oricui de a deveni mai bun decat a fost, de a evolua.

Instrumentele sunt o forma a Universului prin care ti se trimite un Maestru, atunci cand ai de-a face cu un dispozitiv nou, incepi sa cercetezi, sa afli cum functioneaza.

Citesti mai mult, cel putin prospectul!

Toate au un punct de origine, iar in cazul exprimarii punctul acesta suntem noi si mediul in care traim, cu experientele lui, cu oamenii din jur, cu aventurile banalitatii.

A cauta sa descriem ce este in jurul nostru ne ajuta si pe noi, incepem sa vedem cu alti ochi mediul care noua ne pare banal, dar care poate fi interesant pentru altii.

Ordinarul unuia e extraordinarul altuia, impartasirea de lucruri obisnuite privite prin luciditate ne imbogatesc pe noi si pe ceilalti.

Nu exista banalitate cat blazarea care apare din plictiseala generata de lenea de a observa si de a te fascina de prezent.

Descrierea obisnuitului care ne inconjoara il face sa devina neobisnuit, ne ofera date la care nu ne gandisem, trecusem pe langa ele, sunt doar lucruri obisnuite.

Cine ar vrea sa stie ceva despre salcamul de langa poarta unde duc gunoiul la pubela?!

Tu, cel care ai salcamul langa poarta vrei sa stii mai multe despre tine asa ca descrie ceva din firescul vietii tale si in acest fel ordinarul devine extraordinar.

Fireste, sa nu o luam la propriu, ca daca nu ai poarta si salcam, poate nici pubela, nu exista nimic in jurul tau!

Plecand de unde esti si mai putin de unde vrei sa ajungi, exprimarea capata sens, nu este doar o descriere seaca, transmite un mesaj.

Avand curajul de a invinge inertia obisnuintei se mai adauga ceva la felul in care scrii sau vorbesti sau filmezi, mesajul.

El vine in urma constientizarii, ca lumina printre gene in primele momente de trezire, realizezi ca ai ceva de spus.

In acest fel te deschizi catre altii si incepi sa oferi, sa descoperi sensul unic, de la interior la exterior.

Nu ai de ce sa doresti sa fii original fiindca in felul acesta vei incepe sa ii copiezi pe altii, recunoaste-ti propria originalitate si foloseste-o.

A fi firesc deriva din a-ti recunoaste firea!

Exprimarea are Lumina si Viata in ea cand suntem in centrul ei, nu doar o emisie de idei sforaitoare, reflectate de la altii, eventual patriotice.

Dealtfel, primul lucru pe care il face nou-nascutul cand vine pe lume este sa se exprime, in felul lui, dupa aceea trece sa ia masa!

Cu mult firesc, fara graba, sinceritate si umor, sesizam ca in jurul nostru se ridica cortina care dezvaluie o lume ce ne asteapta sa o exploram.

 

MarcelAlyna – Elta

Bucuresti

28 februarie 2019